ICCJ. Decizia nr. 3132/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3132/2005
Dosar nr. 3304/2003
Şedinţa publică din 17 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 4 aprilie 2001 şi ulterior precizată, reclamanta SC T. SA, sucursala Constanţa, a solicitat anularea notei de constatare nr. 5664/2000, emisă de Direcţia Fiscală din cadrul Primăriei Galaţi şi a dispoziţiei Primarului municipiului Galaţi nr. 458/2001, plus cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin nota de constatare nr. 5664/2000 s-a stabilit că reclamanta are de plată suma de 120.373.817 lei, impozit pe clădiri, respectiv reţele de transport a energiei electrice şi construcţii speciale care alcătuiesc Staţia de transformare 220 kv Barboşi şi Staţia de transformare 220 kv Fileşti. Reclamanta a susţinut că suma nu este datorată, deoarece bunurile respective sunt scutite de impozit, conform HG nr. 506/1994 şi aparţinând domeniului public al statului, nu se datorează impozit la bugetul local.
Prin sentinţa civilă nr. 82/2002, a Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ, acţiunea a fost admisă şi pârâtul a fost obligat la 4.031.500 lei, cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că bunurile impozitate de pârâtă fac parte din domeniul public al statului, conform Legii nr. 213/1998, Anexa nr. 1 pct. 1 subpct. 14 şi pârâta nu avea dreptul să le impoziteze. S-a apreciat, de asemenea, că aceste bunuri sunt exceptate de la impozitare în conformitate cu dispoziţiile HG nr. 506/1994, pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 27/1994, modificată prin OUG nr. 62/1998.
Prin Decizia civilă nr. 123 din 12 septembrie 2002, a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de Primăria municipiului Galaţi, împotriva sentinţei civile nr. 82/2002, a Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în anulare, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, la data de 26 august 2003, întrucât hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, hotărârile fiind şi vădit netemeinice.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat în esenţă că instanţele au reţinut greşit că reclamanta nu datorează impozit, deoarece numai pentru clădirile subterane nu se datorează impozit, conform OUG nr. 62/1998; că OUG nr. 62/1998 a abrogat cap. II pct. 10 din HG nr. 506/1994 (care prevede că nu se supun impozitării, construcţiile speciale, aşa cum sunt definite în Anexa nr. 1 la HG nr. 266/1994); că au fost impozitate numai clădirile, şi nu instalaţiile adăpostite de clădiri; că aceste clădiri se impozitează şi impozitul se plăteşte de cei ce le au în administrare sau folosinţă, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 27/1994.
Verificând cauza, în funcţie de motivarea recursului în anulare, Curtea reţine următoarele:
Prin nota de constatare nr. 5664/2000, a Primăriei Galaţi, reclamanta a fost obligată la plata sumei de 120.373.817 lei impozit pe clădiri, respectiv reţele de transport a energiei electrice şi construcţii care alcătuiesc staţiile de transformare Barboşi şi Fileşti (supraterane). Organul de control a considerat că sunt exceptate de la plata impozitului, numai clădirile speciale subterane.
Reclamanta susţine că pentru construcţiile pentru care a fost obligată la plată, nu datorează impozit, deoarece acestea sunt scutite de impozitare, conform OUG nr. 62/1998, Anexa nr. 2 pct. 5 alin. (3) şi conform HG nr. 506/1994, art. 10 alin. (2), care face trimitere la Anexa nr. 1 a HG nr. 266/1994, pentru aprobarea clasificaţiei şi a duratelor normale de funcţionare a mijloacelor fixe. În HG nr. 266/1994, construcţiile speciale cod 2.1.5 cuprind: centrale hidroelectrice, centrale termoelectrice, staţii de transformare, staţii de conexiuni şi posturi de transformare subterane.
Reclamanta apreciază că sunt scutite de plata impozitului, toate aceste construcţii (supraterane şi subterane), actul normativ indicând că numai posturile de transformare trebuie să fie subterane pentru a fi scutite de impozit. De asemenea, reclamanta a afirmat că nu există staţii de transformare subterane.
Din analizarea cuprinsului dispoziţiilor legale, Curtea constată că pentru perioada supusă impozitului pe clădiri (anul 1999), reclamanta datora impozitul la care a fost obligată.
Conform OUG nr. 62/1998, Anexa nr. 2 pct. 5.3, nu sunt supuse impozitului: centralele hidroelectrice, centralele termoelectrice, staţiile de transformare, staţiile de conexiuni şi posturile de transformare subterane. Cuvântul „subterane" se referă la toate construcţiile speciale enumerate de textul precizat, care este identic cu textul din HG nr. 266/1994, Grupa 2, construcţii speciale, codul 2.1.5, text la care face trimitere art. 10 alin. (2) din HG nr. 506/1994.
Prin art. V din OUG nr. 62/1998 s-a stipulat că orice alte dispoziţii legale privind acordarea de scutiri sau de reduceri de impozite şi taxe îşi încetează aplicabilitatea o dată cu intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe.
Această dispoziţie nu prezintă, însă, nici o semnificaţie în cauza de faţă, întrucât conţinutul textului din HG nr. 266/1994 (grupa 2 cod 2.1.5), la care face trimitere art. 10 alin. (2) din HG nr. 506/1994, este identic celui din OG nr. 62/1998 (Anexa nr. 2 pct. 5.3).
Cu alte cuvinte scutirea de impozit, potrivit atât HG nr. 506/1994, cât şi OUG nr. 62/1998, a fost prevăzută pentru acelaşi tip clădiri speciale subterane. HG nr. 506/1994 a fost abrogată expres ulterior, prin art. 79 lit. d) din OG nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale.
HG nr. 266/1994 a fost abrogată prin HG nr. 964/1998.
Sub aspectul care este important soluţionării pricinii de faţă, clasificarea mijloacelor fixe prevăzută de HG nr. 964/1998 nu are semnificaţie juridică, întrucât HG nr. 964/1998 nu se referă la impozitare, iar OUG nr. 62/1998, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 27/1994, privind impozitele şi taxele locale, enumeră în Anexa nr. 2 pct. 5.3, construcţiile speciale nesupuse impozitului, enumerarea având în vedere clasificarea construcţiilor prevăzută de HG nr. 266/1994, pentru aprobarea clasificaţiei şi a duratelor normale de funcţionare a mijloacelor fixe, astfel cum s-a precizat mai sus.
Cât priveşte susţinerea reclamantei, în sensul că nu există staţii de transformare subterane, aceasta nu poate fi primită.
Potrivit Legii nr. 62/1968, Categoria 2 „Construcţii speciale", Subgrupa „Construcţii speciale industriale", cod 2.0.2, sunt prevăzute construcţii speciale energetice subterane, aici fiind incluse şi staţiile de transformare.
Verificând Dicţionarele de corespondenţă dintre codurile de clasificare a mijloacelor fixe, se constată că staţiile de transformare subterane au codul 2.0.2, conform Legii nr. 62/1968, conform HG nr. 266/1994 au codul 2.1.5 şi conform HG nr. 964/1998 au codul 1.1.3.
Este vorba de acelaşi tip de construcţii (staţii de transformare subterane) care erau scutite de la impozitare în perioada supusă controlului, conform OUG nr. 62/1998, aşa cum s-a analizat mai sus.
Faţă de cele reţinute şi având în vedere conţinutul pct. 5.3 din Anexa nr. 2 OUG nr. 62/1998, se constată că bunurile pentru care reclamanta a fost obligată la plata impozitului, sunt supuse impozitului, nefiind construcţii subterane.
Nu se poate reţine susţinerea reclamantei, în sensul că bunurile impozitate (reţele electrice, staţii de transformare supraterane) aparţin domeniului public de interes naţional conform Legii nr. 213/1998 şi ca urmare, toate veniturile care decurg din acestea, se varsă la bugetul statului, şi nu la bugetul local. Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 27/1994, privind impozitele şi taxele locale, modificată, pentru clădirile proprietate de stat aflate în administrarea sau folosinţa contribuabililor, impozitul se datorează de către cei ce le au în administrare sau folosinţă. Cum reclamanta are calitatea de „contribuabil" în conformitate cu art. 3 din Legea nr. 27/1994, aceasta are obligaţia de a plăti şi impozitul supus discuţiei în prezenta cauză.
Având în vedere că instanţele au pronunţat soluţii contrare celor mai sus, reţinute, prin încălcarea dispoziţiilor legale analizate, recursul în anulare se apreciază ca fondat.
Pentru considerentele expuse, recursul în anulare va fi admis, hotărârile atacate se vor casa şi acţiunea reclamantei SC T. SA, sucursala Constanţa, va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în prezent Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei civile nr. 82/CA din 28 martie 2002, a Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi a deciziei nr. 123/CA din 12 decembrie 2002, a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ.
Casează hotărârile atacate şi în fond, respinge acţiunea formulată de reclamanta SC T. SA, sucursala Constanţa, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3128/2005. Contencios. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 3133/2005. Contencios. Anulare şi suspendare... → |
|---|
