ICCJ. Decizia nr. 3133/2005. Contencios. Anulare şi suspendare executare Hotărâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3133/2005
Dosar nr. 3061/2002
Şedinţa publică din 17 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta Asociaţia R.C.A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând anularea HG nr. 119/2002, pentru aprobarea tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi a metodologiilor privind utilizarea repertoriului de prestaţii artistice din domeniul audiovizualului. Totodată, a solicitat suspendarea aplicării/executării hotărârii, până la soluţionarea cauzei.
În motivarea acţiunii a arătat că actul normativ atacat, care survine unei proceduri de negociere pe care Asociaţia R.C.A. a desfăşurat-o în anul 2000, cu C.R.E.D.I.D.A.M., conţine prevederi contrare Legii nr. 8/1996 şi include reglementări care nu reflectă aspecte importante ale negocierilor menţionate.
În acest sens se susţine că prin HG nr. 119/2002 s-a încălcat dreptul individual de gestiune a drepturilor de autor şi celor conexe, neevitând dubla plată.
A apreciat că metodologiile din anexa la HG nr. 119/2002 impun gestionarea colectivă a drepturilor conexe, ori gestionarea colectivă se poate face numai în urma unui mandat care poate deriva, conform art. 128 din Legea nr. 8/1996, fie din calitatea de membru a unui organism de gestiune colectivă, fie în urma unei desemnări exprese de către titular.
Gestionarea colectivă se poate face, mai susţine reclamanta, numai în limita mandatului acordat şi deci, în limita repertoriului încredinţat, spre gestionare, prin acest mandat. Cu toate acestea, hotărârea atacată nu oferă nici un mod de diferenţiere a obligaţiilor ce cad sub incidenţa unor drepturi pentru care s-a acordat mandat de a fi gestionate colectiv, în raport cu cele ce cad sub incidenţa unor gestionări individuale, ceea ce face ca utilizatorii să nu poată deduce din obligaţia de plată faţă de organismele de gestiune colectivă, remuneraţiile pe care le-a acordat prin relaţie contractuală directă cu titularul de drepturi, în negocieri individuale.
Cu privire la baza de calcul a remuneraţiei cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi, reclamantul a arătat că, potrivit hotărârii de guvern, aceasta este reprezentată de totalitatea veniturilor brute lunare, din care se scad T.V.A. şi taxa locală de publicitate şi nu ia în considerare necesitatea de a scădea din baza de calcul, şi contribuţia de 3% la Fondul cinematografic naţional, impusă prin legea posturilor de televiziune.
A susţinut, de asemenea, că prin hotărârea de guvern s-a depăşit plafonul de 3% din încasările brute, stabilit de lege, care poate fi pretins utilizatorilor, în cadrul negocierilor, de către organismele de gestiune colectivă.
În fine, a arătat că, C.R.E.D.I.D.A.M. nu a respectat obligaţia de a prezenta, spre negociere, cu reprezentanţii utilizatorilor, metodologiile respective.
În cauză, Ministerul Culturii şi cultelor a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active şi inadmisibilităţii acţiunii faţă de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
La rândul său, şi C.R.E.D.I.DA.M. a formulat cerere de intervenţie accesorie în sprijinul pârâtului Guvernul României, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, iar pe fond, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată. Totodată, a solicitat respingerea cererii formulate în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 827 din 18 septembrie 2002, a admis cererile de intervenţie formulate de Ministerul Culturii şi Cultelor şi de C.R.E.D.I.D.A.M., a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi inadmisibilităţii, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei.
Cererea reclamantei, formulată în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990, a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin încheierea de şedinţă din 4 septembrie 2002.
Instanţa, în pronunţarea soluţiei, a reţinut, cu privire la excepţiile invocate de intervenienţi, că Asociaţia R.C.A., potrivit statutului său, are ca obiectiv garantarea apărării drepturilor membrilor săi şi acordarea de asistenţă juridică acestora, prin folosirea tuturor mijloacelor legale, reclamanta invocând în acţiune, atât interesul public, cât şi cel al membrilor Asociaţia R.C.A., chiar dacă direct şi nemijlocit nu este titulara drepturilor invocate în acţiune, reclamanta invocând drepturile şi interesele membrilor săi.
Curtea a avut în vedere că Asociaţia R.C.A. este constituită de utilizatori, iar faţă de obiectivele şi scopul asociaţiei, este evidentă regularitatea acţiunii, asociaţia reclamantă invocând drepturile membrilor săi şi interesele acestora.
Reclamanta a participat la negocierile cerute de Legea nr. 8/1996, art. 131 alin. (3), pentru elaborarea actului administrativ de autoritate normativă în litigiu, reprezentând în cadrul acestor negocieri, interesele membrilor săi, respectiv ale utilizatorilor, astfel cum rezultă şi din Decizia nr. 13 din 28 octombrie 1999, emisă de O.R.D.A.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamanta a făcut confuzie între drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi, urmare a primei fixări (conform art. 101 din Legea nr. 8/1996) şi drepturile conexe, urmare a utilizării secundare a prestaţiilor artistice fixate pe un suport [conform art. 130 alin. (1) lit. a) din lege] şi a ignorat faptul că temeiul de drept al hotărârii atacate îl constituie art. 131 alin. (1) - (4) din legea menţionată.
Cu privire la faptul că negocierea şi procedura de desfăşurare nu s-ar fi efectuat conform prevederilor legale în materie, instanţa a reţinut că reclamanta a recunoscut necesitatea elaborării tabelelor şi metodologiilor care să fie adoptate prin hotărâre de guvern şi nu a contestat Decizia nr. 13/1999, emisă de conducerea O.R.D.A., prin care au fost constituite comisiile de negociere la lucrările cărora reprezentanţii Asociaţia R.C.A. au participat, astfel că nici acest capăt de cerere nu este întemeiat.
A apreciat instanţa, că HG nr. 119/2002 a fost adoptată cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, în baza prevederilor art. 131 alin. (1) - (4) din Legea nr. 8/1996, cadrul legal intern fiind în concordanţă cu Convenţia de la Roma din 1961, la care România a aderat prin Legea nr. 76/1998.
Instanţa a respins, ca nefondate, şi criticile referitoare la baza de calcul pentru remuneraţia prevăzută de HG nr. 119/2002, procentul prevăzut în hotărâre, încadrându-se în limitele stabilite de Legea nr. 8/1996.
În fine, instanţa a precizat că HG nr. 119/2002 reglementează drepturile cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi pentru utilizarea repertoriului de prestaţii artistice din domeniul audiovizualului, astfel încât nu dă naştere efectuării unei plăţi duble.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen, reclamanta Asociaţia R.C.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Motivându-şi recursul, reclamanta a susţinut că instanţa de fond, la pronunţarea soluţiei, a ignorat prevederile art. 101 din Legea nr. 8/1996, care se referă atât la drepturile patrimoniale rezultate din prima fixare, cât şi la drepturile conexe relative la utilizarea secundară, stabilind că se prezumă că aceste drepturi sunt cedate de către interpret, producătorului. Ori, hotărârea de guvern atacată, stabilind că atât drepturile legate de prima fixare, cât şi cele derivate în utilizarea secundară, revin necondiţionat interpretului, încalcă prevederile articolului de lege menţionat.
A mai susţinut că în mod eronat instanţa de fond a reţinut ca temei al hotărârii atacate, dispoziţiile art. 131 alin. (1) - (4) al Legii nr. 8/1996, care, însă, nu se referă decât la modul de realizare a gestiunii colectiv, nu şi la regula cedării drepturilor conexe, formulată în art. 101 din lege.
A pretins că instanţa în mod greşit a reţinut că reclamanta ar fi contestat Decizia de instituire a comisiei de negociere, când, în realitate, aceasta a precizat în acţiune că negocierea, care a făcut parte din procedura de elaborare a HG nr. 119/2002, nu s-a desfăşurat conform prevederilor legale, dat fiind că organismul de gestiune colectivă, respectiv C.R.E.D.I.D.A.M. nu a elaborat tabelele şi metodologiile prevăzute de art. 130 lit. b).
A apreciat că în mod greşit instanţa a înlăturat critica referitoare la modalitatea de stabilire a bazei de calcul şi a modului în care ea poate fi determinată prin echivalenţă, cu încasările brute rezultate din utilizare.
A precizat că în sentinţa recurată se trece cu vederea faptul că HG nr. 119/2002 nu prevede nici o metodologie privind deducerea din obligaţiile de plată în regim de gestiune colectivă, a plăţilor făcute în cadrul contractelor individuale, obligând, astfel, la plată dublă, prin contract individual şi prin gestiune colectivă, pentru dreptul conex asociat unei aceeaşi prestaţii.
În fine, a criticat soluţia instanţei de fond, pentru omisiunea de a se pronunţa cu privire la susţinerea ce viza contradicţia dintre hotărârea atacată şi reglementările internaţionale în materie, respectiv legea de ratificare a Tratamentului O.M.P.I., adoptat la Geneva, la 20 decembrie 1996.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele dosarului şi normele legale incidente, se constată că recursul este nefondat.
Reclamanta a solicitat, prin acţiunea introductivă de instanţă, anularea HG nr. 119/2002, pentru aprobarea tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi a metodologiilor privind utilizarea repertoriului de prestaţii artistice din domeniul audiovizual.
Hotărârea a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 131 alin. (1) - (4) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum s-a menţionat, în mod expres, în preambulul hotărârii.
Ca urmare, susţinerile recurentei cu privire la ignorarea de către prima instanţă, a prevederilor art. 101 din Legea nr. 8/1996 şi reţinerea, ca temei a hotărârii de guvern, a dispoziţiilor art. 131 alin. (1) - (4) din actul normativ precitat, nu pot fi reţinute.
Instanţa de fond a constatat în mod just că reclamanta a făcut confuzie între drepturile patrimoniale alte artiştilor interpreţi, urmare a primei fixări, conform art. 101 din Legea nr. 8/1996 şi drepturile conexe, urmare a utilizării secundare a prestaţiilor artistice fixate pe un suport, conform art. 130 alin. (1) lit. a) din lege.
Drepturile patrimoniale provenite din prima fixare pot fi gestionate individual sau colectiv, potrivit art. 123 alin. (1) din Legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe nr. 8/1996, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, drepturile patrimoniale provenite din utilizarea secundară fac imposibilă autorizarea individuală. În această din urmă categorie se încadrează şi drepturile artiştilor interpreţi ale căror prestaţii sunt utilizate pe teritoriul României şi care au mandatat C.R.E.D.I.D.A.M., să colecteze remuneraţiile datorate de utilizatori.
Critica ce vizează faptul că negocierea metodologiilor cu reprezentanţii utilizatorilor şi procedura de desfăşurare nu s-ar fi efectuat conform prevederilor legale în materie, nu este fondată, din actele dosarului rezultând contrariul. În acest sens, din procesul/verbal încheiat la 6 ianuarie 2000, semnat de reclamantă şi C.R.E.D.I.D.A.M. rezultă că numai pentru punctele rămase în divergenţă se vor adresa O.R.D.A., pentru procedura de mediere, procedură care a şi avut loc, ulterior negocierilor. Dovada o constituie şi Decizia nr. 13/1999, emisă de conducerea O.R.D.A., prin care au fost constituite comisiile de negociere la lucrările cărora reprezentanţii reclamantei au participat.
Potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (1) şi ale art. 131 din Legea nr. 8/1996, procedura elaborării HG nr. 119/2002, este supusă, spre avizare, O.R.D.A. şi înaintată, spre aprobare, Guvernului. În acest sens, din actele dosarului şi nota de fundamentare a HG nr. 119/2002 rezultă că această hotărâre a fost adoptată în baza şi cu respectarea condiţiilor impuse de Legea nr. 8/1996.
Cât priveşte baza de calcul pentru remuneraţia prevăzută de HG nr. 119/2002, aceasta este reglementată de art. 133 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, iar modalitatea de stabilire a acesteia, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate.
Astfel, potrivit art. 133 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, „organismele de gestiune colectivă, în cadrul negocierilor purtate conform art. 130 alin. (1) lit. b), în numele membrilor ale căror drepturi le gestionează, nu pot pretinde utilizatorilor, mai mult de 10% în total pentru drepturile de autor şi, respectiv, 3% pentru drepturile conexe, din încasările brute, în lipsa acestora, procentul se datorează din cheltuielile ocazionate de utilizare".
Procentul prevăzut de HG nr. 119/2002, se încadrează în limitele prevăzute în textul legii, care stabileşte numai limitele maxime ale procentelor ce pot fi solicitate de organismele de gestiune colectivă în cadrul negocierilor prevăzute de art. 131 din lege, nici motivul de casare ce critică soluţia instanţei sub acest aspect, nefiind întemeiat.
HG nr. 119/2002 reglementează drepturile cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi pentru utilizarea repertoriului de prestaţii artistice din domeniul audiovizualului, fără a îngrădi libertatea artistului interpret sau executant, ca, prin convenţie, să hotărască asupra dreptului exclusiv de exploatare a prestaţiei sale, iar utilizatorii au posibilitatea de a folosi fie prestaţiile artiştilor din repertoriul unui organism de gestiune colectivă, plătind remuneraţiile stabilite în HG nr. 119/200, fie prestaţiile artistice din afara acestui repertoriu, încheind cu artiştii interpreţi sau executanţi, contracte individuale, nefiind, deci, posibilă efectuarea unei plăţi duble, cum greşit a susţinut recurenta-reclamantă.
Referitor la ultimul motiv de recurs, prin care se susţine omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra contradicţiei dintre hotărârea atacată şi reglementările internaţionale în materie invocată de reclamantă, se constată că instanţa a reţinut că HG nr. 119/2002 a fost adoptată în temeiul şi în limita dispoziţiilor Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare şi cu respectarea cadrului normativ internaţional, astfel că nici acest motiv nu poate fi reţinut.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, se constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, iar motivele de casare fiind nefondate, recursul urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Asociaţia R.C.A. împotriva sentinţei civile nr. 827 din 18 septembrie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3132/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3134/2005. Contencios. Refuz emitere... → |
|---|
