ICCJ. Decizia nr. 3139/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3139/2005
Dosar nr. 7837/2004
Şedinţa publică din 18 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC C. SA, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Garda Financiară, a solicitat anularea deciziei nr. 21 din 30 ianuarie 2004, emisă de primul pârât şi anularea procesului-verbal nr. 0011149 din 3 iulie 2003, întocmit de cea de a doua pârâtă şi exonerarea de la plata către bugetul de stat, a sumei de 19.762.457.933 lei, reprezentând 15.576.942.144 lei impozit pe profit, 3.571.003.565 lei majorări şi dobânzi de întârziere şi 614.312.224 lei, penalităţi de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în mod nejustificat s-a reţinut că, sumele reprezentând servicii de consultanţă primite de SC C. SA de la doi consultanţi străini, respectiv I. şi S., în baza a două contracte cadru de consultanţă, nu reprezintă cheltuieli deductibile, deoarece nu s-a dovedit efectuarea serviciilor (serviciile prestate nu ar fi reale) şi cheltuielile respective nu sunt aferente realizării de venituri.
Serviciile de consultanţă contractate cu cei doi parteneri străini sunt necesare pentru ca societatea să îşi desfăşoare în mod optim şi profesionist activitatea, au fost efective conform documentaţiei prezentate, şi-au arătat utilitatea în activitatea societăţii, contribuind la încheierea mai multor contracte.
Curtea de apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1588 din 30 iunie 2004, a admis acţiunea precizată, a anulat Decizia nr. 21 din 30 ianuarie 2004, emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi procesul-verbal nr. 0011149 din 3 iunie 2003, întocmit de Garda financiară, secţia Bucureşti şi a dispus restituirea sumei de 19.762.457.933 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut existenţa celor două contracte de consultanţă, prestarea efectivă a serviciilor de consultanţă şi împrejurarea că acestea sunt aferente realizării de venituri, au utilitate economică.
Considerând hotărârea nelegală, pârâţii au declarat recursuri întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi au solicitat admiterea lor, casarea sentinţei şi în fond, respingerea acţiunii, actele încheiate contestate fiind legale.
Se arată că în perioada în discuţie sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (6) lit. r) din OG nr. 217/1999, pentru modificarea şi completarea OG nr. 70/1994, care prevăd îndeplinirea a două condiţii pentru ca o cheltuială să fie deductibilă, respectiv existenţa unui contract scris şi posibilitatea verificării prestatorilor în legătură cu natura serviciilor.
Această ultimă cerinţă nu este întrunită în cauză.
Declaraţiile autentificate ale angajaţilor SC C. SA, cât şi a consultanţilor străini prezentate nu au valoare, pentru că nu s-a dovedit că persoanele străine ale căror nume figurează în aceste declaraţii, sunt şi angajaţii celor 2 consultanţi şi nici nu figurează ca autorii lucrărilor.
Declaraţia notarială dată de T.M., din 11 mai 2004, contrazice nota explicativă, dată la 4 iunie 2003 şi înregistrată la societate, sub nr. 2569 din 5 iunie 2003.
Rapoartele privind pe I.O. Ltd. Cipru sunt lucrări cu caracter public aflate la diverse adrese de internet, accesibile tuturor, nu sunt lucrări realizate strict pentru reclamantă (şi se exemplifică acestea).
Alte rapoarte nu au legătură cu obiectul de activitate al societăţii.
Pentru ca serviciile de consultanţă să fie deductibile fiscal, trebuie să fie aferente realizării de venituri, ori, la 31 decembrie 2002 reclamanta a obţinut un profit de 59.274 milioane lei, iar la 31 martie 2003, o pierdere de 8.136 miliarde lei.
În cauză îşi găseşte aplicarea art. 6 lit. p) din OG nr. 40/1998, pentru modificarea şi completarea OG nr. 70/1994, care prevede: „cheltuielile înregistrate pe bază de documente, care nu îndeplinesc condiţiile Legii nr. 82/1991, nu sunt deductibile la calculul profitului impozabil".
Probele administrate nu sunt concludente, raportul auditorului A.N.B. C. şi expertiza extrajudiciară este întocmită de acelaşi E.A.
Prin coroborarea tuturor celor susţinute, se arată că s-a făcut dovada că în realitate este vorba de cheltuieli fictive.
Recursurile sunt fondate.
În urma unui control efectuat la SC C. SA, de Garda Financiară Bucureşti, s-a încheiat procesul-verbal nr. 0011149 din 3 iunie 2003, prin care s-a stabilit în sarcina societăţii, debite în sumă totală de 19.762.933 lei, reprezentând 15.576.942.144 lei impozit pe profit, 3.571.003.565 lei majorări şi dobânzi de întârziere aferente impozitului pe profit şi 614.512.224 lei, penalităţi de întârziere 0,5%.
S-a reţinut în fapt că în perioada decembrie 2001 - martie 2003, SC C. SA a acceptat şi înregistrat în contabilitate, în contul 628 „cheltuieli de serviciile executate de terţi", sumele efectuate de I.O. Ltd. Cipru şi de S. Ltd. Cipru, având ca titlu, contravaloarea serviciilor de consultanţă prestate în favoarea societăţii.
În urma verificării, organul de control a stabilit că aceste cheltuieli nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit.
Contestaţia formulată de societate a fost respinsă de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Decizia nr. 21 din 30 ianuarie 2004, ca neîntemeiată, întrucât actele prezentate nu au fost relevante.
La instanţă, reclamanta a mai depus acte traduse care nu au fost prezentate la organul financiar.
Coroborând actele, cu expertiza extrajudiciară şi cu raportul auditorului A.N.B. C., instanţa a concluzionat că s-au prestat efectiv serviciile de consultanţă, că acestea au avut utilitate economică, sumele cheltuite pentru ele fiind aferente realizării de venituri şi a admis acţiunea.
De precizat că, în cauză există o multitudine de acte - sunt şase volume, iar conform tabelului sinoptic depus de societate, ca urmare a celor dispuse de instanţă, prin încheierea din 1 iunie 2004, rezultă că un număr de 11 rapoarte nu au fost prezentate Ministerului Finanţelor Publice, la soluţionarea contestaţiei împotriva procesului-verbal încheiat de Garda Financiară.
Pentru a verifica actele ce au făcut obiectul controlului gărzii şi pentru completarea probatoriului cu o expertiză, probă solicitată, de altfel, de reclamantă şi neadmisă de instanţă, se impune admiterea recursurilor şi casarea sentinţei, cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în baza art. 313 C. proc. civ. Expertiza urmează a lămuri aspectul dacă serviciile de consultanţă au fost efectiv prestate, astfel aceasta urmează să verifice dacă lucrările anexate la dosar se regăsesc printre lucrările pe care societatea le-a acceptat la plată, să indice ordinele de plată a acestora de către societate, să analizeze dacă societatea a înregistrat pierderi sau a înregistrat venituri ca urmare a încheierii contractelor în discuţie, aceasta, prin verificarea balanţelor contabile ale societăţii pe anul 2002 şi 2003, să specifice caracterul strict sau nu, al lucrărilor executate pentru reclamantă.
Pentru determinarea dacă serviciile de consultanţă au fost efectiv prestate, instanţa poate dispune ca expertul să aibă în vedere şi alte obiective, în măsura în care se consideră necesar acest lucru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, precum şi de Garda Financiară - Comisariatul Regional Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1588 din 30 iunie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3136/2005. Contencios. Anulare Hotărâre... | ICCJ. Decizia nr. 3140/2005. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
