ICCJ. Decizia nr. 3146/2005. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3146/2005
Dosar nr. 740/2005
Şedinţa publică din 18 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
P.G., în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie al judeţului Neamţ, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, a solicitat încadrarea în funcţia de agent siguranţă publică, obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 36 milioane lei daune materiale şi 700.000.000 lei daune morale şi a cheltuielilor de judecată.
Reclamantul a arătat că în iulie 2003 a participat la concursul pentru ocuparea postului de agent de siguranţă, fiind declarat admis cu media 9,50. După comunicarea rezultatului, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Neamţ i-a comunicat depunerea carnetului de muncă, sens în care a fost nevoit să solicite încetarea contractului de muncă la Primăria Piatra Neamţ.
Ulterior, i s-a comunicat că organele centrale au refuzat semnarea dosarului, deoarece nu întruneşte condiţia prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002.
Consideră că acest motiv nu îi poate fi imputat, deoarece activitatea desfăşurată la vechiul loc de muncă a fost apreciată corespunzător, iar în prezent este student în anul III al Facultăţii de Drept D.C.
Sancţiunile aplicate în perioada cât a fost poliţist, nu au un fundament real.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 350 din 21 decembrie 2004, a admis acţiunea în parte şi a obligat pârâţii să încadreze pe reclamant în funcţia de agent de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Neamţ şi a respins cererea privind obligarea pârâţilor la plata daunelor.
Considerând hotărârea nelegală, pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Neamţ au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi au solicitat admiterea, casarea sentinţei şi în fond, respingerea acţiunii.
Se arată că antecedentele comportamentale ale reclamantului nu îl recomandă pentru activitatea de poliţist.
Recursurile sunt nefondate.
Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin dispoziţia nr. S/42353 din 9 iunie 2003, a dispus organizarea unui concurs pentru ocuparea a nouă posturi de agenţi de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Neamţ, prin metoda încadrării directe, condiţiile de participare fiind aduse la cunoştinţa publicului prin încunoştiinţare despre aceasta în ziarele locale.
La concurs a participat şi reclamantul, care a obţinut nota 9,50 şi care a fost declarat admis.
Potrivit organizatorilor, participanţii la concurs trebuiau pe lângă îndeplinirea acestei condiţii (promovare examen) şi să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate de societate [art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002].
Reclamantul, la data organizării şi desfăşurării concursului, îndeplinea funcţia de referent în cadrul Primăriei Piatra Neamţ.
Din caracterizarea emisă de aceasta, rezultă că reclamantul a avut un comportament exemplar, atât la serviciu, cât şi în societate, o bună pregătire profesională, sociabilitate şi disciplină, fiind apreciat cu calificativul „Foarte bine".
Este real că în 1996, când reclamantul era poliţist, a fost sancţionat de două ori cu câte 10 zile consemnare pentru abateri, iar în noiembrie acelaşi an a fost trimis din nou în faţa Consiliului de onoare, care nu a mai analizat abaterea pentru care fusese trimis, deoarece reclamantul şi-a prezentat demisia.
Instanţa a apreciat corect că aceste abateri nu mai puteau produce consecinţe sub aspectul evoluţiei carierei reclamantului, întrucât sancţiunile aplicate acestuia în anul 1996, au avut ca temei Statutul cadrelor militare reglementat prin Legea nr. 80/1995 şi pentru aceste sancţiuni s-au stabilit termene pentru încetarea lor, care s-au îndeplinit în cauză.
Conform art. 68 din Regulamentul disciplinei militare din 2000, efectele sancţiunii disciplinare încetează pentru avertisment la o lună, pentru mustrare la două luni, pentru consemnare (ca în speţă) la 3 luni, pentru retrogradare la 6 luni, pentru retrogradare în funcţie la 1 an.
În consecinţă, reclamantul a îndeplinit condiţia prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 - comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate şi nu poate fi lipsit de dreptul câştigat prin concursul organizat de pârâtă, aceasta având în vedere şi conduita în societate.
Soluţia instanţei fiind legală, recursurile se privesc nefondate şi în consecinţă, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Neamţ, împotriva sentinţei civile nr. 350 din 21 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3140/2005. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 3159/2005. Contencios. Anulare H.G. nr. 855 /... → |
---|