ICCJ. Decizia nr. 3159/2005. Contencios. Anulare H.G. nr. 855 / 2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3159/2005
Dosar nr. 7084/2004
Şedinţa publică din 19 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 1050 din 5 mai 2004, pronunţată în dosarul nr. 274/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, rejudecând după casare, a respins acţiunea formulată de reclamanţii D.M., V.E., I.N. şi I.I., în contradictoriu cu Guvernul României, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, pentru anularea HG nr. 855/2002.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 noiembrie 2002, reclamanţii au cerut anularea HG nr. 855/2002, susţinând că prin acest act administrativ le-a fost încălcat dreptul de proprietate, concesionarea terenului situat între malul drept al râului Dâmboviţa, Calea Vitan, Calea Mărăşeşti şi Şoseaua Olteniţei, fiind nelegală, deoarece acest teren nu a făcut parte din domeniul public al statului.
Ministerul Finanţelor Publice a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, în temeiul art. 12 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 213/1998, terenul în litigiu făcând parte din domeniul public al statului, iar Ministerului Apelor şi Protecţiei Apelor a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul Guvernului României.
Prin sentinţa civilă nr. 100 din 30 ianuarie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca nefondată, iar recursul reclamanţilor a fost admis de secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1 din 13 ianuarie 2004, soluţia fiind casată, iar cauza trimisă, pentru rejudecare, aceleiaşi instanţe, reţinând că prima instanţă nu s-a preocupat să stabilească valabilitatea Decretului nr. 143/1988, privind aprobarea unor măsuri pentru începerea execuţiei lucrărilor la obiectul de investiţii „Lacul Văcăreşti" - municipiul Bucureşti, în baza căruia terenul din litigiu a intrat în proprietatea statului.
Rejudecând, curtea de apel a reţinut că prin HG nr. 855/2002 s-a aprobat concesionarea bunurilor din domeniul public al statului ce alcătuiesc obiectivul de investiţii „Acumulare Lac Văcăreşti".
Referitor la Decretul nr. 143/1988, instanţa de rejudecare a reţinut că prin acest act normativ s-au aprobat măsurile pentru începerea execuţiei lucrărilor la obiectivul de investiţii „Lacul Văcăreşti", aprobându-se ocuparea şi scoaterea din producţia agricolă a terenurilor în suprafaţă totală de 260 ha, afectate de realizarea obiectivului de investiţii.
A mai reţinut că, prin HG nr. 556/1990, în art. 1, s-a prevăzut că imobilele compuse din terenuri, construcţii şi împrejurări aferente, situate în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, demolate înainte de 1989, pentru realizarea unor obiective de investiţii, se consideră trecute în proprietatea statului, urmând ca foştii proprietari din anexă să fie despăgubiţi potrivit legii.
Referitor la dreptul la proprietate invocat de reclamanţi, instanţa de rejudecare a reţinut că aceştia, precum şi alţi foşti deţinători ai terenurilor din zona respectivă, s-au constituit în Asociaţia F.P. din zona Lacului Văcăreşti, care a revendicat terenurile respective, acţiunea fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 940/1994, a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 177/1998 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
În concluzie, instanţa de rejudecare a reţinut că prin HG nr. 855/2002 nu a fost vătămat nici un drept al reclamanţilor, astfel că cerinţele art. 1 din Legea nr. 29/1990 nu sunt îndeplinite.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs, reclamanţii, formulând următoarele critici:
- instanţa de rejudecare a încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ., neconformându-se îndrumării date de instanţa de recurs, de a stabili legalitatea titlului din 1988, susţinând că Decretul nr. 143/1988 este nelegal, nefiind publicat în Buletinul Oficial al R.S.R.;
- în mod greşit a reţinut instanţa de fond, că HG nr. 855/2002 este legală, statul neputând concesiona terenuri care nu se aflau în proprietatea sa;
- instanţa nu s-a pronunţat cu privire la dovezi care erau hotărâtoare pentru dezlegarea cauzei, din actele depuse la dosar rezultând că Decretul nr. 143/1988 nu este un act de expropriere, iar prin HG nr. 556/1990 nu se putea dispune trecerea unor terenuri în proprietatea statului.
Guvernul României şi Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor au formulat cerere prin care au solicitat respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
Este necontestat că obiectul acţiunii îl constituie cererea recurenţilor-reclamanţi, de anulare a HG nr. 855/2002, prin care s-a aprobat concesionarea bunurilor imobile ce alcătuiesc obiectivul de investiţii „Acumulare Lac Văcăreşti", de către fostul Minister al Apelor şi Protecţiei Mediului, prin licitaţie publică deschisă cu preselecţie.
De asemenea, este necontestat că prin Decretul Consiliului de Stat nr. 143/1998 a fost aprobată începerea execuţiei lucrărilor la obiectivul „Lacul Văcăreşti", prin derogare de la prevederile Legii nr. 9/1980, precum şi ocuparea şi scoaterea din producţie agricolă a terenurilor necesare, în suprafaţă de 260 ha, situate în Sectorul Agricol Ilfov şi municipiul Bucureşti.
De asemenea, este necontestat că prin HG nr. 556/1990 privind plata despăgubirilor pentru demolarea unor imobile situate în Sectorul Agricol Ilfov şi municipiul Bucureşti, terenurile respective au fost considerate ca fiind aflate în proprietatea statului, urmând ca foştii proprietari să fie despăgubiţi potrivit legii.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că terenul respectiv a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 143/1988, fapt constatat şi prin HG nr. 556/1990, astfel că, în mod legal, Guvernul a dispus cu privire la concesionarea sa, prin HG nr. 855/2002, în calitatea sa de administrator general, fără a vătăma vreun drept al recurenţilor-reclamanţi.
Astfel fiind, rezultă că, în mod judicios instanţa de rejudecare a soluţionat cauza, în raport cu obiectul acesteia, limitându-se la verificarea legalităţii actului administrativ atacat.
Criticile formulate în recurs, ca şi susţinerile din acţiune tind să impună instanţei de contencios să procedeze la o comparare a titlurilor invocate de părţi, ceea ce excede cadrului procesual, instanţa de contencios nefiind şi neputând fi învestită cu o acţiune în revendicare, singura situaţie în care se poate ajunge la compararea titlurilor de proprietate invocate de părţi şi la cercetarea valabilităţii titlului deţinut de Statul Român.
Astfel fiind, motivele de recurs sunt nefondate, în raport cu obiectul acţiunii ce a determinat instanţa de rejudecare să adopte soluţia atacată, care este temeinică şi legală, urmând ca recursul să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.M., I.N., V.E. şi I.I. împotriva sentinţei civile nr. 1050 din 5 aprilie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3146/2005. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3161/2005. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
