ICCJ. Decizia nr. 3155/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3155/2005

Dosar nr. 802/2005

Şedinţa publică din 18 mai 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta C.L. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, solicitând instanţei, ca în contradictoriu cu pârâta şi pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea hotărârii nr. 527 din 11 octombrie 2002, emisă de aceasta, cu consecinţa obligării la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală, prin aceea că ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin actele depuse la dosar.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 54 din 7 februarie 2005, a admis acţiunea formulată de reclamantă, în sensul anulării hotărârii nr. 527/2002.

Totodată, a dispus obligarea pârâtei să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată pe perioada 8 februarie 1943 - 6 martie 1945 şi ca atare, să-i acorde drepturile cuvenite.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că probele testimoniale existente confirmă naşterea reclamantei în localitatea de refugiu a părinţilor săi.

Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, susţinând, în esenţă, că o persoană născută într-o anumită localitate nu poate fi considerată strămutată în aceeaşi localitate, astfel că reclamanta, neîncadrându-se în nici una din situaţiile menţionate de lege, nu poate beneficia de prevederile acesteia, hotărârea nr. 527/2002, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice.

Dovada încadrării în situaţiile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţii cu martori.

Din analiza actelor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamanta s-a născut la data de 8 februarie 1943, în Turda, localitate în care se refugiaseră părinţii acesteia, venind din Cluj.

Având în vedere că finalitatea Legii nr. 189/2000 este tocmai acordarea de reparaţii, persoanelor care au suferit persecuţii din motive etnice, nu se poate susţine că ar fi exceptate de la beneficiul acestui act normativ, persoanele născute în refugiu, care au suportat alături de părinţi, consecinţele strămutării, fiind private de folosinţa locuinţei şi a bunurilor din localitatea de domiciliu.

Instanţa de fond reţinând că şi reclamanta născută în localitatea unde au fost obligaţi să se refugieze din motive etnice, părinţii săi, a dobândit statutul de refugiat al acestora, a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, astfel că recursul declarat împotriva acesteia este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 54 din 7 februarie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3155/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs