ICCJ. Decizia nr. 3156/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3156/2005

Dosar nr. 6537/2004

Şedinţa publică din 18 mai 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul M.C. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Braşov, solicitând instanţei, ca în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea hotărârii nr. 915 din 12 februarie 2003, emisă de aceasta, ca fiind nelegală.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a efectuat stagiul militar în perioada 1959 - 1960, dar pe întreaga perioadă a acestuia a prestat muncă la Poarta Albă, Piteşti Geamăna, Piteşti Mogoşoaia şi Păltineasa Gura Humorului, ca şi constructor de drumuri şi că, potrivit dispoziţiilor legale, se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 50/F din 23 martie 2004, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamant, reţinând că din înscrisurile de la dosar, din răspunsul primit ca urmare a demersurilor făcute la organele în drept, rezultă că unităţile militare în care a funcţionat, nu fac parte din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, nefiind menţionat numele detaşamentului de muncă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul M.C., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentul a susţinut, în esenţă, că după perioada de instrucţie de 40 - 45 zile a fost transferat la muncă, în livretul militar specificându-se la rubrica denumirea specialităţii militare, „constructor poduri şi drumuri", la rubrica calificarea de funcţie, constructor de drumuri şi poduri, iar la rubrica funcţie, constructor. A mai susţinut că rubricile 9, 12, 13 şi 16 din livretul militar au fost modificate la 28 aprilie 1966, de către Comisariatul Militar Braşov, însă dânsul a lucrat în detaşamente de muncă şi prin urmare, beneficiază de prevederile Legii nr. 309/2002.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 şi 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de Casele teritoriale de pensii şi a municipiului Bucureşti, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverinţele eliberate de Centrele militare judeţene sau U.M. 02405 Piteşti.

Deci, prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi efectuat stagiul militar în cadrul unor detaşamente de muncă, şi nu în cadrul unor unităţi militare, iar a doua condiţie este aceea ca acele detaşamente să fi făcut parte din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

În cauză, din înscrisurile depuse la dosar rezultă într-adevăr că reclamantul a lucrat în timpul efectuării stagiului militar, ca şi constructor, însă nu în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, or, aceasta era una dintre condiţiile expres prevăzute de lege.

Întrucât din livretul militar nu rezultă că reclamantul ar fi lucrat într-un detaşament de muncă, nefiind specificat numele acestui detaşament şi nefăcând dovada acestui fapt, deşi la data de 13 noiembrie 2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus şi o casare cu trimitere spre rejudecare în acest sens, în mod corect instanţa a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii.

Examinând şi din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa nici unui motiv de casare, recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de M.C. împotriva sentinţei civile nr. 50/F din 23 martie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3156/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs