ICCJ. Decizia nr. 32/2005. Contencios
| Comentarii |
|
La data de 23 septembrie 2003, A.D. a contestat legalitatea dispoziției nr. S/3284 din 4 septembrie 2003, prin care Inspectoratul General al Poliției Române l-a destituit din funcția publică de agent șef adjunct în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Olt, pentru neglijență și lipsă de preocupare, manifestate în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că cercetarea prealabilă a pretinselor abateri disciplinare a fost, în cazul său, subiectivă, determinată de evadarea deținutului P.I. din incinta Gospodăriei A. aparținând Inspectoratului de Poliție al județului Olt, în ziua de 27 iulie 2003.
Cercetarea a fost declanșată ca urmare a declarației acelui deținut, că a părăsit locul de deținere și acest eveniment a făcut obiectul unei mediatizări intense.
Deși în declarația dată la 18 august 2003, P.I. a recunoscut că în timpul serviciului reclamantului nu a părăsit niciodată gospodăria agrozootehnică, prin procesul-verbal încheiat la 19 august 2003, membrii Consiliului de disciplină au propus aplicarea sancțiunii disciplinare extreme a destituirii sale din funcție, iar prin dispoziția nr. S/3284 din 4 septembrie 2003, Inspectoratul General al Poliției Române a aplicat efectiv această sancțiune.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 444 din 25 iunie 2004, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că declarațiile martorilor, inclusiv cea a deținutului P.I. sunt contradictorii și cu vădită tendință de a-l sprijini pe reclamant.
Pe de altă parte, împrejurarea că procurorul a dispus în procesul penal, scoaterea de sub urmărire penală, a reclamantului, nu constituie motiv de înlăturare a răspunderii disciplinare.
De altfel, evadarea efectivă s-a produs la data de 27 iulie 2003, iar plecările anterioare ale deținutului, din incinta locului de executare a pedepsei, nu au fost "tratate ca evadări, ci tocmai ca abateri disciplinare ale reclamantului, constatând în culpa de supraveghere".
Având în vedere caracterul contradictoriu al declarațiilor martorilor audiați în procesul penal, instanța a concluzionat că ele sunt lipsite de elocvență și că probele administrate au conturat culpa reclamantului, în îndeplinirea obligațiilor de serviciu, creând posibilitatea deținutului de a evada.
împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul A.D.
Recurentul a susținut, în esență, că de vreme ce procurorul a stabilit în procesul penal, că fapta pusă în sarcina lui nu există, în mod greșit curtea de apel a reținut vinovăția sa, pentru săvârșirea vreunei abateri disciplinare.
De asemenea, argumentarea sentinței în legătură cu caracterul contradictoriu al declarațiilor martorilor, este eronată și ignoră precizările acelor martori care au fost audiați nemijlocit de instanță, precum și împrejurarea că ulterior, deținutul P.I. a fost condamnat pentru infracțiunea de evadare,săvârșită la data de 27 iulie 2003, când recurentul nu s-a aflat la serviciu.
Recursul este fondat.
Nu se contestă de toți participanții la proces, că subofițerul A.D. a fost sancționat disciplinar cu destituirea din funcție pentru neglijență în serviciu și lipsă de preocupare manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, care au înlesnit posibilitatea deținutului P.I., de a părăsi locul de deținere, la data de 27 iulie 2003.
în legătură cu acele pretinse abateri disciplinare au fost sesizate și organele de urmărire penală competente.
Prin ordonanța din 19 noiembrie 2003, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a dispus, însă, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A.D. și a altor învinuiți, pentru inexistența faptei penale (neglijență în serviciu ), conform art. 11 pct. 1 lit. a) și art. 10 lit. a) C. proc. pen.
în considerentele ordonanței, procurorul a reținut, între altele, că martorii reaudiați la parchet, au revenit asupra declarațiilor inițiale, date la organele de poliție, iar deținutul P.I. a precizat că nu a părăsit niciodată punctul de lucru sau dormitorul din incinta gospodăriei agrozootehnice a Inspectoratului de Poliție al județului Olt, pentru a se deplasa la domiciliul M.I.
Prin rechizitoriul din 10 septembrie 2003, întocmit în dosarul nr. 501/P/2003, același parchet a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.I., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare în noaptea de 26 spre 27 iulie 2003 iar Tribunalul Olt, secția penală, l-a condamnat pe inculpat, la pedeapsa de un an închisoare, în baza art. 269 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod.
în fața Curții de Apel Craiova, martorii I.M. și I.P. nu au confirmat nici ei faptul părăsirii de către deținut, a locului de deținere, în vreuna din turele reclamantului.
Rezultă, așadar, că pretinsele contradicții care au existat inițial între declarațiile martorilor și ale deținutului P.I., audiați de organele de poliție, au fost elucidate încă din cadrul procesului penal, prin ordonanța procurorului, de scoatere de sub urmărire penală, iar după aceea, prin relatările unor martori ascultați în prezentul litigiu.
Potrivit art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, precum și în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal, polițistul va fi repus în toate drepturile anterioare, inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziție, respectiv a suspendării din funcție, conform competențelor stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Având în vedere că în speță, procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a agentului șef adjunct de poliție A.D., pentru inexistența faptei care îi fusese pusă în sarcină și a declanșat procedura disciplinară, curtea de apel trebuia să constate că acțiunea în contencios administrativ este întemeiată și în consecință, să o admită ca atare.
Neprocedând în acest mod și respingând acțiunea, cu o motivare neconvingătoare, contrazisă de ansamblul probelor administrate în cauză, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.
Față de considerentele expuse, a fost admis recursul și a fost modificată sentința, în sensul admiterii acțiunii.
Pe cale de consecință, a fost anulată dispoziția nr. S/3284 din 4 septembrie 2003, emisă de Inspectoratul General al Poliției Române, comunicată reclamantului, cu adresa nr. 3275 din 4 septembrie 2003, a Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Totodată, s-a dispus reintegrarea reclamantului, în funcția publică avută anterior și obligarea pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române, să-i plătească acestuia, drepturile salariale cuvenite de la data destituirii din funcția publică și până la data reintegrării efective.
Văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 15 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 305/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 33/2005. Contencios → |
|---|
