ICCJ. Decizia nr. 3235/2005. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3235/2005

Dosar nr. 8464/2004

Şedinţa publică din 24 mai 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 31 mai 2004 şi ulterior precizată, reclamantul F.G. a solicitat anularea Ordinului nr. 519 din 17 octombrie 1953, emis de Ministerul Apărării Naţionale, cu obligarea pârâtului la daune materiale de 10.000 Euro şi daune morale de 20.000 Euro, acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

În motivarea acţiunii s-a arătat că în anul 1950, reclamantul a lucrat în calitate de controlor tehnic la Uzina S.R., a fost trimis la Şcoala de Aviaţie Ghimbav, la Şcoala de Ofiţeri Naviganţi nr. 1 şi avansat la gradul de elev sergent; că, aproape de terminarea şcolii, tatăl său a fost considerat chiabur, iar prin ordinul contestat, reclamantul a fost îndepărtat din şcoală.

Prin sentinţa civilă nr. 1865/2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, acţiunea a fost respinsă, ca inadmisibilă, întrucât Legea nr. 29/1990 nu este aplicabilă actelor administrative emise anterior apariţiei legii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, reclamantul, arătând în esenţă că nu este vinovat de faptul că tatăl său a fost chiabur şi că ordinul atacat i-a prilejuit pagube materiale însemnate, fiind înlăturat din şcoală.

Verificând cauza, în funcţie de recursul formulat, Curtea constată că sentinţa este legală şi temeinică.

Potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 29/1990, această lege nu se aplică actelor administrative emise anterior intrării sale în vigoare. Ca atare, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea, ca inadmisibilă.

Pe cale de consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de casare de ordine publică în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul F.G., împotriva sentinţei civile nr. 1865 din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3235/2005. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs