ICCJ. Decizia nr. 3283/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 18 septembrie 2002 și ulterior precizată, reclamanta SC F.M.A. SRL București a chemat în judecată pe pârâții C.N.A., Ș.M., funcționar al acestei autorități publice, A.N.R.C., I.S., funcționar al acestei autorități publice, I.G.C.T.I., L.M., funcționar al acestei autorități publice, solicitând anularea deciziei nr. 94/2002, emisă de C.N.A. și a Comunicatului C.N.A., cu nr. 6195/2002, anularea deciziei nr. 35/EI/2002, emisă de A.N.R.C., a deciziei nr. 259/2002, emisă de I.G.C.T.I., plus cheltuieli de judecată.
Reclamanta a arătat că actele administrative emise de C.N.A. (decizia nr. 94/2002 privind retragerea licenței de emisie nr. S-TV 31 din 27 martie 2001, acordată societății, pentru postul de televiziune prin satelit O.TV, cât și Comunicatul nr. 6195/2002, prin care s-a publicat retragerea licenței postului O.TV și s-a învederat societății prin cablu, să ia act de retragerea licenței postului O.TV), sunt nelegale și încalcă reclamantei, drepturile prevăzute de lege, fiind invocate dispozițiile art. 30 alin. (1) din Constituția României,art. 11 din Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului, art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, reclamantei creându-i-se și un prejudiciu material și moral, în cuantum neprecizat.
în motivarea acțiunii s-a menționat că prin decizia nr. 94/2002 s-a precizat că postul de televiziune O.TV, în cadrul emisiunii D.D.D. din 31 iulie 2002, a încălcat dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2) și art. 40 din Legea nr. 504/2002, afirmație nejustă, deoarece nu s-a dovedit încălcarea repetată a legii audiovizualului, iar dacă ar fi existat asemenea fapte, acestea ar constitui contravenție conform art. 90 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Legea nr. 504/2002, C.N.A. fiind îndrituit să adreseze o somație publică de intrare în legalitate, ceea ce nu s-a realizat.
Referitor la temeiul de drept invocat în decizia nr. 94/2002, respectiv art. 95 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 504/2002, reclamanta a arătat că motivarea este nefondată, deoarece C.N.A., constatând contravenția, trebuia să amendeze persoana vinovată, și nu să dispună retragerea licenței postului O.TV.
în ce privește Comunicatul nr. 6195/2002, petenta a precizat că, potrivit art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, decizia de retragere a licenței era operantă și constituie titlu executoriu după trecerea unui termen de 15 zile de la comunicare, dacă nu este atacată; or, comunicatul a fost emis de C.N.A., în aceeași zi cu decizia nr. 94, 12 septembrie 2002.
Referitor la celelalte acte atacate, reclamanta a arătat că sunt nelegale, deoarece fiind desființate abuziv emisiunile postului O.TV, i-au fost vătămate drepturile și libertățile fundamentale recunoscute de lege, i-au fost aduse grave prejudicii, sub aspectul rezilierii, întreruperii sau suspendării contractelor aflate în derulare, pagube estimate zilnic la peste 10 miliarde lei.
Prin sentința civilă nr. 1204/2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ș.M.; a fost admisă excepția inadmisibilității cererii reclamantei privitoare la Comunicatul nr. 6195 din 12 septembrie 2002, al C.N.A. și s-a respins, ca inadmisibilă, cererea privind anularea acestui comunicat; a fost respinsă excepția lipsei de interes a acțiunii în ce privește anularea deciziei nr. 259 din 13 septembrie 2002, a I.G.C.T.I.; a fost respinsă excepția neîndeplinirii condițiilor acțiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990; a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea față de restul pârâților.
Instanța a reținut că Ș.M. nu are calitate procesuală pasivă, deoarece decizia nr. 94/2002 nu a fost emisă de acesta, ci de C.N.A., cu votul majorității membrilor C.N.A., iar reclamanta nu a precizat că solicită și în ce cuantum, plata unor despăgubiri.
Referitor la Comunicatul de presă nr. 6195 din 12 septembrie 2002, s-a apreciat de către instanță, că nu este act administrativ, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
în ce privește excepția privind lipsa de interes a reclamantei în privința cererii de anulare a deciziei nr. 259 din 13 septembrie 2002, emisă de I.G.C.T.I., curtea de apel a reținut că reclamanta are interes, întrucât unul din temeiurile emiterii acestei decizii a fost decizia nr. 94 din 12 septembrie 2002, a C.N.A., a cărei anulare s-a solicitat în primul capăt de cerere al acțiunii, un al doilea temei constituindu-l faptul că încetase valabilitatea autorizației tehnice de funcționare.
în legătură cu invocarea de către pârâte, a neîndeplinirii condițiilor acțiunii în contencios administrativ prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, instanța de fond a apreciat că au fost respectate dispozițiile legii speciale, Legea audiovizualului nr. 504/2002.
Pe fondul cauzei, curtea de apel a reținut că decizia C.N.A. nr. 94/2002 este legală; că măsura retragerii licenței de emisie reprezintă o sancțiune administrativă aplicată pentru încălcarea art. 3 alin. (1) și (2) și art. 40 din Legea nr. 504/2002, precum și pentru nerespectarea deciziei C.N.A. nr. 80 din 13 august 2002 [art. 12 alin. (1), (2) și (3) și art. 13], sancțiune dispusă în baza art. 95 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 504/2002, nefiind incidente dispozițiile art. 93 din lege și nici dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
Referitor la decizia A.N.R.C. nr. 35 din 12 septembrie 2002, s-a reținut că este legală, avându-se în vedere dispozițiile art. 88 alin. (2) din Legea nr. 504/2002; că această decizie (prin care A.N.R.C. a delegat unele atribuții de supraveghere, control și sancționare către I.G.C.T.I. și urmare căreia I.G.C.T.I. a emis decizia nr. 259 din 13 septembrie 2002, somând postul O.TV să înceteze imediat emisia, ca urmare a expirării autorizației tehnice de funcționare), produce efecte exclusiv la nivelul raporturilor de drept administrativ dintre A.N.R.C. și I.G.C.T.I., nefiind condiționată de decizia C.N.A. nr. 94/2002, aceasta din urmă fiind doar unul din temeiurile deciziei I.G.C.T.I.
în ce privește decizia nr. 259 din 13 septembrie 2002, a I.G.C.T.I., s-a apreciat că nu a vătămat nici un drept al reclamantei prevăzut de lege, întrucât nu a fost sancționată, ci numai atenționată să înceteze emisia, ca urmare a expirării autorizației tehnice de funcționare temporară nr. 401/6347 din 8 aprilie 2002, la data de 8 iunie 2002, în caz contrar, I.G.C.T.I. fiind autorizat să aplice sancțiunea contravențională conform art. 90 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 504/2002.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, reclamanta.
în motivarea recursului au fost reiterate argumentele din acțiune și în esență s-a arătat că actele contestate sunt nelegale; că este un act administrativ subsecvent deciziei nr. 94/2002, Comunicatul nr. 6195/2002 al C.N.A.; că, potrivit Legii nr. 591/2002, A.N.R.C. nu avea competența să emită decizia nr. 35/2002; că împotriva numitului I.S., reclamanta a formulat plângere penală, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu; că și decizia nr. 259/2002, emisă de I.G.C.T.I., este nelegală; că decizia nr. 80/2002, a C.N.A., nu poate constitui temei legal vreunei sancțiuni, luând în considerare dispozițiile art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001; că C.N.A. nu avea dreptul să retragă licența de emisie, deoarece în noua lege a audiovizualului (Legea nr. 504/2002) se face vorbire de licența audiovizuală și potrivit art. 97, licențele de emisie își păstrează valabilitatea până la expirarea termenelor pentru care au fost emise.
Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 3041Cod C. proc. civ., Curtea a reținut următoarele:
Prin decizia C.N.A. nr. 94 din 12 septembrie 2002 s-a retras licența de emisie nr. S-TV 31 din 27 martie 2001, acordată societății SC F.M.A. SRL București, pentru postul de televiziune prin satelit O.TV, pentru încălcarea repetată a prevederilor art. 40 și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 504/2002 și a prevederilor art. 12 alin. (1), (2) și (3) și art. 13 din Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 80/2002.
în cuprinsul deciziei s-a menționat că în cadrul emisiunii D.D.D. din 31 iulie 2002, postul de televiziune O.TV a încălcat dispozițiile art. 40 și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 504/2002, prin afirmații antisemite, xenofobe, discriminatorii, calomnioase; că și în ziua de 10 septembrie 2002, în cadrul aceleiași emisiuni au fost încălcate aceleași dispoziții legale, precum și dispozițiile art. 12 alin. (1), (2) și (3) și art. 13 din decizia C.N.A. nr. 80/2002 privind protecția demnității umane și a drepturilor la propria imagine, măsura de retragere a licenței de emisie fiind luată în baza art. 95 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 504/2002 și a art. 16 alin. (3) din decizia C.N.A. nr. 80/2002.
Potrivit art. 3 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, radiodifuzorii au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului, prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor.
Art. 40 din aceeași lege prevede că este interzisă difuzarea de programe care conțin orice formă de incitare la ură pe considerente de rasă, religie, naționalitate, sex sau orientare sexuală.
Din cuprinsul stenogramelor emisiunilor monitorizate s-a considerat că declarațiile invitatului emisiunii D.D.D., din datele de 31 iulie 2002 și 10 septembrie 2002, au avut ca rezultat întreținerea unei atmosfere umilitoare și ofensatoare îndreptată împotriva unor persoane, minorități naționale, culte și a unor persoane reprezentând minorități sexuale, atmosferă la întreținerea căreia a contribuit și moderatorul prin atitudinea pasivă pe care a avut-o.
Pe baza stenogramelor celor două emisiuni din datele de 31 iulie 2002 și 10 septembrie 2002, C.N.A. a constatat că au fost încălcate libertăți și drepturi fundamentale ale omului, precum și obligația de a informa obiectiv publicul, prin prezentarea corectă a faptelor și a evenimentelor.
Faptele au fost încadrate corect de C.N.A., la momentul respectiv, ele circumscriindu-se prevederilor art. 91 alin. (1) și art. 95 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, în sensul că fiind încălcate dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2) și dispozițiile art. 40 din Legea nr. 504/2002, radiodifuzorul a săvârșit contravenția sancționată de art. 91 alin. (1) din Legea nr. 504/2002. C.N.A., constatând că prin comiterea acestei fapte s-au adus prejudicii grave interesului public, a dispus retragerea licenței de emisie conform art. 95 alin. (1) lit. b) din aceeași lege.
Referirile recurentei, privitoare la faptul că pârâtul C.N.A. ar fi putut să amendeze persoana vinovată, și nu postul de televiziune și că sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, nu pot fi primite.
Așa cum s-a analizat, Legea nr. 504/2002 prevede sancționarea radiodifuzorului și textele legale mai-sus precizate reprezintă dispoziții speciale, derogatorii de la normele generale (O.G. nr. 2/2001 care reprezintă dreptul comun în materia contravențiilor).
Recurenta a susținut că, potrivit Legii nr. 504/2002, licența de emisie obținută în baza Legii nr. 48/1992 (abrogată prin Legea nr. 504/2002), nu putea fi retrasă de către C.N.A., deoarece, conform art. 97 din Legea nr. 504/2002, licența de emisie își păstrează valabilitatea până la expirarea de drept a termenelor pentru care au fost emise, iar art. 95 alin. (1) lit. b) se referă la licența audiovizuală.
Afirmația nu este reală și va fi înlăturată pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 12 și urm. din Cap. II Secțiunea I "Licențe de emisie", cu referire și la art. 8 din Legea nr. 48/1992, licența de emisie este actul emis de C.N.A., care cuprinde categoriile de informații care pot face obiectul difuzării în public de către un radiodifuzor.
Conform art. 1 lit. n) din noua lege a audiovizualului, Legea nr. 504/2002, "licența audiovizuală" este actul juridic prin care C.N.A. acordă unui radiodifuzor, dreptul de a difuza într-o zonă determinată, un anume serviciu de programe.
Art. 1 lit. o) din Legea nr. 504/2002 definește "licența de emisie", ca fiind actul juridic prin care A.N.R.C. acordă titularului de licență audiovizuală, dreptul de a utiliza, pentru o perioadă determinată, una sau mai multe frecvențe radioelectrice, în conformitate cu licența audiovizuală.
Se constată că noțiunea de "licență de emisie" prevăzută de Legea nr. 48/1992, corespunde noțiunii de "licență audiovizuală" prevăzută de Legea nr. 504/2002. Drept urmare, în situații de încălcare a legii, prevăzute de noua Lege a audiovizualului nr. 504/2002, C.N.A. (emitentul licenței de emisie în baza legii vechi a audiovizualului și emitent și al licenței audiovizuale în baza noii legi a audiovizualului) este îndrituit să retragă actul pe care l-a emis.
Referirile recurentei la decizia nr. 80/2002 sunt nesemnificative, întrucât, decizia nr. 94/2002 a C.N.A. cuprinde mențiuni exprese la încălcarea Legii nr. 504/2002, situație mai sus analizată. Cum decizia C.N.A. nr. 80/2002 a fost emisă în baza acestei legi, este legală referirea la aceasta făcută în cuprinsul actului contestat.
în concluzie, Curtea constată că la momentul emiterii de către C.N.A. a deciziei nr. 94/2002, aceasta a fost emisă în conformitate cu Legea nr. 504/2002, în forma în vigoare la data de 12 septembrie 2002.
Comunicatul de presă nr. 6195/2002, al C.N.A. nu reprezintă un act administrativ de autoritate în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990. El este un act subsecvent actului administrativ de autoritate, decizia nr. 94/2002 a C.N.A. și reprezintă o modalitate de aducere la cunoștința publică a deciziei respective.
Decizia nr. 35/2002 a A.N.R.C. a fost emisă în conformitate cu dispozițiile art. 88 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, Legea nr. 591/2002, invocată de recurentă, fiind ulterioară Legii nr. 504/2002 și nu poate retroactiva.
în urma deciziei nr. 35/2002 a A.N.R.C., de delegare de competență, a fost emisă de către I.G.C.T.I., decizia nr. 259/2002, prin care postul O.TV a fost somat să înceteze emisia ca urmare a expirării autorizației tehnice de funcționare. Se constată că actul este legal și nu se impunea desființarea acestuia, el fiind emis și ca urmare a deciziei C.N.A. nr. 94/2002, de retragere a licenței de emisie prin satelit acordată recurentei.
în ce privește răspunderea intimaților, funcționari ai autorităților pârâte intimate, se constată următoarele:
Ș.M. nu poate răspunde personal, întrucât decizia nr. 94/2002 a fost adoptată prin votul membrilor C.N.A., iar actul se apreciază ca fiind legal.
I.S. și L.M., de asemenea, nu pot răspunde în temeiul art. 13 din Legea nr. 29/1990, întrucât actele emise de autoritățile administrative ai căror funcționari sunt acești intimați, sunt menținute ca fiind legale. Pe de altă parte, se constată că reclamanta nu a solicitat plata unor despăgubiri, referirile privind prejudiciul suferit fiind generice.
Față de cele mai sus reținute, Curtea a apreciat că sentința este legală și temeinică.
Se constată, însă, că recursul este lipsit de interes, pentru următoarele considerente.
La data de 9 ianuarie 2004, prin contractul de cesiune nr. 13, drepturile privind denumirea O.TV și serviciile ce includ difuzarea de programe de televiziune, au fost transmise către SC O.T. SRL.
La data de 5 februarie 2004, C.N.A. a acordat acestei societăți (SC O.T. SRL), licența audiovizuală cu nr. S-TV 78 din 5 februarie 2004. La data de 1 aprilie 2004, SC O.T. SRL a obținut decizia de autorizare nr. 620.0 din 1 aprilie 2004, pentru postul de televiziune O.TV, care a început să funcționeze la data de 11 aprilie 2004.
Ca urmare, reclamanta-recurentă nu deține nici un drept cu privire la postul de televiziune O.TV, astfel încât recursul se constată că este lipsit de interes și a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3372/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3414/2005. Contencios → |
|---|
