ICCJ. Decizia nr. 3418/2005. Contencios

Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta SC A.E. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor și Garda Financiară Centrală, pentru ca instanța, prin sentința ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 289/2003 și a procesului-verbal de control nr. 494/2002, cu consecința exonerării de plata sumelor la care reclamanta a fost obligată cu titlu de impozit pe veniturile persoanelor nerezidente, a majorărilor și a penalităților aferente.

în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în mod nelegal, prin decizia nr. 289/2003, Ministerul Finanțelor a respins contestația formulată împotriva procesului-verbal încheiat de Garda Financiară, prin care s-a reținut în sarcina sa, obligația de a plăti bugetului de stat, anumite sume cu titlu de impozit pe veniturile obținute în România, de persoane juridice nerezidente, deoarece dispozițiile Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 635/2002 contravin dispozițiilor art. 12 din O.G. nr. 83/1998, în sensul că adaugă la lege.

Se susține, de asemenea, prin acțiune, că prin respingerea contestației au fost încălcate dispozițiile art. 12 din O.G. nr. 83/1998, precum și prevederile Tratatului pentru evitarea dublei impuneri dintre România și Cipru.

Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 350/2004, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 289/2003 și în consecință, a anulat procesul-verbal de control nr. 494/2002 al Gărzii Financiare Centrale, exonerând reclamanta de plata sumelor reținute prin procesul-verbal, respectiv: 7.372.275.637 lei impozit pe venit, 7.636.330.470 lei majorări de întârziere, 737.227.563 lei penalități de 10% și 221.168.269 lei penalități de 0,5%.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut pe de o parte, ilegalitatea Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 635/2002 care nu era în vigoare la data efectuării controlului, iar pe de altă parte, îndeplinirea condițiilor art. 12 din O.G. nr. 83/1998, în raport cu certificatele fiscale de rezidență depuse.

împotriva acestei sentințe au declarat recurs, pârâții Garda Financiară Centrală și Ministerul Finanțelor.

I. în motivarea recursului său, pârâta-recurentă Garda Financiară a susținut că:

- instanța de fond a aplicat greșit, dispozițiile art. 12 din O.G. nr. 83/1998, în sensul că plătitorul veniturilor la extern are obligația să rețină și să vireze la bugetul de stat, impozitul aferent veniturilor plătite la extern, în aceeași zi în care s-a efectuat plata;

- certificatele de rezidență au fost prezentate ulterior efectuării controlului;

- instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor apărărilor făcute, atât oral, cât și în scris.

II. în motivarea recursului său, recurentul-pârât Ministerul Finanțelor a subliniat că:

- greșit, instanța de fond a reținut ilegalitatea Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 635/2002, în raport cu data publicării lui în Monitorul Oficial;

- certificatele de rezidență fiscală nu au fost prezentate la data efectuării controlului, pentru a se putea face aplicarea art. 12 din O.G. nr. 83/1998;

- instanța nu a avut în vedere prevederile art. 4 din O.G. nr. 83/1998, în sensul că intimata nu a prezentat, așa cum avea obligația, la momentul efectuării plății venitului la extern, documentul prin care se dispune vărsarea la bugetul de stat a impozitului datorat.

Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Curtea le-a respins, ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Ca urmare a controlului efectuat la reprezentanța din România a societății A.E., de către comisarii Gărzii Financiare și care a avut ca obiect verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind evidențierea, reținerea și virarea la bugetul de stat, a impozitului pe veniturile obținute din România de persoane juridice nerezidente, s-a stabilit că intimata-reclamantă datorează impozit pe veniturile obținute din România, de persoane juridice nerezidente, în sumă de 7.372.275.637 lei, cu majorările și penalitățile aferente.

Contestația formulată împotriva procesului-verbal de control a fost respinsă de Ministerul Finanțelor, prin decizia nr. 289/2003.

Atât procesul-verbal de control, cât și decizia Ministerului Finanțelor sunt, însă, nelegale, pentru motivele ce se vor arăta:

Intimata-reclamantă a încheiat contracte de prestări servicii cu un număr de 4 societăți din Cipru, contracte în baza cărora au fost plătite diferite sume de bani în valută, respectiv în dolari SUA.

Potrivit dispozițiilor art. 12 din O.G. nr. 93/1998, "în situația în care există convenții pentru evitarea dublei impuneri, sunt aplicabile prevederile acelor convenții, coroborate cu prevederile art. 5".

Cu alte cuvinte, legea fiscală aplicabilă o constituie Convenția de evitare a dublei impuneri.

în cauza de față, Convenția de evitare a dublei impuneri dintre România și Cipru a fost ratificată prin Decretul nr. 261/1982, dispozițiile sale fiind aplicabile persoanelor care sunt rezidente ale unui sau ale ambelor state contractante, deci și societății intimate.

în baza acestei convenții, veniturile obținute de societățile cipriote se impozitează în Cipru și nu în România, dovada exceptării de la plata în România a impozitului pe veniturile societăților cipriote fiind făcută cu certificatele de rezidență fiscală emise de autoritățile cipriote.

în speță, certificatele de rezidență fiscală pentru cele 4 societăți cipriote au fost depuse o dată cu formularea contestației împotriva procesului-verbal de control, prin ele atestându-se că aceste societăți sunt contribuabili în Cipru, în privința veniturilor obținute din orice surse, începând cu data de 31 decembrie 1999.

în aceste condiții, este evident că în mod nelegal, organele de control ale Gărzii Financiare au stabilit în sarcina intimatei, obligația de a plăti impozit pe veniturile realizate de persoane juridice nerezidente.

în acest sens, alin. (2) al art. 12 din O.G. nr. 83/1998 prevede în mod expres că "pentru aplicarea prevederilor convențiilor de evitare a dublei impuneri, beneficiarul venitului va prezenta organelor fiscale din România, certificatul de rezidență fiscală eliberat de organul fiscal din țara de rezidență".

Or, așa cum s-a arătat, certificatele de rezidență fiscală au fost depuse, iar valabilitatea lor nu a fost contestată.

împrejurarea că aceste certificate nu au fost prezentate la data efectuării controlului, ci ulterior, o dată cu formularea contestației, nu înseamnă că dispozițiile art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 83/1998 nu mai sunt aplicabile, de vreme ce nici o dispoziție legală nu prevede vreun termen de decădere în care să fie depuse aceste certificate.

Cât privește aplicarea Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 635/2002, susținerea făcută de recurentul Ministerul Finanțelor, în mod corect instanța de fond a reținut nelegalitatea acestuia, în condițiile în care prevederile sale contravin dispozițiilor O.G. nr. 83/1998, adăugând la lege, ceea ce contravine principiului forței juridice a actelor normative.

Având în vedere cele mai sus reținute și în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursurile au fost respinse ca nefondate.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3418/2005. Contencios