ICCJ. Decizia nr. 337/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 337/2005
Dosar nr. 4672/2004
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 ianuarie 2004, reclamantul D.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 9172/8170 din 7 noiembrie 2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Motivându-şi acţiunea, reclamantul a arătat că pârâta i-a respins în mod nejustificat cererea formulată în baza legii menţionate, cu toate că a dovedit că a fost evacuat şi strămutat din zona de război a oraşului Iaşi, la data de 29 martie 1944, la Alba Iulia, fiind, astfel, îndreptăţit la acordarea drepturilor compensatorii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 268 din 11 februarie 2004, a admis acţiunea, a anulat hotărârea atacată şi a obligat pârâta, să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada 29 martie 1944 - 6 martie 1945 şi să-i emită o nouă hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor corespunzătoare, începând cu 1 aprilie 2003.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că aparenta neconcordanţă dintre datele de stare civilă şi certificatul eliberat de Arhivele Naţionale, au fost lămurite prin celelalte probe administrate în cauză şi că, din interpretarea coroborată a acestora, rezultă că în perioada menţionată, reclamantul s-a refugiat din Iaşi, în Alba Iulia, încadrându-se, astfel, în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, cu motivarea că instanţa a admis greşit acţiunea, întrucât oraşul Iaşi din care susţine intimatul, că s-a evacuat, nu a făcut parte din teritoriul cedat, există neconcordanţe între actele de stare civilă ale reclamantului şi cel emis de Arhivele Naţionale. Pe de altă parte, nu s-a dovedit că evacuarea ar fi fost cauzată de motive etnice, iar potrivit adresei emise de Institutul Naţional de Istorie „Nicolae Iorga", depusă la dosar, judeţul Iaşi nu a făcut parte din teritoriul cedat Uniunii Sovietice, rămânând sub administraţie românească.
Criticile sunt neîntemeiate.
În conformitate cu prevederile art. 1 lit. c) şi g) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu sau fiind evacuată din locuinţa pe care o deţinea.
Din probele administrate, respectiv acte şi martori, rezultă că reclamantul a făcut dovada faptului că s-a refugiat din oraşul Iaşi, în Alba Iulia.
Astfel, din certificatul nr. C/72 din 24 februarie 2003, emis de Arhivele Naţionale, precum şi din fişa nr. 3098 din 4 octombrie 1944, emisă de Comisariatul General al Refugiaţilor şi Evacuaţilor - Biroul Evacuaţilor din Alba Iulia, rezultă că evacuarea reclamantului a avut loc la data de 29 martie 1944.
O dovadă suplimentară pentru identitatea de persoane dintre D.M., menţionat în aceste acte şi reclamantul M.D. o constituie declaraţia martorilor Ş.T. şi M.M.
În ceea ce priveşte motivele evacuării, situaţia de fapt trebuie apreciată în funcţie de realităţile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuţiile etnice exercitate asupra populaţiei române, de către armatele sovietice, în timpul luptelor din 1944, astfel încât prezentarea adresei Institutului de Istorie nu are relevanţă, întrucât nu infirmă realitatea acestor persecuţii, iar legea nu face distincţie între persecuţiile exercitate pe teritoriul românesc ocupat sau în afara acestuia.
În consecinţă, faţă de dovezile existente la dosar, se reţine că sentinţa este legală şi temeinică, considerente pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 268 din 11 februarie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 336/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 338/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
