ICCJ. Decizia nr. 3385/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3385/2005
Dosar nr. 5552/2004
Şedinţa publică din 31 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC C.L. SRL Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Garda Financiară - Comisariatul General, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti şi Administraţia Financiară a sectorului 1, Bucureşti, anularea deciziei nr. 315 din 19 septembrie 2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a procesului-verbal încheiat la 26 martie 2003, de Garda Financiară - Comisariatul General şi, pe cale de consecinţă, restituirea sau compensarea sumei de 915.997.805 lei, reprezentând diferenţă T.V.A. aferentă retururilor mai mari de 15%, în sumă de 682.279.951 lei, şi majorări de întârziere şi penalităţi aferente.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, urmare a unui control efectuat de comisari ai Gărzii Financiare Centrale, având ca obiectiv verificarea, prin sondaj, a determinării T.V.A. aferentă retururilor mai mari de 15%, pentru revistele editate în perioada septembrie 2001 - decembrie 2002, s-a constatat că reclamanta a redus baza de impozitare în cazul retururilor aferente livrărilor de reviste facturate anterior, cu valoarea totală a revistelor întoarse, diminuat cu comisionul distribuitorului şi T.V.A., considerându-se că activitatea se încadrează în „presa scrisă", termen utilizat în art. 18 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 345/2002.
A precizat că potrivit Codului C.A.E.N. - poziţia 2213, editarea revistelor şi periodicelor este o activitate distinctă de activitatea de presă, invocând în susţinerea acestui punct de vedere, adresa nr. 262884 din 29 mai 2003, transmisă C.R.P., de Ministerul Finanţelor Publice.
A învederat că activitatea pe care o desfăşoară, nu se încadrează în dispoziţiile art. 15 şi 27 din OUG nr. 17/2000, aşa cum greşit au apreciat organele de control.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 410 din 26 februarie 2004, după ce, în prealabil, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Financiară a sectorului 1, Bucureşti, pronunţându-se pe fondul pricinii, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că activităţii reclamantei, de editare a anumitor publicaţii periodice, îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 17/2000 şi ale Legii nr. 345/2002.
A mai reţinut că aceste dispoziţii erau aplicabile reclamantei, în raport cu perioada care a făcut obiectul controlului, neavând importanţă că prin intrarea în vigoare a noului Cod fiscal din 1 ianuarie 2004, dispoziţia privind limitarea reducerii bazei de calcul a T.V.A. în cazul retururilor din presa scrisă, nu a mai fost reglementată.
A apreciat că retururile aferente publicaţiilor periodice editate de reclamantă, care fac parte din presa scrisă, sunt deductibile în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile şi nu în afara lor, iar aceste dispoziţii sunt art. 15 din OUG nr. 17/2000 şi dispoziţiile Legii nr. 345/2002, care stabilesc că baza de impozitare se poate reduce în cazul retururilor din presa scrisă, până la un plafon maxim de 15%.
Cât priveşte adresa nr. 262884 din 29 mai 2003, a Ministerului Finanţelor Publice, instanţa a considerat că nu are relevanţă în cauză, deoarece se referă în general la deductibilitatea cheltuielilor efectuate la editarea publicaţiilor şi la înregistrarea retururilor în perioada de determinare a profitului impozabil, aceste menţiuni nefiind aplicabile situaţiei concrete a reclamantei şi nici specificului controlului efectuat în cauză.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen, reclamanta SC C.L. SRL Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, este dată cu aplicarea greşită a legii şi că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate.
Astfel, recurenta-reclamantă a susţinut că, în mod greşit instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bucureşti, deoarece această autoritate este emitenta somaţiei nr. 277 şi a titlului executoriu nr. 99, pentru sumele deja achitate, pe care le consideră nedatorate şi a căror restituire/compensare o solicită.
A apreciat că instanţa în mod eronat a respins proba cu interogatoriu şi expertiză tehnică-contabilă, aceste probe fiind de natura a clarifica regimul juridic fiscal al retururilor.
A precizat că a depus la dosarul cauzei, două contracte de difuzare, care, însă, au fost ignorate de instanţă, nefiind analizate, deşi acestea stau la baza întregului mecanism economic şi ilustrează elocvent derularea economică a operaţiunilor.
Recursul urmează a fi admis, pentru şi în sensul considerentelor de urmează.
Reclamanta SC C.L. SRL Bucureşti a solicitat prin acţiunea introductivă de instanţă, anularea deciziei nr. 315 din 19 septembrie 2003, emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi a procesului-verbal încheiat la data de 26 martie 2003, de comisari ai Gărzii Financiare - Comisariatul General, precum şi obligarea pârâţilor la restituirea sau compensarea sumei de 915.997.805 lei, ca nedatorată.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti a emis, la data de 11 iunie 2003, somaţia de plată nr. 277 şi titlul executoriu nr. 99, cărora societatea reclamată le-a dat curs, plata fiind efectuată. Prin urmare, actul de executare a obligaţiei de plată, stabilită prin actele administrative contestate de reclamantă, a fost emis de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti.
In atare situaţie, instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, astfel că motivul de recurs ce priveşte necesitatea judecării litigiului în contradictoriu şi cu această autoritate, este fondat.
Reclamanta a susţinut în mod constant, atât în faza administrativ-jurisdicţională, cât şi în faţa instanţei că în mod greşit a fost obligată să achite sumele menţionate în actul de control, care a fost confirmat prin Decizia Ministerului Finanţelor Publice, ca urmare a încadrării activităţii de editare reviste, în activitatea de „presă scrisă", considerându-se retururile, ca fiind venituri producătoare de valoare adăugată, iar nu cheltuieli deductibile.
Se constată că, într-adevăr, acest aspect al regimului juridic al deducerilor din retururi, respectiv, regimul fiscal al deductibilităţii nu a fost pe deplin clarificat.
Reclamanta a invocat în argumentarea susţinerilor sale, adresa Ministerului Finanţelor Publice nr. 262884 din 29 mai 2003, adresată C.R.P., care, în opinia sa, a dat o interpretare corectă regimului juridic al deducerilor din retururi, adresă asupra căreia instanţa de fond s-a pronunţat, fără, însă, ca aceasta să existe la dosarul cauzei.
Apoi, societatea reclamantă a prezentat două contracte de difuzare, care pretinde că sunt utile justei soluţionări a pricinii, situându-se la baza întregului mecanism economic şi ilustrând elocvent derularea economică a operaţiunilor, care, însă, nu au fost analizate şi asupra cărora instanţa de fond nu s-a pronunţat.
Totodată, se impunea analiza situaţiei, în raport şi cu acele contracte încheiate de societatea reclamantă şi modul de derulare a operaţiunilor economice din aceste contracte, precum şi clarificarea regimului economic şi, implicit, a regimului fiscal al operaţiunilor de difuzare desfăşurate pe baza contractelor încheiate.
Pentru elucidarea aspectelor menţionate, ca şi a altora, pe care instanţa le va considera pertinente şi utile cauzei, se impune suplimentarea probatoriului, prin efectuarea unei expertize tehnice-contabile şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să depună la dosar, adresa nr. 262884 din 29 mai 2003 şi, eventual proba cu interogatoriu.
De asemenea, se va dispune citarea în cauză şi a pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti.
In consecinţă, pentru cele ce preced, recursul va fi admis, se va casa hotărârea atacată şi se va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va avea în vedere şi celelalte critici formulate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC C.L. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 410 din 26 februarie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3383/2005. Contencios. Anulare Hotărâre de... | ICCJ. Decizia nr. 3386/2005. Contencios. Modificare hotărâre... → |
|---|
