ICCJ. Decizia nr. 3386/2005. Contencios. Modificare hotărâre Comisie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3386/2005
Dosar nr. 6646/2004
Şedinţa publică din 31 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 351383 din 16 iunie 2003, comisarul şef al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Cluj a imputat lui Ş.N., fost subinspector, suma de 156.903.725 lei, reprezentând cuantumul cheltuielilor de şcolarizare pentru timpul neservit în Ministerul de Interne.
Răspunderea materială s-a stabilit în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în OG nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, precum şi cu cele ale art. 2 pct. 5 lit. j) şi art. 22 din Instrucţiunile Ministerului de Interne nr. 830/1999.
Prin hotărârea nr. 340102 din 5 septembrie 2003, Comisia de soluţionare a contestaţiilor constituită în cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Cluj, a respins contestaţia formulată de Ş.N. împotriva deciziei de imputare, ca neîntemeiată.
La rândul său, Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, înfiinţată în cadrul Ministerului Administraţiei şi Interne, a respins plângerea fostului subinspector de poliţie, împotriva hotărârii menţionată mai sus, ca neîntemeiată.
Legalitatea actului administrativ-jurisdicţional şi a celorlalte acte juridice care i-au precedat, a fost contestată în justiţie de către Ş.N.
Reclamantul a arătat, în esenţă, că răspunderea sa, izvorând din angajamentul de plată, este una contractuală şi că, în lipsa semnăturii de pe angajament, această răspundere nu putea fi valabil angajată.
Pe de altă parte, la stabilirea cuantumului sumei imputate nu s-a luat în calcul, perioada de stagiu militar obligatoriu, respectiv primul an de studii la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti.
De asemenea, a fost ignorat statutul de cadru didactic al mamei reclamantului care, potrivit legii, îi conferă beneficiul scutirii de la plata cheltuielilor de cazare pe durata studiilor universitare.
În sfârşit, reclamantul a precizat că s-au omis reţinerile salariale, operate fără drept, cu titlu de C.A.S.
Prin sentinţa civilă nr. 373 din 10 martie 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că temeiul răspunderii reclamantului rezidă în prevederile HG nr. 137/1991 şi ale OG nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, iar Decizia de imputare sau angajamentul de plată reprezintă actul juridic prin care se concretizează întinderea acestei răspunderi. Că, în raport cu dispoziţiile art. 107 alin. (2) C. muncii, în vigoare la data asumării angajamentului de plată de către reclamant, singura condiţie de valabilitate a actului juridic era cea a formei scrise.
Prin urmare, angajamentul de plată este valabil în orice mod ar fi redactat, cu condiţia ca din contextul său să rezulte recunoaşterea unei sume de bani, determinate sau determinabile şi obligaţia persoanei respective de a o achita.
În fine, s-a motivat că potrivit art. 110 din acelaşi cod, în situaţia în care reclamantul ar fi constatat că nu datorează suma, el avea posibilitatea să formuleze o acţiune în anularea angajamentului de plată, ceea ce nu s-a realizat.
Hotărârea a fost atacată cu recurs de către reclamantul Ş.N.
Recurentul a susţinut că prima instanţă a reţinut eronat faptul că angajamentul de plată este completat şi semnat de el. În realitate, actul nu poartă semnătura lui şi în lipsa acesteia nu poate fi vorba despre perfectarea contractului-angajament.
Pe de altă parte, în mod greşit curtea de apel a stabilit natura răspunderii, ca fiind legală, şi nu una contractuală, reglementată prin dispoziţiile Instrucţiunilor Ministerului de Interne nr. 830/1999 şi cele cuprinse în Decretul nr. 473/1971, care erau în vigoare anterior aplicării OG nr. 121/1998.
Totodată, instanţa a omis să se pronunţe asupra pct. 3 din argumentaţia acţiunii, referitoare la modul de calcul al cuantumului cheltuielilor de şcolarizare.
Recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Nu se contestă de toţi participanţii la proces, că reclamantul Ş.N. a fost admis la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" Bucureşti, în anul 1997, absolvind cursurile acesteia în anul 2001.
La termenul din 10 martie 2004, el a declarat în faţa instanţei de judecată, că personal a completat şi semnat un angajament de plată prin care, la data de 22 septembrie 1997, se obliga să restituie cheltuielile de întreţinere efectuate pe timpul şcolarizării, în cazul în care nu-şi va îndeplini obligaţia de efectuare a serviciului timp de 10 ani după absolvire.
Declaraţia respectivă a fost consemnată ca atare, în preambulul sentinţei şi până în prezent ea nu a format obiectul unei rectificări sau completări în baza art. 281 sau 2811 C. proc. civ.
Copia angajamentului nu poartă semnătura reclamantului, care acum invocă tocmai lipsa semnăturii şi, pe cale de consecinţă, nulitatea deciziei de imputare.
Cât priveşte natura răspunderii fostului comisar de poliţie pentru nerespectarea angajamentului, Curtea a apreciat în mod corect că este una legală, ce derivă din normele juridice care reglementează răspunderea materială a militarilor.
Normele respective formează obiectul reglementării conţinute în OG nr. 121/1998, conform cărora militarii răspund material, indiferent dacă, după producerea pagubei, mai au sau nu calitatea de militar (art. 4).
Potrivit art. 12 alin. (1) lit. d) din acelaşi act normativ, răspunderea materială a militarilor este angajată în sarcina autorului faptei, când pagubele sunt produse în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 6 alin. (1).
Prima instanţă a reţinut judicios că răspunderea materială îşi are izvorul în dispoziţiile legale menţionate, de altfel, atât în preambulul deciziei de imputare, cât şi în hotărârile adoptate de autorităţile administrativ-jurisdicţionale sesizate de Ş.N.
Prin urmare, angajamentul de plată şi Decizia de imputare constituie acte juridice prin care se concretizează răspunderea materială, ambele acte fiind specifice acestei forme de răspundere.
Soluţia recurată rămâne totuşi deficitară, pentru omisiunea instanţei de a examina şi soluţiona capătul de cerere accesoriu, având ca obiect cuantumul real al cheltuielilor de şcolarizare datorate de absolvent.
Prin acţiune, reclamantul a susţinut că în stabilirea acestui cuantum nu s-a ţinut seama de caracterul obligatoriu al stagiului militar efectuat în primul an de studiu. De asemenea, a fost ignorată calitatea de cadru didactic al mamei sale şi omise reţinerile salariale făcute fără drept unui cadru activ în contul C.A.S.
Procedând în modul arătat şi respingând în totalitate acţiunea, curtea de apel a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică.
Concluzia se impune şi pentru lipsa de rol activ manifestată de instanţă care, faţă de considerentele hotărârii nr. 340102/2003 a Comisiei de soluţionare a contestaţiei şi de apărările reclamantului, nu a cerut pârâţilor să prezinte originalul angajamentului de plată, pretins a fi semnat cu obiecţiuni, procesul-verbal nr. 351/314 din 5 iunie 203, încheiat cu ocazia finalizării cercetării administrative, inclusiv documentele ce atestă modul de calcul a sumei imputate.
De aceea, pentru evitarea oricărei erori în stabilirea adevărului şi justa soluţionare a litigiului, urmează a se admite recursul declarat de reclamant.
Pe cale de consecinţă, va fi casată sentinţa, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de fond, în vederea soluţionării capătului de cerere subsecvent şi a completării probelor cu înscrisuri, în sensul celor arătate mai sus.
Văzând şi dispoziţiile art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Ş.N. împotriva sentinţei civile nr. 373 din 10 martie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3385/2005. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 3390/2005. Contencios. Anulare decizie emisă... → |
|---|
