ICCJ. Decizia nr. 3393/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3393/2005
Dosar nr. 653/2005
Şedinţa publică din 31 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul G.N. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, solicitând anularea deciziei de revizuire nr. 286/9532 din 6 septembrie 2004, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 şi suspendarea acesteia până la soluţionarea cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că Decizia atacată este nelegală, întrucât pârâta nu a ţinut seama de dovezile administrate în susţinerea cererii sale de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, din care rezultă că în anul 1940 s-a refugiat împreună cu familia sa, din localitatea Diulmeni, judeţul Chilia, fosta U.R.S.S., în România.
A mai susţinut că martorii C.I. şi M.N. au relatat fapte care s-au petrecut în urmă cu peste 60 de ani şi se poate prezuma că aceştia nu-şi mai amintesc cu precizie anul exact al stabilirii familiei sale în ţară.
Totodată, reclamantul a precizat că fişa de refugiat, înregistrată de Comisariatul general al refugiaţilor şi evacuaţilor, a fost întocmită la cererea tatălui său, în 1944, dar aceasta nu reprezintă data de la care s-au stabilit în comuna Dor Mărunt, judeţul Călăraşi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă de la 16 noiembrie 2004, constatând că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, a dispus suspendarea executării deciziei atacate, până la soluţionarea cauzei, iar pe fondul litigiului, prin sentinţa civilă nr. 3174 din 16 noiembrie 2004, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ atacat şi a luat act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada susţinerilor sale, astfel că pârâta în mod greşit, revizuind hotărârea nr. 10790 din 25 iunie 2003, prin Decizia atacată i-a stabilit acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, numai pentru perioada 26 septembrie 1944 - 6 martie 1945, în loc de perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, care se stabilise iniţial.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa a apreciat eronat situaţia de fapt şi a aplicat greşit legea.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu motivele de casare invocate, actele dosarului şi normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.
Prin hotărârea nr. 10235/9532 din 6 februarie 2004, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a admis cererea reclamantului şi a stabilit calitatea acestuia, de beneficiar al dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Ulterior, pârâta, procedând, din oficiu, la revizuirea hotărârii de mai sus, a emis Decizia nr. 286/9532 din 6 septembrie 2004, prin care a reţinut că reclamantul împreună cu familia sa s-au refugiat din judeţul Chilia, în anul 1944, iar nu în anul 1940, cum se considerase iniţial şi a stabilit că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 26 septembrie 1944 - 6 martie 1945, acordarea acestora urmând a se face începând cu data de 1 iulie 2003.
Potrivit prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999, persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie, până la 6 martie, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul art. 2 din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002, pentru aplicarea OG nr. 105/1999, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute în OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori.
În cauză, din depoziţiile martorilor D.I. şi I.P., consemnate în încheierea pronunţată la data de 13 martie 1945, de Tribunalul Ialomiţa, secţia I, în dosarul nr. 12/1945, rezultă că numitul G.P., împreună cu soţia sa, E. şi cei trei copii - Ac., A. şi N., au venit din comuna Diulmeni, judeţul Chilia, în vara anului 1940, în comuna Dor Mărunt, judeţul Călăraşi.
Declaraţiile autentificate al martorilor C.I. şi R.N. atestă că reclamantul şi familia acestuia s-au refugiat în luna august 1940, din localitatea Diulmeni, U.R.S.S., în România, stabilindu-şi domiciliul în localitatea Dor Mărunt, judeţul Călăraşi, iar de la data refugiului, reclamantul nu s-a mai reîntors în Basarabia.
În plus, în fişa de refugiat nr. 5573, întocmită la 26 noiembrie 1944, de Comisariatul general al refugiaţilor şi evacuaţilor, nu se menţionează data la care reclamantul şi familia acestuia s-au refugiat în comuna Dor Mărunt, judeţul Călăraşi.
Prin urmare, nu poate fi reţinut că refugiul ar fi avut loc în anul 1944.
Cât priveşte declaraţia martorilor C.I. şi M.N., în mod corect instanţa a reţinut că nu pot fi luate în considerare la stabilirea datei refugiului, având în vedere că faptele relatate s-au petrecut în urmă cu 60 de ani şi vârsta înaintată a acestora, care poate justifica o eroare în aprecierea datei exacte a refugiului familiei reclamantului. De reţinut, însă, că şi din declaraţiile acestora rezultă, cu certitudine faptul că reclamantul, împreună cu familia sa, s-au refugiat din localitatea Diulmeni, judeţul Chilia, fosta U.R.S.S., în România.
În consecinţa, faţă de cele ce preced, se constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, motiv pentru care, în considerarea prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3174 din 16 noiembrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3392/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3395/2005. Contencios. Refuz eliberare decizie... → |
|---|
