ICCJ. Decizia nr. 342/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 342/2005
Dosar nr. 4678/2004
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 22 decembrie 2003, reclamanta N.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 9372/6376 din 21 noiembrie 2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că este îndreptăţită la acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de legea indicată, întrucât s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi, din Basarabia, în România. Pârâta i-a respins greşit cererea, pe motiv că, în perioada 1941 - 1944, Basarabia s-a aflat sub administraţie românească, neexistând în fapt motive pentru ca detaşarea părinţilor să fie considerată „refugiu" în accepţiunea legii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 136 din 27 ianuarie 2004, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 23 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2002.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin probele administrate, reclamanta a făcut dovada că în perioada menţionată, părinţii reclamantei au fost nevoiţi să se refugieze, din motive etnice, din Basarabia, în România, iar reclamanta născându-se în această perioadă, a dobândit acelaşi statut de refugiat, cu încadrarea în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, susţinând, în esenţă că aprecierea încadrării în dispoziţiile legale, o putea face instanţa, numai în raport cu dovezile prezentate la comisie. Or, prin actele depuse, intimata nu a dovedit persecuţiile suferite, în perioada iunie 1941 - martie 1944, Basarabia fiind sub administraţie românească.
Criticile sunt neîntemeiate.
În conformitate cu prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu, conform art. 2 din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002, încadrându-se în această situaţie, şi persoanele care s-au refugiat.
Din interpretarea teleologică a prevederilor legale mai sus indicate, rezultă că în categoria persoanelor prevăzute de acest text normativ, trebuiau incluse şi persoanele care s-au născut în timpul refugiului sau al strămutării părinţilor.
Din probele administrate în cauză, respectiv acte şi martori, rezultă că părinţii intimatei-reclamante s-au refugiat din Basarabia, în România, în anul 1941.
Că aceasta a fost o modalitate de persecuţie etnică, reiese din raportarea dovezilor prezentate la realităţile şi conjunctura istorică ale momentului, fiind de notorietate presiunile din motive etnice exercitate asupra populaţiei române, care au determinat părăsirea localităţii de domiciliu, de către mulţi români.
Aşa după cum în mod corect a reţinut prima instanţă, întrucât s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi, aceasta a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii, ca şi familia sa, ceea ce o îndreptăţeşte la acordarea drepturilor prevăzute de lege.
În consecinţă, faţă de dovezile de la dosar, se reţine că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, considerente pentru care Curtea va respinge recursul, ca nefondat, în sensul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 136 din 27 ianuarie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 341/2005. Contencios. Refuz constatarea... | ICCJ. Decizia nr. 343/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
