ICCJ. Decizia nr. 351/2005. Contencios. împotriva deciziei Curţii de Conturi în compunerea prevăzută la art. 56 din Lg. 94 / 1992 ( act imputare). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 351/2005
Dosar nr. 3115/2000
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 134/1998, SC P. SA Bucureşti a imputat lui M.M., fost manager şi lui C.G., fost director economic, 239.359.018 lei, diferenţa chirie nerecuperată şi 636.822.280 lei, majorări de întârziere.
Prin sentinţa nr. 87 din 16 iunie 1999, Colegiul jurisdicţional al municipiului Bucureşti a admis în parte contestaţia, în sensul că a menţinut în sarcina lui M.M., imputaţia pentru 141.438.200 lei şi în sarcina lui C.G., pentru 97.921.690 lei, sumă reprezentând diferenţa chirie nerecuperată.
Prin Decizia nr. 683 din 22 octombrie 1999, secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a României a admis recursurile jurisdicţionale declarate de M.M. şi C.G. şi a modificat sentinţa nr. 87/1999, în sensul că a anulat Decizia de imputare.
S-a reţinut pentru aceasta, că societatea comercială nu a urmat, în vederea recuperării prejudiciului, calea prevăzută de art. 43 din Legea nr. 94/1992, cu atât mai mult, cu cât există rezoluţia de clasare dispusă de Procurorul financiar.
Împotriva deciziei secţiei jurisdicţionale a declarat recurs în anulare jurisdicţional, Procurorul general financiar.
S-a susţinut, astfel, că instanţa nu a avut în vedere dovezile care demonstrau că societatea a parcurs procedura instituită de Legea nr. 94/1992, dar mai ales faptul că urmarea unei astfel de proceduri nu reprezintă o condiţie de legalitate pentru emiterea deciziei de imputare. În atare situaţie, se impunea administrarea de probatoriu, atât în susţinerea calităţii contestatorilor, cât şi a naturii prejudiciului.
Prin Decizia nr. 44 din 3 mai 2000, Curtea de Conturi a României, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, a admis recursul în anulare jurisdicţional, a modificat Decizia nr. 683/1999, în sensul că a admis recursul jurisdicţional declarat de SC P. SA Bucureşti, a casat în parte sentinţa nr. 87/1999 şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, cu privire la C.G. Totodată, a respins recursul declarat de C.G. şi a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei.
S-a reţinut că se impune administrarea de probatorii. pentru stabilirea în raport cu atribuţiile de serviciu ale fostului director economic, C.G., dacă acesta avea obligaţia să verifice periodic, modul de încasare a chiriilor şi să dispună recalcularea acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, C.G., susţinând în esenţă că actul de control prin care s-a constatat producerea pagubei, a fost desfiinţat, situaţie în care Decizia de imputare a rămas fără temei. În opinia recurentului, stabilirea vinovăţiei sale, prin administrarea de probatorii noi, aşa cum a fost dispusă prin hotărârea atacată, nu se justifică, pe de o parte fiind demonstrată lipsa atribuţiilor sale în legătură cu urmărirea debitelor, iar pe de altă parte, pasivitatea societăţii în recuperarea acestora de la debitorii direcţi.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente.
Examinând procesul-verbal de constatare nr. 3542 din 19 octombrie 1998, încheiat la SC P. SA Bucureşti, de organul de control al Camerei de Conturi Bucureşti, Procurorul financiar, prin rezoluţia nr. 381/150D/1998, a dispus clasarea cauzei, reţinând că procedura de recuperare a diferenţelor de chirii şi a majorărilor de întârziere de la firmele contractante, se află în derulare, situaţie în care nu se poate pune problema suportării vreunui prejudiciu, de către persoanele considerate responsabile, nefiind dovedită existenţa unui prejudiciu cert şi a elementelor răspunderii civile delictuale.
Soluţia ca atare a fost menţinută şi de Procurorul general financiar, prin rezoluţia nr. 1046 din 13 iulie 1999.
Astfel fiind şi cum această soluţie nu a mai fost contestată de societatea comercială, în condiţiile art. 39 din Legea nr. 94/1992 şi având în vedere dispoziţiile Codului muncii, care permit angajarea răspunderii materiale, numai în condiţiile existenţei unei pagube efective, certe şi actuale şi a raportului de cauzalitate între acest prejudiciu şi fapta ilicită a persoanei angajate, urmează a se reţine că Decizia de imputare emisă de SC P. SA Bucureşti, este netemeinică şi nelegală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.G., împotriva deciziei nr. 44 din 3 mai 2000, a Curţii de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992.
Casează Decizia nr. 44 din 3 mai 2000, a Curţii de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992.
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general financiar împotriva deciziei nr. 683/1999, a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 344/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 353/2005. Contencios. Anulare partiala decizie... → |
|---|
