ICCJ. Decizia nr. 358/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 358/2005
Dosar nr. 4838/2003
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Braşov, sub nr. 536 din 11 decembrie 2002, reclamanta C.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 487 din 22 octombrie 2002, prin care pârâta a refuzat să-i recunoască acesteia, calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru întreaga perioadă menţionată în cererea adresată comisiei, respectiv perioada 1 iulie 1943 - 6 martie 1945.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în urma cererii depuse la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, aceasta nu i-a recunoscut calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru întreaga perioadă de refugiu menţionată în cerere, respectiv 1 iulie 1943 - 6 martie 1945, perioadă în care s-a aflat în localitatea Zlatna, judeţul Alba, împreună cu părinţii săi, fiind refugiaţi din Basarabia, comuna Puhoi, judeţul Lăpuşna; pârâta, prin hotărârea nr. 487 din 22 octombrie 2002, i s-a recunoscut calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de legea sus-menţionată, doar pentru perioada 20 iunie 1944 - 6 martie 1945, refuzând să-i ia în considerare, şi perioada 1 iulie 1943 - 20 iunie 1944, perioadă în care tatăl său, împreună cu întreaga familie, a locuit ca refugiat, în localitatea Zlatna, judeţul Alba, situaţie ce rezultă din certificatul nr. 176 din 15 februarie 1944, al Protopopiatului Ortodox Român Zlatna, prin care se atestă că tatăl său, preotul C.M., începând cu luna iunie 1943, a solicitat în repetate rânduri, post în acel protopopiat, fiind numit de Consiliul Vicarial Ortodox Român din Alba Iulia, prin ordinul nr. 255 din 20 ianuarie 1944, ca preot ajutător la parohia Zlatna, post pe care, în fapt, l-a deţinut imediat după înfiinţarea acestei parohii, respectiv 15 decembrie 1943.
Prin sentinţa civilă nr. 1143/C din 12 martie 2003, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 487 din 22 octombrie 2002, emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să-i fie recunoscută reclamantei, calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada de refugiu, 15 decembrie 1943 - 6 martie 1945.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, criticând-o, ca netemeinică şi nelegală.
Prin motivele de recurs, recurenta a arătat că în mod greşit, instanţa de fond a reţinut ca început al perioadei de refugiu, data de 15 decembrie 1943; în adresa nr. 176/1945, a Protopopiatului Ortodox Român Zlatna, se menţionează doar că postul pe care urma să-l ocupe tatăl reclamantei, a fost înfiinţat la data de 15 decembrie 1943, angajarea tatălui acesteia făcându-se imediat după înfiinţarea postului, începând cu data numirii în funcţie; din certificatul de serviciu nr. 211/1945, eliberat de acelaşi protopopiat, rezultă că tatăl contestatoarei, C.M., a servit în calitate de preot ajutător la Parohia Zlatna, de la data de 10 februarie 1944, iar nu de la data de 15 decembrie 1943; evacuarea locuitorilor din Basarabia şi Bucovina de Nord s-a făcut începând cu anul 1944, când ambele ţinuturi au fost ocupate de trupele sovietice şi anexate U.R.S.S., iar după intrarea României în al doilea război mondial (iunie 1941) şi până în anul 1944, atât Basarabia, cât şi Bucovina s-au aflat sub jurisdicţia autorităţilor româneşti, astfel că nu se poate reţine vreo persecuţie pe motive etnice, în acest interval.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., această instanţă constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
În certificatul nr. 176/945 din 15 februarie 1944, eliberat de Protopopiatul Ortodox Român Zlatna, judeţul Alba, se menţionează că numitul C.M., tatăl intimatei-reclamante C.A., începând cu luna iunie 1943, a solicitat în repetate rânduri, post în acest protopopiat, deţinând în fapt postul de preot ajutător la parohia Zlatna, imediat după înfiinţarea acestei parohii, respectiv data de 15 decembrie 1943, iar Consiliul Vicarial din Alba Iulia, prin adresa nr. 255 din 20 ianuarie 1944, i-a adus la cunoştinţă angajarea sa pe postul sus-menţionat.
Cât priveşte certificatul de serviciu nr. 211 din 9 august 1945, eliberat de Protopopiatul Ortodox Român Zlatna, acesta a fost eliberat la cererea tatălui intimatei-reclamante, într-un anumit context şi pentru un anumit scop şi nu este de natură să înlăture datele din certificatul nr. 176/945 din 15 februarie 1944.
Coroborând datele din certificatul nr. 176/945 din 15 februarie 1944, cu cele din declaraţia martorei P.M., rezultă că la data de 15 decembrie 1943, când s-a înfiinţat parohia Zlatna, tatăl reclamantei şi familia acestuia din care făcea parte şi intimata-reclamantă, locuiau, ca refugiaţi, în comuna Zlatna, judeţul Alba.
Prin urmare, în mod corect, instanţa de fond a stabilit ca perioadă de refugiu, 15 decembrie 1943 - 6 martie 1945 şi i-a acordat reclamantei, drepturile aferente prevăzute de lege.
Referitor la critica prezentată de recurenta-pârâtă, potrivit căreia, în cazul intimatei-reclamante nu poate fi vorba de persecuţie etnică, pe motivul că din luna iunie 1941 şi până în anul 1944, ţinuturile româneşti Basarabia şi Bucovina s-au aflat sub jurisdicţia autorităţilor româneşti, aceasta nu poate fi primită, întrucât refugiul populaţiei româneşti a fost determinat de presiunile exercitate de trupele sovietice, presiuni care s-au accentuat după cedarea de către Statul Român, a celor două ţinuturi, când autorităţile române au fost puse deja în faţa faptului împlinit.
Pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva sentinţei civile nr. 192/F din 9 septembrie 2003, a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 356/2005. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 359/2005. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
