ICCJ. Decizia nr. 3511/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, la data de 10 septembrie 2004, reclamanta T.A. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 13184/11189 din 12 august 2004, emisă de pârâtă și s-o oblige pe aceasta, să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada de refugiu cuprinsă între 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost născută la data de 24 mai 1930, în localitatea Herța, din fostul județ Dorohoi, localitate care în prezent se află sub autoritatea Republicii Ucraina. Reclamanta a mai susținut că se știe că populația românească din ținutul Herța s-a refugiat prima dată în luna iunie 1940, când acest teritoriu a fost ocupat de armata sovietică, imediat după ultimatumul din 26 iunie 1940, iar după începerea războiului în 1941, au revenit, pentru ca în martie 1944 să plece din nou în cel de-al doilea refugiu. Reclamanta a mai precizat că aceste două perioade de refugiu au fost avute în vedere de către pârâtă, la emiterea deciziei nr. 1414 din 19 septembrie 2002, prin care i-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioadele 6 septembrie 1940 - 15 septembrie 1941 și 15 martie 1944 - 6 martie 1945.
Prin sentința civilă nr. 3038 din 26 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei T.A.
Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că din probatoriile administrate, reclamanta nu a făcut dovada refugiului pentru perioada cuprinsă între 1 septembrie 1941 - 1 martie 1944, aceasta recunoscând prin memoriul adresat la data de 6 iunie 2002, C.N.P.A.S., că părinții săi se aflau la Herța, iar ea era elevă la Dorohoi.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, T.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
în motivare, recurenta a susținut că în mod greșit, instanța de fond i-a respins acțiunea, întrucât prin foile matricole depuse la dosarul instanței de fond rezultă că a urmat cursurile liceului din Dorohoi, în perioada 1941 - 1944 și că aceste înscrisuri sunt autentice, iar atâta vreme, cât părinții săi locuiau la Herța, se poate considera că este beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, și pentru perioada menționată anterior.
Recursul este nefondat.
Din matricolele școlare rezultă că recurenta, fostă F.A., a urmat cursurile Liceului de fete "Regina Maria" Dorohoi, în anii școlari 1943 - 1944 și 1944 - 1945.
însă, din date istorice existente, s-a constatat că au avut loc refugieri de persoane de pe teritoriul ocupat de fosta U.R.S.S. (Basarabia și Nordul Bucovinei), numai în intervalul 26 iunie 1940 - 22 iunie 1941.
După această dată, cele două teritorii au fost integrate din nou României, fiind parte a Statului roman. Această situație s-a perpetuat până la începutul anului 1944, când, în condițiile avansării trupelor rusești, cele două teritorii au fost din nou ocupate de către fosta U.R.S.S.
în consecință, având în vedere că în perioada 22 iunie 1941 - martie 1944, aceste teritorii s-au aflat sub administrația română, înalta Curte a constatat că nu există temei legal pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/20900, cu atât mai mult, cu cât urmarea studiilor nu poate reprezenta un rezultat al refugiului, ci, dimpotrivă, o alegere necondiționată, de comun acord cu părinții recurentei.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate.
Din interpretarea prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite din motive etnice, de către persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată.
Pentru aceste considerente, înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., l-a respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3506/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3514/2005. Contencios → |
|---|
