ICCJ. Decizia nr. 3506/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 18 februarie 2004, la Curtea de Apel Craiova, reclamantul C.M. a chemat în judecată Autoritatea Națională de Control - Garda Financiară București și Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze decizia nr. 53 din 20 ianuarie 2004, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, prin care i s-a modificat raportul de serviciu, din comisar superior clasa I, în cadrul Gărzii Financiare Olt, în consilier superior clasa I la Direcția de Control Fiscal Olt.
A mai contestat adresa nr. 397073 din 5 decembrie 2003, emisă de Autoritatea Națională de Control - Garda Financiară București, prin care s-au comunicat către toate secțiile județene ale Gărzii Financiare, criteriile de departajare a comisarilor, în vederea stabilirii numărului de comisari ce își vor desfășura activitatea la secțiile județene ale Gărzii Financiare, celorlalți comisari urmând să li se modifice raportul de serviciu și să fie numiți consilieri în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice.
în motivarea acțiunii a arătat că prin adresa nr. 397073 din 5 decembrie 2003 a fost penalizat ilegal cu 100 puncte, având vârsta de peste 45 de ani, ceea ce a condus la modificarea raportului de serviciu.
A mai arătat că acest criteriu de departajare este ilegal, fiind încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituția României, prevederile art. 38 alin. (1) lit. d) C. muncii, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 și prevederile O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Prin sentința nr. 501 din 3 septembrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.M.
Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că transferul în interesul serviciului s-a efectuat cu acordul scris al reclamantului, acesta fiind numit și reconfirmat în calitate de funcționar public, de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt și că, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 91/2003 și H.G. nr. 1538/2003, Garda Financiară a devenit instituție publică cu personalitate juridică în cadrul Autorității Naționale de Control, reclamantul beneficiind de aceleași drepturi bănești, ca în funcția deținută anterior.
A mai reținut că prin decizia contestată, reclamantul nu a fost vătămat într-un drept al său recunoscut de lege, potrivit art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
în motivare, a susținut că instanța s-a pronunțat asupra unui aspect pe care recurentul nu l-a contestat, și anume, faptul că prin modificarea raportului de serviciu ar fi fost frustrat de drepturile bănești, însă în motivele de recurs face referire la un prejudiciu existent în cuantum de 100 milioane lei, reprezentând stimulente și alte drepturi bănești prevăzute de H.G. nr. 1538/2003 art. 16 alin. (2) și drepturi materiale cuvenite, conform art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 1538/2003.
A mai precizat că scopul principal al contestației a fost legalitatea sau nelegalitatea criteriilor de departajare a comisarilor, în funcție de care a fost emisă decizia nr. 53 din 20 ianuarie 2004, și nu actul administrativ în sine, care este un efect al acestor criterii.
Față de această împrejurare, apreciază recurentul, instanța de fond nu s-a pronunțat, deoarece trebuia să fie explicită în motivare, sentință care, prin interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit, vădit, neîndoielnic al acestuia.
Recursul este nefondat.
Prin adresa nr. 470123 din 16 ianuarie 2004, Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Politicilor și Resurselor Umane, comunică Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt că s-a întocmit o listă cu persoanele și posturile vacante care au rămas începând cu data de 1 ianuarie 2004, la Direcția Generală a Finanțelor Publice, ca urmare a preluării acestora, de la fostele secții teritoriale ale Gărzii Financiare, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 91/2003.
Se mai precizează că în cazul personalului de specialitate (respectiv comisari), aceștia vor trece în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice, pe funcții publice echivalente (consilier, inspector, referent), cu păstrarea gradului profesional și a drepturilor salariale deținute în prezent.
Totodată, potrivit art. 1 alin. (2) din protocolul încheiat la data de 22 ianuarie 2003, cu aplicare de la 1 ianuarie 2004, între Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională de Control, se menționează că Ministerul Finanțelor Publice a fost de acord ca pentru cele 400 de posturi rămase în cadrul instituției, încadrarea personalului respectiv să se facă de către Ministerul Finanțelor Publice, pe funcții echivalente cu funcția deținută anterior.
Protocolul mai sus menționat a fost întocmit în temeiul art. 2 și 18 din O.U.G. nr. 91/2003, aprobată și modificată prin Legea nr. 132/2004, unde este prevăzută expres modalitatea de preluare, prin transfer în interesul serviciului, a personalului necesar desfășurării activității Gărzii Financiare.
Or, atâta vreme, cât modificarea raportului de serviciu a fost efectuată ca urmare a unui act normativ, nu se poate pune problema nelegalității criteriilor de "departajare", recomandate a fi reținute la întocmirea celor două liste prevăzute la art. 1 alin. (3) din protocolul precizat.
Pe de altă parte, recurentul nu a dovedit prejudiciul creat, având ca efect rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv, nici în privința certitudinii existenței sale și nici în privința posibilității de evaluare a acestuia, întrucât modificarea raportului de serviciu s-a efectuat cu trecerea pe o funcție echivalentă celei deținute anterior și cu păstrarea gradului profesional și a drepturilor salariale deținute.
Pentru aceste considerente, înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., l-a respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3510/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3511/2005. Contencios → |
|---|
