ICCJ. Decizia nr. 3568/2005. Contencios
Comentarii |
|
Reclamanta O.R. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Județean Argeș și SC N. SA Pitești, pentru a se dispune anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria A.G. nr. 0021 din 4 noiembrie 1993, privind suprafața de 1409 mp, teren situat în Pitești.
Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, rejudecând cauza în fond după casare, prin sentința nr. 33/F/cont din 8 martie 2004, a respins, ca nefondată, acțiunea, reținând legalitatea actului administrativ atacat, pe baza actelor depuse și a raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză.
împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând în esență că, ulterior pronunțării sentinței recurate, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, pârâta a fost obligată să-i restituie în natură suprafața de teren de 999,19 mp, în condițiile Legii nr. 10/2001, conform certificatului de grefă depus ca act nou în recurs.
Recursul este întemeiat.
Certificatul de grefă din dosarul nr. 11.364/2004 al înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, atestă că prin decizia nr. 2363 din 23 martie 2005, irevocabilă, s-a admis recursul declarat de reclamanta O.R. împotriva deciziei civile nr. 600/A din 25 martie 2004, a Curții de Apel Pitești, pe care a modificat-o, în sensul că s-a respins apelul declarat de pârâta SC N. SA Pitești împotriva sentinței civile nr. 226 din 5 noiembrie 2001, a Tribunalului Argeș, pe care a menținut-o. S-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC N. SA Pitești împotriva aceleiași decizii. De menționat că prin sentința civilă nr. 226 din 5 noiembrie 2001, a Tribunalului Argeș, s-a admis contestația reclamantei împotriva deciziei nr. 5 din 7 mai 2001, emisă de SC N. SA Pitești și s-a dispus restituirea în natură, către contestatoare, a suprafeței de teren de 999,19 mp identificată de expertiza tehnică întocmită în cauză, potrivit schiței depusă la dosar.
Ca atare, prin admiterea recursului reclamantei, a fost modificată sentința atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii, anulării parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria A.G. nr. 0021 din 4 noiembrie 1993, pentru suprafața de teren de 999,19 mp, stabilită prin sentința civilă nr. 226 din 5 noiembrie 2001, a Tribunalului Argeș, irevocabilă prin decizia nr. 2363 din 23 martie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
Având în vedere și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., s-a dispus obligarea intimaților-pârâți la plata sumei de 3.020.500 lei, cheltuieli de judecată efectuate și dovedite de reclamantă cu chitanțele depuse la dosar, cheltuieli reprezentând taxa de timbru și onorariu de avocat.
← ICCJ. Decizia nr. 3611/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3822/2005. Contencios → |
---|