ICCJ. Decizia nr. 3580/2005. Contencios

Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta C.Y. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Străini, solicitând ca instanța, prin sentința ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă să-i aprobe cererea de stabilire a domiciliului în România.

în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a intrat în România, cu viză de afaceri, încă din anul 1994, dar că pârâta, în mod nejustificat i-a refuzat stabilirea domiciliului în România, cu motivarea că nu a avut ședere legală și continuă timp de 6 ani, fiind sancționată contravențional pentru întârziere la prelungirea dreptului de ședere.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3152/2004, a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să aprobe cererea reclamantei, de stabilire a domiciliului în România.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta are o ședere legală și continuă, începând din anul 1994 și că nu prezintă relevanță sancționarea acesteia, pentru neprezentarea la termen pentru prelungirea vizei, la 25 iulie 1997.

împotriva acestei sentințe a declinat recurs, pârâta Autoritatea pentru Străini din Ministerul de Interne.

în motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit instanța a considerat că intimata a avut o ședere legală și continuă de 6 ani, deoarece a existat o perioadă în care aceasta nu a locuit legal, fiind sancționată contravențional pentru neprezentarea la termen, în vederea prelungirii vizei de ședere.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Curtea l-a respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (1) lit. a) pct. II din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, "străinii își pot stabili domiciliul în România, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

- o ședere temporară, legală și continuă de cel puțin 6 ani (...)".

în cauza dedusă judecății, intimata-reclamantă are o ședere legală și continuă din 12 ianuarie 1994, de când în mod periodic i s-au prelungit vizele de ședere temporară în condițiile legii, până în prezent.

împrejurarea că intimata a întârziat să depună cererea de prelungire a vizei la 25 iulie 1997, nu înseamnă că intervalul 26 iulie - 31 iulie 1997 (5 zile) reprezintă o ședere ilegală, în condițiile în care ulterior i s-a acordat fără obiecții, prelungirea vizei de ședere temporară.

De altfel, pentru neprezentarea în termen în vederea prelungirii vizei de ședere, legea prevede sancțiuni contravenționale, și nicidecum întreruperea sau suspendarea limitativă a dreptului legal de ședere.

Așa fiind, este evident că în mod nejustificat recurenta a refuzat cererea intimatei de stabilire a domiciliului în România, deși aceasta a făcut dovada întrunirii condițiilor prevăzute de art. 71 din O.U.G. nr. 194/2002.

în consecință, în raport cu cele mai sus reținute și în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3580/2005. Contencios