ICCJ. Decizia nr. 3574/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 6 ianuarie 2004, reclamantul A.F. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, solicitând anularea dispoziției nr. D3/S.1/VD 110228 din 18 noiembrie 2003, reintegrarea în funcția deținută anterior și restituirea drepturilor salariale, începând cu data punerii în aplicare a actului administrativ.
în motivarea cererii, reclamantul a învederat că a funcționat ca agent principal de poliție la Aeroportul Otopeni și în ziua de 8 septembrie 2003 a fost supus unei percheziții corporale, în lipsa unui mandat legal, ocazie cu care s-au găsit asupra sa 150 Euro, 60 dolari SUA și un telefon mobil, bunuri pe care le-a declarat și în legătură cu care nu s-a dovedit vreo încălcare a prevederilor legale.
Prin sentința civilă nr. 872 din 3 mai 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, a admis acțiunea și a anulat dispoziția contestată, ca fiind prescrisă răspunderea disciplinară. De asemenea, instanța a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior și obligarea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră la despăgubiri salariale de 5.890.730 lei lunar, cu majorările și indexările legale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că termenul pentru aplicarea unei sancțiuni disciplinare, reclamantului a fost depășit, răspunderea disciplinară fiind prescrisă în conformitate cu prevederile art. 59 alin. (9) din Legea nr. 360/2002 privind Statut polițistului.
împotriva sentinței au declarat recurs, pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, s-a relevat că instanța a greșit, respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor, întrucât dispoziția atacată, a cărei anulare s-a dispus, a fost emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, instituție centrală, cu personalitate juridică, conform O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea poliției de frontieră române.
Ambii pârâți au invocat și calcularea eronată a termenului de prescripție a răspunderii disciplinare care începe să curgă de la data la care conducătorul unității a luat cunoștință despre încheierea consiliului de disciplină, 7 noiembrie 2003, dată în raport cu care sancționarea disciplinară a reclamantului s-a dispus cu respectarea prevederilor art. 59 pct. 9 din Legea nr. 360/2002.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Instanța de fond a apreciat în mod just că Ministerul Administrației și Internelor are calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care a respins excepția invocată.
Din actele dosarului rezultă că reclamantul a înțeles să se adreseze, anterior sesizării instanței, și șefului ierarhic superior celui care a aplicat sancțiunea, astfel cum prevăd dispozițiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.
Urmare a contestației formulate, Ministerul Administrației și Internelor a decis menținerea sancțiunii aplicate - decizia nr. 108.652 din 26 noiembrie 2003, act ce justifică citarea ministerului în calitatea de pârât.
Potrivit art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, sancțiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă și după consultarea consiliilor de disciplină, iar în conformitate cu prevederile alin. (9) al textului, sancțiunea se aplică în maximum 30 de zile de la luarea la cunoștință despre abaterea săvârșită, dar nu mai târziu de 1 an de la data comiterii faptei.
Același act normativ prevede la art. 62 alin. (1), caracterul consultativ al activității consiliilor de disciplină constituite potrivit legii.
Nu se poate susține că termenul prevăzut de art. 59 alin. (9) din Legea nr. 360/2002 ar începe să curgă doar după pronunțarea consiliului de disciplină, textul sus-menționat nefăcând o asemenea precizare și stabilind fără echivoc o perioadă de cel mult 30 de zile calculată de la data luării la cunoștință a abaterii săvârșite.
Or, rezultă din actele dosarului că în aceeași zi a comiterii abaterii, 8 septembrie 2003, Inspectorul general a dispus efectuarea cercetării prealabile, raportul fiind finalizat la 1 octombrie 2003 și înregistrat la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, la 6 octombrie 2003, sub nr. S/35013/2003, cu propunerea de destituire a reclamantului din funcția deținută.
în aceste împrejurări, se constată că termenul de luare la cunoștință a abaterii a început să curgă cel mai târziu la 6 octombrie 2003, dispoziția de sancționare fiind emisă cu depășirea celor 30 de zile, de-abia la 18 noiembrie 2003.
în consecință, criticile formulate fiind neîntemeiate, Curtea a respins cele două recursuri declarate în cauză, ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3570/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3611/2005. Contencios → |
|---|
