ICCJ. Decizia nr. 3765/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 18 martie 2004, reclamanta SC P. SA București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.R.R., Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Direcția Generală de Transport Rutier, fără personalitate juridică din cadrul acestui minister, obligarea pârâților.
- să-i elibereze autorizația C.E.M.T. fără restricțiile impuse îndeosebi pentru direcția Austria-Italia;
- să plătească o amendă către stat pentru fiecare zi de întârziere în neexecutarea hotărârii ce se va pronunța. Reclamanta a precizat că își rezumă dreptul de a cere prin acțiune separată plata daunelor provocate prin neeliberarea autorizației multiple C.E.M.T.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este posesoarea unui parc auto de 13 autovehicule și este parteneră de afaceri cu firma S. din Viena, efectuând operațiuni de transport internațional, motiv pentru care a depus la pârâta A.R.R., dosar pentru obținerea autorizației C.E.M.T. pentru anul 2004.
Că, nu și-a putut înregistra parcul auto la 28 noiembrie 2003, pentru că nu a putut accesa baza de date a A.R.R., din motive tehnice necunoscute. în aceste condiții, reclamanta a declanșat procedura prealabilă prin notificarea nr. 94 din 21 ianuarie 2004, la care pârâta A.R.R. i-a comunicat că notificarea s-a transmis ultimei pârâte.
în lipsa oricărui răspuns, s-a formulat acțiune judecătorească.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1775 din 21 septembrie 2004, a respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.R.R. și acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada unui drept recunoscut de lege, întrucât dosarul nr. 542 din 10 octombrie 2003, depus de reclamantă, a fost admis, însă aceasta nu și-a înscris parcul auto pe Internet, în perioada 3 noiembrie 2003 - 28 noiembrie 2003, în vederea solicitării electronice a autorizațiilor C.E.M.T., neputând invoca imposibilitatea de accesare a bazei de date, atâta timp, cât această operațiune se putea face și la sediul agenției A.R.R. care i-a emis licența de transport.
S-a mai reținut că reclamanta nu a contestat listele detaliate publicate cuprinzând repartiția autorizațiilor.
împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC P. SA București, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 9 și 10, modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii și pe fond, obligarea intimaților-pârâți să-i elibereze autorizația C.E.M.T. de transporturi internaționale aferentă anului 2004.
Recurenta a invocat, ca prin motive de recurs de ordine publică, nelegalitatea Ordinului nr. 368/2003 al Ministerului Transportului, pentru faptul că adaugă la lege.
A considerat că instanța fondului a interpretat și aplicat greșit legea, respectiv metodologia aplicabilă speței și a apreciat în mod eronat, că recurenta nu a formulat contestație împotriva modului și a listelor de repartizare a autorizațiilor C.E.M.T., cu toate că la dosar se aflau dovezile în acest sens.
A mai susținut recurenta, în esență că, prin soluția greșită adoptată, practic instanța și-a însușit necritic apărările pârâșilor și i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, fără a respecta dispozițiile procedurale privind obligația aflării adevărului în cauză.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
Primul motiv invocat vizează, în esență, nelegalitatea condiției impusă de prevederile art. 11 alin. (3) din Ordinul nr. 368/2003, pentru aprobarea "Normelor metodologice și distribuirea autorizațiilor C.E.M.T.", în sensul înregistrării datelor referitoare la parcul auto, sub forma unei cereri în format electronic, transmise pe internet, prin aducerea, ca temei de drept, a dispozițiilor art. 12 lit. b) și i) din O.G. nr. 19/1007, art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 740/2003 și ale art. 4 alin. (3) lit. j) din O.G. nr. 44/1997, aprobată prin Legea nr. 105/2000.
Din analiza acestor texte de lege nu rezultă, însă, o astfel de concluzie și nici o altă dispoziție legală nu prevede modalitatea sau forma în care urmează să se transmită datele sau să se depună cererile pentru obținerea autorizațiilor C.E.M.T.
Dimpotrivă, textele legale menționate reglementează drepturile Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, ca autoritate de stat în domeniu, de a elabora normele de efectuare a transporturilor speciale, de a stabili condițiile tehnice, regulile de siguranță și modalitățile de inspecție de control aplicabile diferitelor moduri de transport, de a desemna organisme tehnice specializate, însărcinate să elaboreze și să pună în aplicare normele tehnice și reglementările corespunzătoare, precum și de a autoriza activitățile de transport rutier internaționale, obiect sau în tranzit, în conformitate cu prevederile legale și ale acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.
Prin urmare, întrucât, prin lege s-a stabilit dreptul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului de a elabora normele metodologice aplicabile în cauză și ținând cont că, prin prevederea din art. 11 alin. (3) din Ordinul nr. 368/2003, nu s-a încălcat nici o nomă legală, de altfel nici recurenta nu a putut indica expres o astfel de încălcare, nu se poate reține că s-ar adăuga, astfel, la lege.
Nu este fondată susținerea recurentei, potrivit căreia, utilizarea tehnică electronica ar reprezenta o capcană, pe de o parte, pentru că aceasta este o modalitate modernă care se înscrie în condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 105/2000 privind obligația Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, de o asigurare a cadrului general de realizare, modernizare, dezvoltare și siguranța ă transporturilor rutiere.
Pe de altă parte, așa după cum în mod corect a reținut instanța fondului, prin art. 12 din același ordin s-a prevăzut posibilitatea alternativă de efectuare a operațiunilor respective și la sediul agenției A.R.R. care a emis licența de transport.
Sub acest aspect, nu este fondat nici al doilea motiv de recurs, privind interpretarea greșită a dispozițiilor metodologice ale Ordinului nr. 358/2003, de către prima instanță, între prevederea art. 12 invocată mai sus și cea a art. 11 alin. (3) neexistând neconcordanță.
Faptul că, la un articol ulterior, legiuitorul a înțeles să instituie și o altă modalitate de efectuare a operațiunii prevăzute, nu reprezintă o contradicție, în sensul pe care dorește să-l inducă reclamanta.
De altfel, recurenta nu a putut face dovada că s-a adresat agenției A.R.R. care i-a emis licența de transport, chiar admițând ipoteza că nu ar fi putut efectuat transmiterea electronică datorită imposibilității de accesare a rețelei respective.
Nici al treilea motiv de recurs privitor la constatarea modului de repartizare a autorizațiilor C.E.M.T. nu este fondat, deoarece, într-adevăr, așa cum s-a reținut de către instanța de fond, nu s-a făcut dovada contestării listelor respective, notificările formulate pârâților de către recurentă, pentru că nu a obținut autorizația, nevalorând o astfel de contestație și nefiind înregistrată ca atare.
Recurenta nu poate invoca nici împrejurarea că s-ar fi preluat necritic exclusiv susținerile autorităților pârâte, ignorându-se probele administrate de către agentul economic și situația reală de fapt, deoarece prima instanță a analizat punctual susținerile reclamantei-recurente, precum și reglementările legale aplicabile. Faptul că din analiza întregului material probator administrat și a cadrului legal aplicabil, a formulat o altă concluzie și a dat o altă soluție, decât cea solicitată de recurentă, prin acțiune, nu poate conduce la teza propusă de recurentă, cum că procesul ar fi fost inechitabil, în ceea ce o privește, SC P. SA București neputând indica în mod corect nici o încălcare a vreunei norme de procedură a vreunui principiu de drept.
Ținând cont că, în considerarea celor expuse, prima instanță a dat o corectă dezlegare cauzei deduse judecății, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea a respins recursul reclamantei, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3822/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3819/2005. Contencios → |
|---|
