ICCJ. Decizia nr. 3573/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3573/2005
Dosar nr. 6909/2004
Şedinţa publică din 7 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 19 martie 2004, reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să se dispună anularea hotărârii nr. 9005/7968 din 3 noiembrie 2003 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiară a prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că pârâta a refuzat să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deşi a făcut dovada refugierii din localitatea Cuciuru Mare (actualmente teritoriu aparţinând Ucrainei), în localitatea Drăgăşani, judeţul Vâlcea.
Prin sentinţa civilă nr. 655 din 5 aprilie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantei P.M.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta nu a făcut dovada persecuţiei suferite prin strămutarea într-o altă localitate, decât cea de domiciliu, în sensul dispoziţiilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 586/2002.
Instanţa de fond a mai reţinut că reclamanta nu a făcut dovada perioadei în care a avut loc refugiul, declaraţiile cu martori depuse la dosarul cauzei fiind lipsite de concludenţă în acest sens.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta P.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, se susţine că s-a depus la dosarul cauzei, în şedinţa publică din 5 aprilie 2004, o declaraţie concludentă a martorei T.I., precum şi copia unui înscris eliberat de Arhivele Naţionale - Direcţia judeţului Arad.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, s-a precizat că dovada încadrării în situaţiile prevăzute prin ordonanţa menţionată se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declaraţii cu martori.
Totodată, prin art. 61 din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, se constată o neconcordanţă între susţinerile recurentei, prin motivele de recurs, şi materialul probator existent în dosarul instanţei de fond.
Astfel, reclamanta pretinde că la termenul de la 5 aprilie 2004 a depus la dosar o declaraţie precizatoare a martorei T.I., în care se specifică anul refugiului. De asemenea, recurenta susţine că la acelaşi termen, a depus la dosarul instanţei de fond, copia extrasului de la Ministerul Administraţiei şi Internelor - Arhivele Naţionale - Direcţia judeţului Arad, nr. C 110 din 19 martie 2004, din care rezultă data refugiului, precum şi luarea în evidenţă a două comune din judeţele Arad şi Caransebeş.
Cu toate acestea, în dosarul instanţei de fond nu se regăsesc aceste înscrisuri.
Se remarcă faptul că în practicaua sentinţei civile nr. 655 din 5 aprilie 2004 se face menţiunea că la termenul menţionat, reclamanta a depus o declaraţie autentificată de martor, precum şi o copie a extrasului de la Arhivele Naţionale, „ce dovedeşte perioada refugiului".
Se constată că între materialul probator administrat în cauză şi concluziile la care ajunge instanţa de fond, există neconcordanţe, care justifică admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.M. împotriva sentinţei civile nr. 655 din 5 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3522/2005. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3581/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
