ICCJ. Decizia nr. 3581/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3581/2005
Dosar nr. 648/2005
Şedinţa publică din 7 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 18 septembrie 2003, reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să se dispună anularea hotărârii nr. 7544/6707 din 4 septembrie 2003, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că pârâta refuză să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deşi a prezentat dovezi din care rezultă că în perioada mai 1944 - octombrie 1944, când locuia în Ardealul de Nord, cedat Ungariei după Dictatul de la Viena, a fost trimis într-un detaşament de muncă forţată, în fosta Cehoslovacie.
Prin sentinţa nr. 1889 din 12 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantului C.M., ca nefondată.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul a fost deportat pentru munci premilitare în fosta Cehoslovacie, situaţie care nu se încadrează în dispoziţiile art. 1 lit. d) din Legea nr. 189/2000.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că hotărârea pârâtei a fost emisă în limita dovezilor prezentate de petentul-reclamant în susţinerea cererii.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs, reclamantul C.M.
În motivele de recurs, recurentul a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că trimiterea la muncă forţată s-a făcut în cadrul unor acţiuni premilitare, deoarece la acea dată era minor, iar detaşamentele de muncă forţată s-au organizat pe criterii etnice.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 7426 din 7 octombrie 2004, a admis recursul declarat, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3461 din 20 decembrie 2004, a admis acţiunea reclamantului C.M., a anulat hotărârea nr. 7544/6707 din 4 septembrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada mai 1944 - octombrie 1944, începând cu 1 februarie 2003.
Pentru a pronunţa o asemenea hotărâre, instanţa a reţinut că din materialul probator administrat, a rezultat că reclamantul nu a fost trimis la muncă forţată în cadrul unor acţiuni premilitare, ci ca urmare a persecuţiei etnice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, se susţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre greşită, întrucât a luat în considerare mijloace de probă care nu au fost prezentate comisiei de specialitate, înaintea emiterii hotărârii atacate.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, s-a precizat că dovada încadrării în situaţiile prevăzute prin ordonanţa menţionată se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declaraţie cu martori.
Totodată, prin art. 61 din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, este de necontestat că reclamantul a probat prin declaraţii cu martori, că trimiterea la muncă forţată nu s-a făcut în cadrul unor activităţi preliminare, ci ca urmare a persecuţiei etnice instaurate în Ardealul de Nord, în urma Dictatului de la Viena.
În acest fel, reclamantul îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de drepturile prevăzute la art. 1 lit. d) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Nu poate fi primită critica din recurs, potrivit căreia instanţa de fond a greşit, administrând în cauză mijloace noi de probaţiune, care nu au fost prezentate comisiei de specialitate a Casei de Pensii a municipiului Bucureşti, înaintate ca aceasta să emită hotărârea atacată.
În virtutea rolului său activ şi ca urmare a faptului că normele procedurale permit acest lucru, instanţa de fond a procedat corect, acceptând aceste dovezi noi.
În consecinţă, se constată că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3461 din 20 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3573/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3582/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
