ICCJ. Decizia nr. 3582/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3582/2005
Dosar nr. 967/2005
Şedinţa publică din 7 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 1 februarie 2005, reclamantul D.D. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Bihor, să se dispună anularea hotărârii nr. 10582 din 29 octombrie 2004 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că pârâta refuză să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deşi a făcut dovada că s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi, din Ardealul de Nord ocupat de trupele maghiare în 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena.
Prin sentinţa nr. 64/CA/2005 - PI din 28 februarie 2005, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului D.D., a anulat hotărârea nr. 10582 din 29 octombrie 2004, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul a făcut dovada că părinţii săi au fost refugiaţi din oraşul Oradea, în oraşul Arad, iar reclamantul s-a născut în perioada refugiului, la data de 6 octombrie 1942.
Totodată, instanţa de fond a concluzionat că în situaţia copiilor născuţi în timpul refugiului părinţilor, statutul de refugiat se dobândeşte de la naştere.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, se susţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre greşită, deoarece reclamantul nu poate beneficia de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000, întrucât nu era născut la data strămutării părinţilor săi, neavând, astfel, un domiciliu de unde să fi fost strămutat.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru aplicarea OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, s-a precizat că dovada încadrării în situaţiile prevăzute prin ordonanţa menţionată se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declaraţii cu martori.
Totodată, prin art. 61 din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au îndurat persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Or, în cauză este de necontestat că prin înscrisurile şi declaraţiile cu martori depuse la dosar, reclamantul a făcut dovada că s-a născut la 6 octombrie 1942, în oraşul Arad, unde părinţii săi se refugiaseră din oraşul Oradea, în 1940, ca urmare a ocupării Ardealului de Nord, după Dictatul de la Viena. În acest fel, reclamantul a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a îndurat familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Se constată că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi a interpretat judicios dispoziţiile legale aplicabile, motiv pentru care recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei nr. 64/CA/2005 - PI din 28 februarie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3581/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3654/2005. Contencios. Anulare parţială a... → |
|---|
