ICCJ. Decizia nr. 373/2005. Contencios. Contestatie la titlu privind anulare decizie M.F.P si proces verbal de control financiar - fiscal. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 373/2005

Dosar nr. 2052/2004

Şedinţa publică din 25 ianuarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin contestaţia formulată la 26 noiembrie 2003, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Botoşani a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 399 C. proc. civ., lămurirea întinderii şi înţelesului dispozitivului sentinţei civile nr. 151 din 13 octombrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în contradictoriu cu Administraţia Financiară a municipiului Botoşani, Ministerul Finanţelor Publice şi SC T. SA Botoşani, fosta SC C.E. SA Botoşani.

În motivarea contestaţiei sale, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani a arătat că nu înţelege să critice valabilitatea titlului executor, care, însă, nu poate fi pus în executare, întrucât bugetul de stat nu poate fi obligat să restituie sume încasate şi care aparţin bugetului local.

Prin sentinţa civilă nr. 269 din 10 decembrie 2003, Curtea de Apel Suceava a respins contestaţia, reţinând că modalitatea de restituire a sumelor virate la bugetul de stat priveşte exclusiv executarea titlului şi nu se înscrie printre condiţiile prevăzute de art. 399 şi 400 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Botoşani, în nume propriu şi în numele Administraţiei Financiare a municipiului Botoşani, susţinând în esenţă că restituirea sumelor dispuse prin sentinţa nr. 151/2003, ar echivala de fapt cu o deturnare de fonduri, întrucât reglementările în materie nu permit ca din bugetul de stat să fie susţinute bugetele locale, peste ceea ce s-a convenit prin legea bugetului.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 399 C. proc. civ., se poate face contestaţie la executare, printre altele, şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executor.

În speţă, contestatoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Botoşani a solicitat lămurirea întinderii şi înţelesul dispozitivului sentinţei civile nr. 151/2003, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, susţinând, de fapt, imposibilitatea executării acestuia, ca urmare a reglementărilor fiscale care nu permit restituirea unor sume de la bugetul de stat.

Astfel fiind şi cum în cauză nu s-a dovedit existenţa unor nelămuriri privitoare la înţelesul şi întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ce constituie titlu executor, care să facă necesare precizări suplimentare pe calea unei contestaţii la executare, legal şi temeinic s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 400 C. proc. civ.

De altfel, contestatoarea însăşi a precizat că nu înţelege să critice valabilitatea titlului, ci pur şi simplu imposibilitatea punerii în executare, determinată exclusiv de reglementările care guvernează finanţele publice, în formarea şi utilizarea surselor bugetare.

Faţă de aceste considerente şi în absenţa unor motive de casare de ordine publică, urmează a se respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Botoşani.

Văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani, în nume propriu şi în numele Administraţiei Finanţelor Publice a municipiului Botoşani, împotriva sentinţei civile nr. 269 din 10 decembrie 2003, a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 373/2005. Contencios. Contestatie la titlu privind anulare decizie M.F.P si proces verbal de control financiar - fiscal. Recurs