ICCJ. Decizia nr. 3716/2005. Contencios. Anulare măsură de interzicere a intrării în România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3716/2005
Dosar nr. 6893/2004
Şedinţa publică din 14 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 10 februarie 2004, reclamantul K.M., cetăţean iranian, a solicitat anularea măsurii interzicerii intrării în România pe o perioadă de 10 ani, măsură luată de Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în prezent Direcţia de Paşapoarte, precum şi obligarea pârâtei să-i acorde viza de lungă şedere prevăzută de art. 49 din OUG nr. 194/2002.
În motivarea acţiunii s-a arătat că măsura contestată nu era obligatorie, deoarece a fost condamnat la o pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiţionat, instanţa penală pronunţându-se asupra pericolului social pe care îl reprezintă reclamantul. S-a mai precizat că petentul nu a săvârşit alte fapte penale, s-a integrat bine în societate şi este unic întreţinător al familiei, fiind căsătorit cu M.K. şi având un copil minor.
Prin sentinţa civilă nr. 689/2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, reţinându-se că sunt întrunite condiţiile art. 102 alin. (3) din OUG nr. 194/2002.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamantul, fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat în esenţă că, întrucât instanţa penală a considerat că pedeapsa de 2 ani închisoare nu trebuie executată în regim de deţinere, intimata putea să nu aplice interdicţia de 10 ani a intrării în România, că prezenţa sa pe teritoriul României nu pune în pericol siguranţa sau ordinea publică; că îndeplineşte condiţiile legale pentru acordarea vizei de lungă şedere, conform art. 49 din OUG nr. 194/2002.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului, Curtea constată că sentinţa este legală şi temeinică.
Se reţine că recurentul, prin Decizia penală nr. 2347/2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani.
Conform dispoziţiilor art. 102 alin. (3) din OUG nr. 194/2002, împotriva străinilor care au comis infracţiuni, durata interdicţiei de intrare în România va fi egală cu durata pedepsei la care au fost condamnaţi, dar nu mai mică de 10 ani.
Textul legal este imperativ, astfel încât măsura dispusă de intimată este legală.
Ca urmare, cererea reclamantului, de acordare a vizei de lungă şedere, în mod legal a fost respinsă, întrucât dispoziţiile art. 49 din OUG nr. 194/2002 prevăd că viza se poate acorda numai dacă nu există una din situaţiile de nepermitere a intrării prevăzute de art. 6 din ordonanţă.
Or, art. 6 alin. (1) lit. e) din OUG nr. 194/2002 menţionează că le este permisă intrarea în România, străinilor care nu sunt incluşi în categoria celor împotriva cărora s-a instituit măsura interzicerii intrării în România.
Cum împotriva recurentului a fost instituită această măsură, la data de 23 mai 2003, în mod legal cererea de acordare a vizei de lungă şedere a fost respinsă.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs care să poate fi analizate din oficiu conform dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul K.M. împotriva sentinţei civile nr. 689 din 14 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3678/2005. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3723/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
