ICCJ. Decizia nr. 3723/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3723/2005
Dosar nr. 923/2005
Şedinţa publică din 14 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 14 decembrie 2004, reclamantul N.G. a solicitat instanţei, anularea hotărârii nr. 10156 din 17 septembrie 2004, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii a susţinut că are calitatea de persoană refugiată, în sensul actelor normative menţionate, fiind născut în refugiu şi că această situaţie a dovedit-o cu actele pe care le-a prezentat pârâtei.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 42/CA/2005 - PI din 14 februarie 2005, a admis acţiunea, a dispus anularea actului administrativ atacat şi a obligat pârâta să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada că s-a născut la 17 decembrie 1943, în localitatea Beiuş, unde părinţii săi s-au refugiat din localitatea Sântandrei, ca urmare a Dictatului de la Viena, iar copiii născuţi în refugiu, dobândesc acelaşi statut de refugiaţi, identic cu al părinţilor, de la data naşterii lor.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa a interpretat eronat probele dosarului şi a aplicat greşit legea.
Astfel, a susţinut că reclamantul nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, neavând calitatea de persoană refugiată, deoarece nefiind născut la data refugiului părinţilor săi, nu avea de unde să îşi schimbe domiciliul.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate, actele dosarului şi normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată beneficiază, de drepturile conferite de acest act normativ, persoanele de cetăţenie română care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin HG nr. 127/2002 au fost asimilate persoanelor strămutate, şi cele refugiate.
În ceea ce priveşte acordarea drepturilor compensatorii, legiuitorul nu face deosebire între părinţi şi copiii născuţi în perioada refugiului, având în vedere că traiul în refugiu, ca urmare a persecuţiilor de natură etnică, a avut consecinţe identice, materiale şi morale, vătămătoare, atât asupra părinţilor, cât şi asupra copiilor lor, indiferent că au fost născuţi înainte sau în timpul refugiului părinţilor.
Cum reclamantul N.G. s-a născut la data de 17 decembrie 1943, în localitatea Beiuş, în timpul refugiului părinţilor săi, situaţie dovedită prin actele prezentate de reclamant, curtea de apel a apreciat în mod corect că acestuia îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 189/2000.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, se constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 42/CA/2005 - PI din 14 februarie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3716/2005. Contencios. Anulare măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3747/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|