ICCJ. Decizia nr. 3762/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3762/2005
Dosar nr. 6750/2004
Şedinţa publică din 14 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 26 martie 2004, reclamanta SC F.C. SA Oradea (în prezent SC F.C.O.) a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Finanţelor Publice Oradea, anularea deciziei nr. 77 din 22 martie 2004, emisă de primul pârât, a procesului-verbal nr. 201 din 24 noiembrie 2003, încheiat de Direcţia Controlului Fiscal Bihor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a titlului executoriu nr. 4/493 din 12 ianuarie 2004, emis în baza actului de control.
În motivare, reclamanta a arătat că prin actele contestate, în mod eronat i s-au stabilit şi menţinut în sarcină, debite fiscale, cu toate că obligaţia de a reţine şi a vira impozitul pe venit revine numai angajatorului, pentru angajaţii încadraţi în unitate, pe baza unui contract individual de muncă. În ceea ce o priveşte, reclamanta a finanţat cheltuielile privind indemnizaţiile de mutare, persoanele fizice (fotbaliştii) care au beneficiat de sumele de bani, reprezentând indemnizaţii de mutare, nu aveau calitatea de angajaţi în cadrul A.S.C. F.C. SA Oradea, ci aveau încheiate contracte de muncă sau convenţii civile, numai cu A.S. F.C.B., care este o persoană juridică distinctă, iar, pentru angajaţii cu contract individual de muncă ai societăţii, contribuţiile bugetare pentru veniturile de natura salariilor au fost achitate.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 331/CA/2004 - P.I. din 3 mai 2004, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta trebuie să achite sumele contestate, deoarece, chiar dacă veniturile achitate fotbaliştilor erau datorate de o altă asociaţie, plata efectivă a drepturilor băneşti a fost făcută de către reclamantă şi, în această calitate, potrivit dispoziţiilor legale incidente, trebuie să vireze la buget, impozitul pe venit, contribuţiile şi fondurile bugetare respective, iar pentru neplata acestora în termen datorează şi majorări şi penalităţi de întârziere.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen şi legal timbrat, reclamanta SC F.C. SA Oradea (în prezent SC F.C.O. Oradea), solicitând casarea sentinţei şi, în fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, precum şi suspendarea executării silite pornite în temeiul procesului-verbal nr. 201 din 24 noiembrie 2003.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că soluţia primei instanţe este nelegală, întrucât s-a pornit de la falsa premisă că societatea ar avea calitatea de angajator şi deci, şi obligaţiile prevăzute pentru acesta, când, în realitate, nu sunt întrunite cerinţele art. 22 din OG nr. 73/1999, pentru că indemnizaţiile de mutare plătite fotbaliştilor, cu titlu gratuit, nu sunt drepturi salariale, fotbaliştii beneficiari ai acestor indemnizaţii nu aveau raporturi de muncă cu recurenta, ci cu o altă asociaţie sportivă.
Că, plăţile respective nu puteau fi considerate ca fiind plăţi făcute de o altă persoană juridică, ci reprezintă o finanţare, fiind gratuite şi se încadrează în dispoziţiile art. 5 lit. g) din OG nr. 73/1999.
S-a mai arătat că pentru angajaţii proprii, societatea recurentă şi-a achitat toate obligaţiile fiscale.
Referitor la executarea silită, recurenta a arătat că această procedură nu se putea declanşa împotriva sa, atâta timp, cât a contestat titlul de creanţă, în procedura administrativă prealabilă specială.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
În conformitate cu prevederile art. 5 lit. g) din OG nr. 73/1999, în vigoare la acea dată, nu sunt venituri impozabile şi nu se impozitează potrivit ordonanţei indicate, „sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizare sau mecenat".
Recurenta, prin activitatea de finanţare în cauză, nu se încadrează în nici una dintre aceste două situaţii, prevăzute cu titlu de excepţie de la regula impozitării şi ţinând cont că excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, nu poate invoca textul citat, ca temei al scutirii de la plata sumelor reţinute în sarcina sa.
Recurenta susţine, în mod eronat şi că finanţarea cheltuielilor privind indemnizaţiile de mutare a personalului angajat sub diverse forme la A.S. F.C.B. nu ar intra sub incidenţa prevederilor art. 22 din OG nr. 73/1999.
Astfel, potrivit prevederilor articolului menţionat, sunt considerate venituri din salarii, „toate veniturile în bani şi/sau în natură, obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor sau de forma sub care ele se acordă", [..], iar la art. 23 lit. h) din acelaşi act normativ, se prevede că sunt asimilate salariilor în vederea impunerii, „alte drepturi şi indemnizaţii de natură salarială", iar Normele metodologice de aplicare a art. 22 şi 23 din ordonanţă, aprobate prin HG nr. 1066/1999, dispun în acelaşi sens.
Aşa cum rezultă din contractul de colaborare nr. 337 din 2 iulie 2001, recurenta a convenit cu A.S. F.C.B., că societatea comercială va avansa diverse sume de bani pe măsura necesităţilor asociaţiei, în vederea desfăşurării activităţii, iar aceasta din urmă, prin cesionarea unor drepturi băneşti specifice, va face rambursarea acestor sume conform protocoalelor adiţionale.
Mai mult decât atât, prin contractul încheiat între cele două părţi la 1 octombrie 2001, s-au cesionat recurentei, în calitate de beneficiară, toate drepturile băneşti rezultate din transferul jucătorilor, cu statutul de non-amator, aflaţi sub contract cu A.S. F.C.B., în calitate de cedent.
Date fiind aceste înţelegeri contractuale, reiese că, deşi fotbaliştii aveau încheiate contracte individuale de muncă cu A.S. F.C.B., recurenta este cea care a achitat sumele sub forma „indemnizaţiilor de mutare", al căror cuantum era precizat în anexele la contractele de muncă şi convenţiile civile încheiate de către aceştia. Totodată, rezultă natura de drept salarial al acestor indemnizaţii.
Practic, aşa cum a reţinut în mod corect prima instanţă, recurenta-reclamantă, în calitatea sa de plătitor efectiv de venit, s-a comportat ca un angajator şi, prin urmare, avea obligaţia de a calcula, reţine şi vira impozitul pe venituri din salarii, precum şi toate celelalte contribuţii şi fonduri prevăzute de lege (contribuţia de asigurări sociale, pentru angajaţi şi angajator, contribuţia de asigurări pentru şomaj, pentru angajaţi şi angajator, contribuţia de asigurări de sănătate pentru angajaţi şi angajator, fondul de solidaritate socială şi fondul de învăţământ).
Întrucât datorate fiind, sumele contestate nu au fost achitate la termenele legale, pe bună dreptate, prima instanţă a considerat că s-au calculat corect majorările şi penalităţile de întârziere aferente.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la formele şi modalităţile de executare silită, acestea exced controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, putând fi analizate eventual într-o contestaţie la executare pe calea dreptului comun.
Având în vedere că, în considerarea celor expuse, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC F.C. SA Oradea împotriva sentinţei civile nr. 331/CA/2004 - P.I. din 3 mai 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3747/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3802/2005. Contencios. Recurs la declinare... → |
|---|
