ICCJ. Decizia nr. 3930/2005. Contencios

Prin cererea formulată la 23 februarie 2005, petenta C.F. a solicitat îndreptarea erorii materiale din sentința nr. 85/F din 1 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din Camera de consiliu de la 18 martie 2005, a admis cererea și a dispus îndreptarea erorilor materiale, după cum urmează: în loc de "Ședința publică din 1 iunie 2004", se va trece "Ședința Camerei de consiliu din 1 iunie 2004", la alin. (4), în loc de "Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică", se va trece "Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința Camerei de consiliu", la alin. (1): "din considerentele sentinței se va trece în loc de data de 1 martie 2004 - data de 27 februarie 2004", iar la sfârșitul dispozitivului sentinței "Dată în ședința Camerei de consiliu și pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2004", în loc de "Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2004".

împotriva acestei încheieri a declarat recurs, petenta, susținând, în esență, că, deși hotărârea este în sensul admiterii cererii sale din 23 februarie 2005, motivarea este contradictorie, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Recursul este nefondat.

Din analiza încheierii atacate, în raport cu susținerile recurentei, se constată că instanța, soluționând cererea, a motivat hotărârea în strictă concordanță cu dispozitivul parte a actului final al instanței, în legătură cu care însăși petenta recunoaște că este în sensul celor solicitate.

Față de cele ce preced, recursul este nefondat și a fost respins.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3930/2005. Contencios