ICCJ. Decizia nr. 3902/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 1 martie 2005, reclamantul I.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 10363 din 31 decembrie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în motivare, reclamantul a arătat că tatăl său a fost obligat să efectueze muncă silnică la construirea căii ferate de la Vișeul de Jos, făcând parte din detașamentul forțat de circa 300 de etnici maghiari și sași.
După Dictatul de la Viena, tatăl său a fost concediat de la C.F.R. Brașov, din motive etnice, fiind somat de către șeful său ierarhic să-și schimbe numele sau să părăsească țara.
în aceste condiții, familia a părăsit teritoriul României și domiciliul din Brașov și s-a stabilit la Cluj.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 98/CA/2005 - PI din 28 martie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile Legii nr. 189/2000.
împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut, în esență, că hotărârea primei instanțe este eronată, întrucât reclamantul nu a făcut dovada persecuției din motive etnice, schimbarea locului de muncă al tatălui său și a localității de domiciliu, motivate de teamă, neputând fi asimilată unei astfel de persecuții și nici situației de refugiat sau de strămutat, prevăzută de lege.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
Din probele administrate în cauză, respectiv acte și declarația autentică a martorilor K.I. și K.F., rezultă că reclamantul a făcut dovada refugiului său, împreună cu familia, începând cu luna decembrie1940.
în ceea ce privește motivul refugiului, acesta a fost dovedit în condițiile prevăzute de art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002, prin declarațiile martorilor, care trebuie interpretate în raport cu condițiile istorice ale momentului.
în consecință, față de dovezile de la dosar, se reține că sentința instanței de fond este legală și temeinică, considerente pentru care recursul declarat în cauză este nefondat și, în temeiul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3903/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3899/2005. Contencios → |
|---|
