ICCJ. Decizia nr. 3949/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta D.S. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Ialomița, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea hotărârii nr. 1476 din 15 ianuarie 2004 și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că părinții săi au fost strămutați din Cadrilater, în toamna anului 1940, urmare a Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova în septembrie 1940.
A mai arătat că, atât mamei, cât și fratelui său i s-a recunoscut statutul de persoană refugiată și că fiind născută după strămutarea părinților, dar suferind aceleași privațiuni, ca și aceștia, solicită să-i fie recunoscut și ei acest statut și să beneficieze de drepturile corespunzătoare.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1325 din 24 mai 2004, a admis acțiunea reclamantei, dispunând anularea hotărârii nr. 1476 din 15 ianuarie 2004, emisă de pârâtă. Totodată, a obligat-o pe aceasta din urmă, să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe perioada 9 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, chiar dacă reclamanta s-a născut în perioada strămutării, aceasta a suferit indirect aceleași privațiuni pe perioada cuprinsă între data nașterii și finele dictaturii instaurate la 6 martie 1945, astfel că urmează a i se recunoaște calitatea de beneficiară a drepturilor conferite de Legea nr. 189/2000.
împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Ialomița, susținând, în esență, că reclamanta nu poate beneficia de indemnizație, conform Legii nr. 189/2000, deoarece persecuția din motive etnice constă în strămutarea în altă localitate, decât cea de domiciliu, ori la momentul strămutării, petenta nici nu era născută.
Recursul este întemeiat.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: lit. c), a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral, așa cum este cazul reclamantei (schimbul de populație a avut loc urmare a semnării Tratatului româno-bulgar din septembrie 1940).
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă, atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Prin urmare, cum strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată perioada strămutării, în mod legal instanța de fond a apreciat că reclamanta, născută în localitatea în care s-au strămutat părinții, are același statut cu aceștia, perioada fiind, însă, de la data nașterii (27 iulie 1942) până la data retrocedării pământului românesc (1945).
împrejurarea că reclamanta nu era născută la data strămutării și că nu avea domiciliu de unde să fi fost strămutată, este lipsită de relevanță, atâta vreme, cât strămutarea părinților a lipsit-o de dreptul de a avea un domiciliu legal.
Cât privește, însă, perioada de concepție legală a copilului, aceasta are relevanță numai la stabilirea filiației copilului, și nu la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în consecință, recursul fiind întemeiat doar sub aspectul perioadei pentru care urmează a i se acorda reclamantei, drepturile prevăzute de actul normativ sus-menționat, a fost admis și a fost modificată în parte, sentința atacată, în sensul că perioada recunoscută în baza Legii nr. 189/2000, este de la 27 iulie 1942, la 6 martie 1945.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3920/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3948/2005. Contencios → |
|---|
