ICCJ. Decizia nr. 3962/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta V.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu aceasta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea hotărârii nr. 7509 din 31 octombrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Acțiunea nu a fost motivată.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 106/CA/2005 - PI - R din 4 aprilie 2005, a admis acțiunea reclamantei, dispunând anularea hotărârii nr. 7509 din 31 octombrie 2003, emisă de pârâtă, și obligarea acesteia din urmă, să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta a fost strămutată pe motive etnice și că a stat, împreună cu tatăl său, în localitatea Dobrești, localitate unde s-a refugiat pe întreaga perioadă a refugiului.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut, în esență, că reclamanta nu face dovada indubitabilă a persecuției pe motive etnice, întrucât declarațiile martorilor nu sunt concludente. Pe de altă parte, susține recurenta, că nu se știe în ce a constat persecuția etnică, atâta timp, cât autoritățile maghiare au permis venirea, plecarea și chiar nașterea unui copil în localitatea de unde se presupune că familia respectivă a plecat, tocmai că a fost persecutată.
Recursul este nefondat.
Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic de regimurile instaurate ca urmare a Dictatului de la Viena din 7 august 1940, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și care și-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutate din același motiv, cu condiția dovedirii acestei situații (a unei persoane persecutate din motive etnice), cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002.
în cauză, din copia Extrasului nr. 4848 din 1 septembrie 2003, emisă de Direcția Județeană Bihor a Arhivelor Naționale, aflate în dosarul nr. 3980/CA/2003, rezultă că tatăl reclamantei, S.I., figurează în indexul cu evidența refugiaților români din Ungaria, întocmit la data de 18 mai 1942, având nr. fișei 7641.
De asemenea, din declarațiile celor doi martori, date în fața notarului de stat, rezultă că reclamanta, împreună cu familia sa, a fost refugiată din motive etnice, în perioada mai 1942 - martie 1945, din localitatea de domiciliu, Burzuc, în localitatea Dobrești.
Faptul că mama reclamantei s-a întors în localitatea de domiciliu, pentru a-l naște pe S.F., (fratele reclamantei), după care s-a reîntors în localitatea de refugiu, unde rămăsese soțul și ceilalți copii, nu este de natură a conduce la concluzia că reclamanta nu a fost persecutată etnic și refugiată, de vreme ce martorul V.P. declară că reclamanta împreună cu surorile au rămas în localitatea de refugiu, cu tatăl lor, până în 1945.
în raport cu aceste considerente, recurenta a făcut, deci, dovada refugiului, astfel că sentința atacată fiind legală și temeinică, recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3967/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3953/2005. Contencios → |
|---|
