ICCJ. Decizia nr. 3948/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta R.S. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu aceasta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea hotărârii nr. 13320 din 10 martie 2004, emisă de pârâtă, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, deși a fost refugiată din satul Vâlcele, comuna Feleac, județul Cluj, împreună cu familia, în perioada 5 august 1944 - 20 decembrie 1944, totuși, prin hotărârea a cărei anulare o solicită, cererea i-a fost respinsă, cu motivarea că nu se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 668 din 19 mai 2004, a respins acțiunea reclamantei, reținând că localitatea Vâlcele de pe raza comunei Feleacu, nu a făcut parte din teritoriile ocupate de trupele străine, în perioada 1940 - 1945, fiind sub administrația autorităților române.
împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, recurenta a susținut că instanța de fond a luat cauza la prima strigare, deși exista delegație avocațială. A mai susținut că întâmpinarea pârâtei nu i-a fost comunicată, precum și faptul că pe rolul Curții de Apel Cluj se afla la data respectivă, dosarul nr. 691/R/2004, în care s-a pronunțat sentința nr. 798 din 10 iunie 2004 și prin care a fost admisă acțiunea mamei sale, acordându-i-se drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. De asemenea, a susținut că pârâta i-a recunoscut aceste drepturi, și sorei sale.
Recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: lit. c), a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă, atât persoana care a suferit persecuțiile respective în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
în cauză, din probele existente la dosar, respectiv actele de stare civilă, hotărârea nr. 1900 din 12 februarie 2004, emisă de Comisia Județeană de Pensii Maramureș, prin care numitei T.R. (sora reclamantei) i-a fost admisă cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 și sentința civilă nr. 798/2004, rezultă că reclamanta are calitatea de refugiat și în consecință, urmează să-i fie acordate drepturile prevăzute de lege, pentru această categorie de persoane.
Astfel, prin sentința civilă nr. 798 din 10 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, s-a reținut că numita V.L. (mama reclamantei), împreună cu familia sa (printre care și recurenta), urmare a persecuțiilor etnice existente în localitatea de domiciliu, s-a refugiat în localitatea Cetea, județul Alba, din data de 5 august 1944, până în luna decembrie a aceluiași an, când s-a reîntors în localitatea de domiciliu (Vâlcele, comuna Feleac).
în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuiește la părinții săi.
Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte cerințe, cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.
Drepturile și obligațiile părintești sunt enumerate generic în conținutul art. 101, 105, 107 ș.a. C. fam., texte aflate sub Titlul III privind "Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă și a altor persoane" din același cod.
în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, ca și, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecție, ajutor și pază a părinților față de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinții săi, precum și că orice separare de aceștia nu este validă decât în cazuri de excepție, anume prevăzute de lege și reglementate prin lege. Despărțirea copilului de părinți, afară de asemenea cazuri de excepție, este un act imoral și antisocial, după cum și instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărțire de statutul juridic al părinților care-l au în îngrijire, constituie în aceeași măsură o încălcarea a principiilor legii.
Prin urmare, având în vedere că prin sentința nr. 798 din 10 iunie 2004 s-a recunoscut calitatea de refugiat a numitei V.L. (mama reclamantei), nu se poate considera că recurenta-reclamantă a avut alt domiciliu, la vârsta de numai 5 luni.
Cum strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată perioada strămutării, Curtea a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj să emită o hotărâre prin care să-i acorde reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 24 martie 1944 (data nașterii) - 20 decembrie 1944 (reîntoarcerea din refugiu), cu începere de la 1 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3949/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3917/2005. Contencios → |
|---|
