ICCJ. Decizia nr. 3959/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 25 ianuarie 2005, reclamantul B.V. a solicitat anularea măsurii comunicată cu adresa nr. 3263590/2003 și menținută prin dispoziția nr. 210/760303 din 24 noiembrie 2004, în care pârâții Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală a Pașapoartelor București și Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Satu Mare i-au suspendat dreptul de folosire a pașaportului, pentru o perioadă de 4 ani, până la data de 16 mai 2007.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că măsura contestată este nelegală și a fost luată de pârâți, pe baza unor date eronate, pentru că nu a fost expulzat sau returnat din străinătate.
Acțiunea reclamantului a fost respinsă prin sentința nr. 60/CA din 28 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că măsura suspendării temporare a dreptului de a folosi pașaportul pe o perioadă de 4 ani, este legală și temeinică, pentru că reclamantul a fost returnat în anul 2000, din Ungaria și în anul 2003, din Germania.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și netemeinică.
Recurentul a susținut că instanța de fond a reținut eronat că a fost returnat din Ungaria, fără a se avea în vedere că, începând cu data de 29 august 2000, a avut interdicția de a părăsi țara și nu se putea afla în Ungaria, la data de 29 decembrie 2000, când intimații-pârâți au susținut că a avut loc returnarea.
Recursul este nefondat și urmează să fie respins pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a constatat corect legalitatea măsurii de suspendare a dreptului recurentului-reclamant, de a folosi pașaportul pe o perioadă de 4 ani, întrucât situația de fapt dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, justifică măsura restrictivă prevăzută de art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, aprobată prin Legea nr. 216/1998, cu modificările și completările ulterioare.
Recurentul-reclamant a fost returnat în mod repetat din străinătate, respectiv la 29 august 2000 și la 29 decembrie 2000, din Ungaria și în 2003, din Germania.
Recurentul-reclamant a contestat neîntemeiat faptul returnării sale din Ungaria, cu motivarea că în anul 2000 avea interdicția de a părăsi țara. Din actele dosarului rezultă că recurentul-reclamant a fost cercetat penal pentru fals material în înscrisuri, fals privind identitatea și ieșirea din țară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat.
în consecință, criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate și nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii instanței de fond, potrivit art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a respins prezentul recurs, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3953/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3926/2005. Contencios → |
|---|
