ICCJ. Decizia nr. 3973/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin hotărârea atacată cu recurs, sentința civilă nr. 45 din 18 martie 2003, pronunțată în dosarul nr. 4918/2002, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanții G.N., G.F., T.M., G.M., N.M., N.C., N.I., C.P. și E.C. și cererile de intervenție formulate de C.E., E.M., B.V., P.D., P.C.P., V.I.M. și A.I., admițând excepția lipsei procedurii prealabile invocată de intervenientul Ministerul Administrației Publice, precum și excepția de inadmisibilitate formulată de pârâtul municipiul Ploiești.
Totodată, au fost admise cererile de intervenție formulate de Ministerul Administrației Publice și A.D.S., în interesul Guvernului României.
Pentru a soluționa în acest mod, curtea de apel a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20 iunie 2002, reclamanții au solicitat anularea parțială a H.G. nr. 237/2002 și recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra terenurilor respective, pe care le dețin în baza adeverințelor de reconstituire și a proceselor-verbale de punere în posesie eliberate de autoritățile competente, susținând că nu au aparținut niciodată Hipodromului Ploiești și recunoașterea dreptului lor de proprietate.
în motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că Anexa nr. 2 pct. 2 la H.G. nr. 237/2002 include tarlaua 38 parcela 531, care cuprinde terenurile reclamanților și a încă 100 de familii, care nu au aparținut niciodată S.N. C.R., ci au fost proprietatea reclamanților sau a autorilor acestora, până la înscrierea în fostele C.A.P. - uri, iar în urma aplicării Legii nr. 18/1991, le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pe vechile amplasamente.
La data de 16 iulie 2002 au fost formulate cereri de intervenție, în favoarea Guvernului României, de către fostul Minister al Administrației Publice și A.D.S., ministerul intervenient invocând excepția lipsei procedurii prealabile și încălcării prevederilor art. 5 din Legea nr. 29/1990.
La data de 2 septembrie 2002 au formulat cereri de intervenție în interes propriu, B.V. și A.B.S., C.E. și E.M., iar la data de 25 februarie 2003 au formulat astfel de cereri. și P.D., V.I.M., P.C.P. și A.I., solicitând, la rândul lor, anularea parțială a H.G. nr. 237/2002.
Municipiul Ploiești, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, nefiind îndeplinite cerințele art. 1 din Legea nr. 29/1990, reclamanții nefăcând dovada titlului de proprietate, precum și inadmisibilitatea capătului al doilea al acțiunii, cu motivarea că recunoașterea dreptului de proprietate nu se poate cere legal pe calea unei acțiuni în contencios.
Cu privire la excepțiile invocate și puse în discuția părților la data de 25 februarie 2003, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Reclamanții nu au respectat prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ și nu s-au adresat Guvernului României, înainte de formularea acțiunii prin care au cerut instanței de contencios administrativ, anularea parțială a H.G. nr. 237/2002.
Referitor la actul invocat de reclamanți în favoarea susținerii lor, cum că au efectuat procedura prealabilă, instanța de fond a motivat că acesta nu îndeplinește condițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, întrucât reclamanții, prin cererea respectivă, au cerut Primului Ministru al Guvernului României, să întreprindă tot ceea ce este necesar pentru eliberarea titlurilor de proprietate, iar nu anularea H.G. nr. 237/2002.
Excepția de inadmisibilitate a capătului de acțiune, prin care reclamanții au cerut obligarea pârâților la recunoașterea dreptului de proprietate și eliberarea titlurilor de proprietate, invocată de municipiul Ploiești, a fost apreciată, ca întemeiată, pentru că, potrivit prevederilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, instanța de contencios administrativ nu este competentă să soluționeze o astfel de cerere, ci instanța de drept comun, în raza căruia se află terenul în litigiu.
Aceleași concluzii a reținut instanța de fond, și în privința cererilor formulate de intervenienții în interes propriu, că nu au îndeplinit procedura prealabilă și că cererea de obligare a autorităților pârâte la eliberarea titlurilor de proprietate, nu este de competența instanței de contencios administrativ.
împotriva acestei soluții au formulat recurs, reclamanții, susținând că instanța de fond a dat o hotărâre nelegală și netemeinică, interpretând greșit actul aflat la dosarul de fond, din care rezulta că s-au adresat Primului Ministru, împotriva H.G. nr. 237/2002, îndeplinind, astfel, procedura prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 și, văzând că nu li s-a răspuns în termenul legal, s-au adresat instanței de contencios.
Au formulat recurs și intervenții în interes propriu, susținând, în esență, că reclamanții au îndeplinit procedura prealabilă, situație care profită și cererilor lor de intervenție.
Recursurile sunt întemeiate.
Prin H.G. nr. 237/2002 s-a dispus transmiterea imobilului H. Ploiești din proprietatea statului și din administrarea S.N. C.R. SA, în proprietatea publică a statului și din proprietatea publică a statului, în proprietatea publică a municipiului Ploiești și în administrarea Consiliului Local al municipiului Ploiești, a cărei anulare parțială au cerut-o reclamanții, prin acțiunea cu care au învestit instanța de contencios.
Este adevărat că, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, în vigoare la data respectivă, înainte de a cere instanței, anularea actului, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ, autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația, în termen de 30 de zile de la aceasta.
în cauză, este necontestat, așa cum rezultă din acte, că reclamanții au trimis la Secretariatul General al Guvernului, unde a și fost înregistrată la data de 23 aprilie 2002, o "solicitare" adresată Primului Ministru în care, referindu-se la apariția H.G. nr. 237/2002 și la prevederile acesteia, îi cereau șefului Guvernului, să întreprindă "tot ceea ce este necesar", pentru a li se elibera titlurile de proprietate, a căror eliberare fusese blocată din această cauză.
Deci, rezultă că reclamanții s-au adresat șefului Guvernului ca, în raport cu atribuțiile legale, să dispună măsurile necesare, susținând că prin H.G. nr. 237/2002 s-a dispus cu privire la terenuri care le aparțin lor, iar nu Hipodromului din Ploiești.
Or, la data de 20 iunie 2002, când s-au adresat instanței de contencios administrativ, reclamanții nu au primit nici un răspuns la cererea lor, deși, potrivit prevederilor art. 30 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 555/2001, în vigoare la data respectivă, trebuia declanșată procedura reanalizării hotărârii respective a Guvernului.
Deci, rezultă cu certitudine că reclamanții nu au rămas inactivi și nici nu au încercat să omită sesizarea autorității administrative competente, iar împrejurarea că aceștia nu și-au intitulat memoriul adresat Primului Ministru, ca fiind reclamație administrativă și nici nu au cerut expres declanșarea procedurii de reanalizare a hotărârii respective a Guvernului, nu poate avea semnificația juridică reținută de instanța de fond, a cărei consecință ar fi obstacularea accesului liber la instanță.
Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția referitoare la nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.
în ceea ce privește cea de-a doua excepție soluționată, rezultă că instanța de fond a reținut în mod greșit că ar fi fost învestită în legătură cu eliberarea titlurilor de proprietate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991, dar, chiar într-o astfel de situație, era datorare să considere că se află în fața unei cereri greșit îndreptată și să procedeze în consecință.
în concluzie, recursurile au fost admise, sentința atacată a fost casată și cauza a fost trimisă, aceleiași instanțe, pentru rejudecare, în raport cu dezlegările date mai sus.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3982/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3977/2005. Contencios → |
|---|
