ICCJ. Decizia nr. 3966/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamantul C.P. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Satu Mare, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea hotărârii nr. 41 din 1 noiembrie 2004, emisă de aceasta și obligarea ei să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în cursul lunii iulie 1944 au fost strânși mai mulți locuitori ai localității Giulești, între care și el și transportați în Austria, în lagăr de muncă, întrucât aparținea unei familii mai înstărite și cu rude de vază, fratele bunicului său fiind notar.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 105/CA/2005 - P.I. din 4 aprilie 2005, a respins acțiunea formulată de reclamant, reținând că acesta nu a dovedit persecuția din motive etnice, câtă vreme până în 1944 a recunoscut că nu a fost persecutat, iar în octombrie 1944, autoritățile maghiare au început să se retragă de pe teritoriul ocupat, rezultând că deportarea lui a fost făcută din alte motive, decât cele etnice.
împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, reclamantul C.P., care a susținut, în esență, că deportarea sa nu a putut avea decât motive etnice. A mai susținut recurentul, că instanța trebuia să audieze martori, dacă declarațiile date în fața notarului sunt deficitare.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu critica formulată, actele dosarului și normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind deportată.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu actele oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale prin declarație cu martori.
în cauză, probele pe baza cărora a înțeles reclamantul să-și susțină pretențiile, nu sunt concludente.
Astfel, din adeverința nr. 5 din 4 ianuarie 2005, eliberată de Primăria comunei Giulești rezultă că aceasta nu deține acte din care să reiasă că reclamantul ar fi fost deportat. La data de 4 august 2004, aceeași primărie emite adeverința nr. 863, prin care atestă că reclamantul, împreună cu S.G. și P.I. s-au prezentat la această dată la primărie și au declarat că în luna iulie 1944, ziua 17, au fost deportați în Austria, la diferite munci, însă din evidențele Primăriei rezultă doar că aceștia, în perioada respectivă, au avut domiciliul în comuna Giulești.
Nici declarațiile celor doi martori, respectiv P.I. și S.G., date în fața notarului public, nu sunt în sprijinul susținerilor reclamantului, întrucât din conținutul acestora rezultă doar că reclamantul a fost deportat la data de 17 iulie 1944, în Austria, dar nu din motive etnice. De altfel, faptul că reclamantul nu a fost persecutat din motive etnice, este confirmat chiar de către acesta, care, în ședința publică din 4 aprilie 2005 a instanței de fond, a arătat că autoritățile maghiare nu i-au persecutat etnic pe românii din localitatea Giulești, localitate ocupată de aceste autorități din 1940 și până în iulie 1944.
Cum finalitatea Legii nr. 189/2000 este tocmai acordarea de reparații, persoanelor care au suferit persecuții din motive etnice și cum reclamantul nu a făcut dovada că deportarea s-a făcut din motive etnice, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea, ca nefondată, a acțiunii acestuia.
Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de C.P. a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 379/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3938/2005. Contencios → |
|---|
