ICCJ. Decizia nr. 3982/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea în contencios administrativ, reclamantul M.Z. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini, solicitând anularea dispoziției nr. 3238814 din 16 noiembrie 2004, emisă de Biroul pentru Străini al județului Bistrița Năsăud.
Motivându-și cererea, reclamantul a susținut că acest act este nelegal, întrucât nu a fost motivat. A arătat că s-a căsătorit la 25 decembrie 2002, în Pakistan, cu T.M., după care s-au stabilit în localitatea Bistrița și în baza căsătoriei a obținut dreptul de ședere temporară în România, până la 19 decembrie 2004.
Prin întâmpinare, Autoritatea pentru Străini a invocat excepția tardivității dreptului la acțiune.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 112 din 2 martie 2005, a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost condamnat penal pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual privind identitatea, complicitatea la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale și pentru tentativă la infracțiunea de trecere în mod ilegal a frontierei.
Or, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, intrarea pe teritoriul României este permisă cetățenilor care nu prezintă pericol pentru apărarea și siguranța națională, ordinea, sănătatea și morala publică, aceste dispoziții fiind aplicabile și în situația prelungirii dreptului de ședere temporară în România.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul M.Z., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Recurentul a susținut, în esență, că sentința recurată este întemeiată pe dispozițiile art. 72, 50 și 6 din O.U.G. nr. 194/2002 și că nici unul din textele invocate nu este incident în speța de față, întrucât deja deținea un permis valabil de ședere temporară în România, emis în urma căsătoriei cu un cetățean român.
Curtea, analizând în prealabil regularitatea recursului declarat, a constatat că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Art. 82 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, prevede că: "Dispoziția de părăsire a teritoriului poate fi atacată în termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării, la Curtea de Apel București, în cazul în care aceasta a fost emisă de Autoritatea pentru Străini, sau la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află formațiunea teritorială care a emis dispoziția de părăsire a teritoriului. Sentința instanței este definitivă și irevocabilă".
în condițiile date, sentința curții de apel fiind irevocabilă, recursul se privește inadmisibil, astfel că a fost respins în baza art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3986/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3973/2005. Contencios → |
|---|
