ICCJ. Decizia nr. 3990/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 17 noiembrie 2004, la secția de contencios administrativ a înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatoarea SC G. SA Satu Mare a solicitat anularea deciziei nr. 702 din 19 februarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1146/2002, de această secție, rejudecarea și respingerea recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, cu consecința menținerii sentinței civile nr. 59/CA/2002, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 4016/CA/2001.
în motivarea cererii sale, contestatoarea a invocat prevederile art. 318 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că decizia atacată este rezultatul unei erori materiale esențiale și determinante, constând în confundarea unor împrejurări esențiale pentru adoptarea soluției.
Astfel, motivează contestatoarea, în mod eronat reține instanța de recurs, că, la data intrării în vigoare a Legii concurenței nr. 21/1996, prevederile H.G. nr. 206/1993 și ale H.G. nr. 58/1994 nu se mai aplică, deoarece acestea nu au fost abrogate până la data controlului efectuat de organele fiscale.
Ulterior, la termenul din 12 mai 2005, contestatoarea și-a completat cererea, invocând prevederile art. 317 pct. 1 C. proc. civ. și susținând, ca motiv de ordine publică, faptul că procedura de citare pentru data de 19 februarie 2004 nu a fost îndeplinită, potrivit cu cerințele legii, de Direcția Controlului Financiar-Fiscal Satu Mare.
Contestația în anulare este nefondată.
Prin decizia nr. 702 din 19 februarie 2004, secția de contencios administrativ a înaltei Curți de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, a casat sentința civilă nr. 59/CA/2002 din 18 februarie 2002, a Curții de Apel Oradea și, rejudecând cauza, a respins acțiunea formulată de SC F.G. SA Satu Mare, pentru anularea deciziei nr. 1481 din 28 septembrie 2001, a Ministerului Finanțelor Publice și a procesului-verbal nr. 3244 din 29 iunie 2001, al Direcției Controlului Financiar-Fiscal Satu Mare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că, în perioada 1 ianuarie 1998 - 30 septembrie 1999, unitatea reclamantă a majorat prețurile la medicamentele aflate în stoc, cu indicele de inflație al prețului de consum, înregistrând diferențele, ca cheltuieli privind mărfurile, în contul 607, în loc să le înregistreze în contul 387 "Diferențe de preț la mărfuri".
în acest fel, a motivat instanța de recurs, reclamanta a încălcat prevederile pct. 19 lit. d) din Regulamentul privind aplicarea legii contabilității, aprobat prin H.G. nr. 704/1993, potrivit cărora, la data ieșirii din patrimoniu sau la darea în consum, bunurile se evaluează și se scad din gestiune, la valoarea lor de intrare.
Procedând în modalitatea arătată, societatea comercială a majorat cheltuielile deductibile și a diminuat baza de calcul a impozitului pe profit, cu suma de 1.254.204.791 lei.
Mai mult, motivează instanța de recurs, medicamentele de uz uman au caracter de monopol natural, astfel că reclamanta, după intrarea în vigoare a Legii nr. 21/1996, nu mai putea majora prețurile acestora fără avizul Oficiului Concurenței, prevederile H.G. nr. 206/1993 și ale H.G. nr. 58/1994 nu se mai aplică în cazul medicamentelor de uz uman.
în ceea ce privește primul motiv invocat prin cererea inițială, într-adevăr, potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Dar fiind vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu poate fi interpretată extensiv, pe această cale neputând fi valorificate critice care vizează aspectele de fond ale judecății, ci doar erori materiale evidente legate de aspectele formale ale judecății, cum ar fi, spre exemplu, respingerea, ca tardiv, a unui recurs, anularea greșită, ca netimbrat, a unui recurs, etc.
Astfel, s-ar ajunge ca printr-o modalitate nereglementată de lege, după recurs, să se creeze o nouă cale de atac care să vizeze fondul cauzei, adică un recurs la recurs, așa cum se încearcă în cauza de față, ceea ce este contrar prevederilor generale ale Codului de procedură civilă.
în ceea ce privește al doilea motiv invocat, într-adevăr, potrivit art. 317 pct. 1 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit legii, iar în cauză, contestatoarea a invocat faptul că procedura de citare a unei alte părți, pentru ziua când recursul a fost judecat, nu a fost îndeplinită legal.
Or, aceste dispoziții au fost edictate de către legiuitor, în scopul protejării dreptului la apărare al părții cu care citarea nu a fost legală, ceea ce impune concluzia logică a faptului că doar partea respectivă este în măsură să aprecieze vătămarea/nevătămarea dreptului său la apărare și să uzeze de acest mijloc legal pe care i-l oferă art. 317 pct. 1 C. proc. civ.
Astfel fiind, având în vedere considerentele de mai sus, contestația în anulare a fost respinsă ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3992/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3988/2005. Contencios → |
|---|
