ICCJ. Decizia nr. 4006/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 152/CA din 16 martie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei SC L.G. SRL, formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș, și în consecință, a anulat, ca nelegale, decizia nr. 248 din 31 iulie 2003 și procesul-verbal de control din 8 mai 2003, prin care autoritățile publice pârâte au obligat reclamanta, la plata sumei de 4.319.169.329 lei, reprezentând impozit pe venitul persoanelor nerezidente și dobânzi, majorări și penalități de întârziere.
în motivare, s-a reținut, în esență, că actele administrative atacate sunt nelegale, întrucât au fost emise cu încălcarea prevederilor din Convențiile pentru evitarea dublei impuneri încheiate de România, cu statele ai căror rezidenți sunt partenerii externi ai reclamantei, aceștia fiind impozitați, potrivit convențiilor, exclusiv în statul de rezidență.
împotriva sentinței a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice.
Prin motivele depuse la dosar, recurenții susțin că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, deoarece a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a O.G. nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate în România, de persoanele fizice și juridice nerezidente.
Se arată în acest sens, că sumele în raport cu care s-a stabilit obligația de plată a reclamantei, constituie redevențe în accepțiunea prevederilor art. 1 pct. 3 lit. d) din O.G. nr. 83/1998, iar normele din Convențiile pentru evitarea dublei impuneri permit impozitarea acestora, și în statul de unde provin, în limita unor cote anume prevăzute.
Recursul este fondat.
Probele administrate în cauză atestă faptul că pentru realizarea obiectului său de activitate, reclamanta-intimată a încheiat contracte pentru închirierea unor containere necesare transportului de gaze, cu firme din Belgia, Germania, Austria, Ungaria și Cehia, state cu care România are încheiate Convenții pentru evitarea dublei impuneri.
Urmare a controlului efectuat de organele de specialitate ale Direcției de Control Fiscal Timiș, privind modul de calcul, evidențiere și virare la bugetul de stat, a impozitului pe veniturile realizate în România, de partenerii externi ai reclamantei, în perioada ianuarie 2001 - decembrie 2002, s-a constatat că aceștia au încasat, potrivit contractelor de închiriere, sume în valută (chiria), de natura redevențelor și că nu au fost impozitate prin stopaj la sursă, impozitele datorate bugetului de stat fiind în valoare de 2.802.960.936 lei.
în consecință, prin procesul-verbal încheiat la data de 8 mai 2003, s-a stabilit obligația reclamantei-intimate, de a plăti suma mai sus menționată, plus majorările de întârziere, dobânzile și penalitățile aferente, care totalizează 1.516.208.393 lei. Obligația a fost menținută de Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 248 din 31 iulie 2003, prin care contestația reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin sentința recurată, instanța a reținut că sumele încasate de către partenerii externi ai reclamantei, reprezintă, în adevăr, redevențe pentru folosirea echipamentelor industriale (autovehicule, containere și alți recipienți pentru transportul gazelor industriale), dar că nu se impozitează la sursă în România, fiindcă beneficiarii lor au prezentat certificate de rezidență fiscală și potrivit regulii stipulate în Convențiile pentru evitarea dublei impuneri, impozitarea se face numai în statul de rezidență.
Potrivit art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate din România, de persoane fizice și juridice nerezidente, "în situația în care există Convenții pentru evitarea dublei impuneri, sunt aplicabile prevederile acelor convenții, coroborate cu prevederile art. 5".
Convențiile bilaterale încheiate de România, cu Belgia, Germania, Austria, Ungaria și Republica Cehă, pentru evitarea dublei impuneri, stabilesc regula [în alin. (1) al art. 11,art. 12 sau art. 13] potrivit căreia redevențele provenind dintr-un stat contractant și plățile unui rezident al celuilalt contractant, pot fi impuse în acel celălalt stat contractant.
Aceleași convenții prevăd, însă, în alin. (2) ale acelorași articole, posibilitatea impunerii redevențelor, și în statul contractant din care provin, potrivit legislației acestui stat, în anumite condiții și limite.
Astfel, Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Regatului Belgiei, ratificată prin Legea nr. 126/1996, prevede în art. 12 alin. (2), că redevențele "sunt, de asemenea, impozabile în statul unde provin și potrivit legislației acestui stat, doar dacă beneficiarul efectiv al redevențelor este un rezident al celuilalt stat contractant; impozitul astfel stabilit nu poate depăși 5% din suma brută a redevențelor".
în mod asemănător, Convenția între România și Republica Ungară pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, ratificată prin Legea nr. 91/1994, stabilește prin art. 13 alin. (2), că "Totuși, aceste redevențe pot fi, de asemenea, impuse în statul contractant din care provin, potrivit legislației acelui stat contractant, dar dacă primitorul este beneficiarul efectiv al redevențelor, impozitul astfel stabilit nu va depăși 10% din suma brută a redevențelor".
Reglementări similare conțin și Convențiile pentru evitarea dublei impuneri încheiate de România, cu Germania, Austria, Republica Cehă, diferențele constând în cotele maxime până la care se pot impune redevențele în statul contractant din care provin.
Prin urmare, constatarea instanței de fond, potrivit căreia regula de impozitare în statul de rezidență al beneficiarului venitului (redevenței) prevăzută în alin. (1) ale art. 11,art. 12 sau art. 13 din Convențiile mai sus menționate, exclude impunerea la sursă în statul contractant din care provenise venitul, este greșită.
Situațiile de neaplicare a prevederilor alin. (2) ale art. 11,art. 12 și art. 13, referitoare la impunerea și în statul contractant din care provin redevențele, sunt prevăzute tot în Convențiile pentru evitarea dublei impuneri [alin. (4) al art. 13 din Convenția cu Republica Ungară, de exemplu], care nu se regăsesc, însă, în cauza de față.
Așa fiind, în raport cu cele anterior prezentate, se constată că sentința atacată este nelegală și netemeinică, motiv pentru care, prin admiterea recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș, a fost desființată, iar pe fond, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4000/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3992/2005. Contencios → |
|---|
