ICCJ. Decizia nr. 4007/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 23 ianuarie 2004, reclamanta SC M.P. SRL a solicitat anularea adresei nr. 293334 din 23 decembrie 2003, emisă de Direcția Generală de Predări și Gestiune a Colectării Veniturilor Bugetare din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și a adresei nr. 4349 din 29 octombrie 2003, completată cu adresa nr. 4581 din 12 noiembrie 2003, ambele emise de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din București și județul Ilfov, obligarea ambelor pârâte la emiterea unei adrese, prin care să se constate dreptul său de a beneficia de înlesnirile la plata obligațiilor restante la bugetul de stat și să i se acorde înlesnirile respective, sub sancțiunea plății unei amenzi, obligarea celei de a doua pârâte, la restituirea sumei de 2.150.736.029 lei și a dobânzii aferente acesteia, obligarea pârâtelor, în solidar cu angajații acestora, B.M. și M.C., care au semnat actele contestate, la plata sumei de 1 miliard lei, cu titlu de daune morale și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanta arată, în esență, că a solicitat eșalonarea la plată a impozitelor și taxelor restante, precum și scutirea sau eșalonarea la plată a majorărilor și penalităților de întârziere aferente, dar cererea sa a fost clasată, cu motivarea că figurează cu T.V.A. de rambursat și cu obligații restante la bugetul de stat, până la stingerea obligațiilor bugetare cu T.V.A. de rambursat.
Mai arată că motivarea sumară și ilegalitatea măsurii au făcut necesară emiterea unei noi adrese cu un conținut aproape identic cu prima adresă și că pârâtele au luat măsuri în vederea executării silite, prin poprirea conturilor sale bancare, pentru sumele a căror eșalonare a cerut, măsuri finalizate prin plata de către terții propriți a sumelor de 832.894.435 lei, 433.200.000 lei, 366.800.000 lei și 49.250.000 lei.
Menționează că nu a formulat vreo cerere de rambursare a T.V.A. în sensul utilizat de pârâte, acestea confundând intenționat excedentul dintre T.V.A. aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate și T.V.A. colectată, aferentă operațiunilor taxabile, cu soldul sumei negative a T.V.A., care trebuie rambursată sau restituită de către stat, cerând reclamantei să își creeze artificial T.V.A. de rambursat, pentru a compensa valoarea acesteia, cu datoriile cerute la eșalonare, compensare pe care au refuzat apoi să o facă.
Susține că îndeplinea, din chiar momentul introducerii cererii, toate condițiile prevăzute de lege pentru obținerea eșalonării datoriilor bugetare solicitate, având un drept născut și actual, pe care pârâtele au refuzat să-l recunoască.
Prin cererea depusă la 4 februarie 2003, reclamanta a renunțat la judecata cu B.M. și M.C.
Pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția lipsei calității sale procesuale, deoarece are competența de soluționare a cererilor de acordare a înlesnirilor la plată, numai pentru debitorii care au în derulare eșalonări la plată acordate în baza reglementărilor legale anterioare O.U.G. nr. 40/2002, categorie în care nu se încadrează reclamanta.
A mai invocat excepția inadmisibilității acțiunii, în ce privește capătul de cerere referitor la obligarea sa la restituirea sumei de 2.150.736.029 lei, executată prin decontare bancară, deoarece reclamanta nu a formulat contestație la executare, conform art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 61/2002.
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale a acesteia, iar excepția inadmisibilității a fost unită cu fondul cauzei, la termenul din 25 februarie 2004.
La cererea părților s-au încuviințat și administrat probele cu înscrisuri și expertiză contabilă.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2295 din 21 octombrie 2004, a respins acțiunea, ca nefondată.
Instanța reține că din deconturile depuse de reclamantă rezultă existența T.V.A. de rambursat, existând posibilitatea executării din oficiu a compensării, și în situația în care organul fiscal nu efectuase în prealabil un control de fond.
Mai reține că expertul contabil nu face referire la art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 345/2002, care prevede că taxa de rambursat este exigibilă în același moment cu data depunerii decontului de T.V.A.
Reține și că organele fiscale au apreciat ca nejustificată, cererea de acordare a unor facilități fiscale, în condițiile în care reclamanta raportase T.V.A. de rambursat în cuantum aproximativ egal cu sumele pentru care s-a solicitat eșalonare și scutire la plată, acordarea înlesnirilor la plată impunându-se numai pentru persoanele aflate în dificultate financiară, ceea ce nu este în cazul reclamantei.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, susținând că nici la data formulării cererii de eșalonare și nici ulterior, nu a avut T.V.A. de rambursat în sensul utilizat de pârâți, pentru că nu formulase cerere de rambursare în acest sens și nici nu se făcuse o verificare din partea organului fiscal, situație în care nu putea opera compensarea, deoarece creanța nu era certă, lichidă și exigibilă.
Susține că instanța nu a analizat condiționarea de către pârâți, a solicitării rambursării T.V.A., înainte de eșalonare, ceea ce ar fi avut ca urmare indirectă, amânarea problemei eșalonării, aceasta fiind principala problemă de drept pe care instanța trebuia să o rezolve.
Recursul este nefondat.
Corect au reținut organele financiar-fiscale, ca și instanța de fond, că cererea de acordare a unor facilități fiscale, recurentei, nu este justificată, pentru că aceasta raportase prin deconturile lunare, T.V.A. de rambursat în cuantum aproximativ egal cu sumele pentru care solicitase eșalonarea sau scutirea la plată.
Conform prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 40/2002 orice sumă de restituit de la bugetul de stat, reprezentând impozite, taxe ori alte obligații bugetare, se compensează din oficiu de către fiecare creditor bugetar, cu sume privind obligații bugetare cuvenite datorate aceluiași creditor bugetar, iar diferența se restituie.
Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 345/2002, pentru persoanele care solicită rambursarea T.V.A., se va face compensarea din oficiu, cu obligațiile datorate bugetului de stat, de către organele fiscale competente.
De asemenea, prin Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 61/2002, s-a prevăzut compensarea din oficiu, atunci când debitorul solicită, printre altele, restituirea sumelor reprezentând T.V.A. de rambursat, cu obligații restante la bugetul de stat.
Din dovezile depuse la dosar rezultă că recurenta, la data depunerii cererii de acordare a înlesnirilor la plată, avea depus decont pentru rambursarea T.V.A. în cuantum de 1.071.065.956 lei, sumă ce era aproximativ egală cu cea datorată bugetului de stat și pentru care solicitase înlesniri la plată.
Cum legea permitea ca și din oficiu organul fiscal să poată dispune compensarea, acesta corect a procedat în acest sens și nu a acordat înlesnirile la plată solicitate.
Nu poate fi reținută susținerea recurentei, că nu formulase cerere de rambursare a T.V.A. și din acest motiv nu se putea face compensarea, pentru că, așa cum rezultă din textele indicate mai sus, compensarea se putea face și din oficiu de către organele fiscale competente, în momentul în care se depune decontul pentru rambursarea T.V.A.
Din cuprinsul art. 13 alin. (3) al O.G. nr. 61/2002 rezultă că în cazul obligațiilor stinse prin compensare, data stingerii este, în cazul compensării efectuate din oficiu, data depunerii cererii de rambursare sau de restituire, iar art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 345/2002 prevede că taxa de rambursat este exigibilă la data depunerii decontului de T.V.A.
Ca atare, la data depunerii decontului, conform dispozițiilor legale menționate, T.V.A. de rambursat era exigibilă și organele fiscale puteau ca și ulterior să verifice dacă suma pretinsă era reală sau nu.
Pentru obținerea facilităților la plată, recurenta trebuia să se afle în dificultate financiară, ceea ce nu era cazul, din moment ce suma pentru care solicitase înlesnirile la plată, era aproximativ egală cu cea pentru care solicitase rambursarea T.V.A.
Aceasta se poate desprinde din cuprinsul art. 1 al O.U.G. nr. 40/2002, care a prevăzut că se pot acorda înlesniri la plată în baza unei cereri temeinic justificată, or recurenta nu justifica temeinicia cererii sale, din moment ce avea de primit de la bugetul de stat, o sumă aproximativ egală cu cea pentru care ceruse înlesniri la plată.
Pentru considerentele arătate mai sus, reținându-se că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, a fost respins recursul, ca nefondat, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 742/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 561/2005. Contencios → |
|---|
