ICCJ. Decizia nr. 769/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 14 mai 2002, strămutată la Curtea de Apel Târgu Mureș și precizată la 3 februarie 2003, reclamanta B.Z. a chemat în judecată pârâții Ministerul Sănătății și Familiei și Direcția de Sănătate Publică a județului Bihor, pentru ca, în contradictoriu cu acestea, să se dispună anularea, ca nelegale, a actelor administrative, respectiv Ordinul nr. R/77 din 15 aprilie 2002 și dispoziția nr. 191 din 17 aprilie 2002.
în motivarea acțiunii s-a susținut că prin actele contestate a fost eliberată din funcția de director adjunct supravegherea stării de sănătate și programe deținută la Direcția de Sănătate Publică a județului Bihor, că acestea nu i-au fost comunicate direct și sunt lipsite de avizul Prefectului județului Bihor, conform Ordinului Ministerului Sănătății și Familiei nr. 120/2001, art. 5 alin. (2) și de avizul direcției sanitare.
Pe fond s-a precizat că a îndeplinit toate atribuțiile pe care funcția le-a impus, iar în legătură cu responsabilitățile izbucnirii unui episod epidemic, acesta a revenit unității care l-a generat.
Pârâtele, prin întâmpinare, au susținut că reclamanta nu are calitatea de funcționar public și că nu și-a exercitat atribuțiile legale pentru rezolvarea situației epidemiologice create la Clinica de Obstetrică Ginecologice Oradea care a avut drept urmări, decesul mai multor copii.
Curtea de Apel Târgu Mureș, prin sentința civilă nr. 42, pronunțată la 17 februarie 2003, a admis acțiunea precizată a reclamantei B.Z. și-n consecință, a anulat Ordinul nr. R/77/1504/2002 al Ministerului Sănătății și Familiei și a dispoziției nr. 191 din 7 aprilie 2002 a Direcției de Sănătate Publică a județului Bihor.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că reclamanta a deținut o funcție publică de conducere, conform art. 67 din Legea nr. 188/1999 și că numirea și eliberarea dintr-o funcție, de natura celei deținute de reclamantă, se face de Ministerul Sănătății și Familiei, cu avizul prefectului, la propunerea directorului direcției de sănătate publică în subordinea căruia funcționează, conform art. 5 alin. (2) din Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 620 din 8 martie 2001.
Instanța a apreciat că avizul prefectului reprezintă o condiție imperativă, atât la numire, cât și eliberarea dintr-o funcție, de natura celei deținute de reclamantă și că neîndeplinirea acesteia atrage nulitatea absolută a actelor contestate.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Ministerul Sănătății și Familiei, invocând nelegalitatea reclamantei, susținând în motivare că intimata nu a deținut o funcție publică de conducere, situație confirmată și de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
De asemenea, s-a mai precizat că Ordinul Ministerului Sănătății nr. 705/2000, care cuprindea funcțiile publice din cadrul direcțiilor de sănătate publică și care conținea și funcția pe care o avea reclamanta, a fost abrogat de Ordinul Ministerul Sănătății nr. 228/2001, astfel că la momentul eliberării, aceasta nu avea calitatea de funcționar public.
împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs, și Direcția de Sănătate Publică a județului Bihor care a formulat, în esență, aceleași critici, susținând că intimata a fost încadrată ca personal contractual, situație confirmată și de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
S-a mai susținut că instanța nu s-a pronunțat și în legătură cu aspectele de fond și dacă neîndeplinirea sarcinilor de serviciu de către intimată au avut relevanță în izbucnirea unui episod epidemic soldat cu decesul mai multor copii.
Recursurile sunt fondate.
înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele dosarului, a constatat că instanța de contencios a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, argumentând-o pe un aspect formal.
Rațiunea avizului Prefectului este fundamentată pe ideea de control administrativ, în scopul prevenirii în săvârșirea de eventuale abuzuri asupra personalului din serviciile specializate ale statului, care sunt conduse la nivel județean de Prefect.
în alți termeni, acesta are semnificația unei garanții de legalitate, dar față de situația concretă, împrejurarea că din lipsă de diligențe manageriale ale intimatei, bazate pe culpă gravă a avut loc decesul mai multor copii, prin declanșarea unui episod epidemic, avizul Prefectului, la eliberarea din funcție apare ca o chestiune formală fără relevanță sub aspectul aplicării juste a legii.
De altfel, intimata s-a și transferat într-o altă instituție, nereușind la concursul organizat pentru ocuparea postului din care a fost eliberată.
Față de aceste considerente, înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul, a casat sentința atacată și în fond, a respins acțiunea.
| ← ICCJ. Decizia nr. 766/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 975/2005. Contencios → |
|---|
