ICCJ. Decizia nr. 4055/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 14 ianuarie 2005, reclamanta P.C. a formulat contestație împotriva hotărârii nr. 15.140 din 27 noiembrie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj - Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000, solicitând anularea acesteia și recunoașterea calității de strămutată din motive etnice și acordarea drepturilor corespunzătoare prevăzute de lege, pentru perioada aprilie 1941 - martie 1945.
Prin sentința civilă nr. 162 din 17 martie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.C., a dispus anularea hotărârii nr. 15.140 din 27 noiembrie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj - Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000, a obligat-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată pentru perioada 10 aprilie 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde, începând cu data de 1 septembrie 2004, drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
în motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel Cluj a reținut, în esență, aspectele ce vor fi prezentate în continuare.
în luna martie 1941, reclamanta P.C. s-a refugiat din comuna Cojocna, județul Cluj, în localitatea Seleș (Cojocna Nouă), ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena. Acest fapt reiese, așa cum a reținut instanța de fond, din declarațiile martorilor C.A. și P.D. Totodată, instanța a mai reținut că numitei P.D., care se află în relații de rudenie cu reclamanta și care a avut aceiași situație cu cea a contestatoarei P.C., i s-a recunoscut calitatea de refugiată pe motive etnice prin hotărârea nr. 2277 din 30 august 2002, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj. Or, în aceste condiții, Curtea de Apel Cluj a făcut aplicarea principiului de drept ubi eadem est legis ratio ibi eadem est legis dispositio, arătând că în situații asemănătoare există aceeași soluție.
împotriva sentinței civile 162 din 17 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând, în esență, următoarele:
- O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, se aplică persoanelor care și-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutate din același motiv;
- intimata-reclamantă s-a refugiat din localitatea Cojocna, în localitatea Seleș, ambele aflându-se sub ocupația regimului austro-ungar, suferind, astfel, și în localitatea de refugiu, aceleași persecuții etnice, ca și în localitatea din care s-a refugiat;
- instanța de fond, în mod greșit, a interpretat legea, în sensul că orice schimbare de domiciliu, indiferent care ar fi motivul și perioada, este echivalentă cu un refugiu în sensul prevederilor H.G. nr. 127/2002.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind refugiată. în aplicarea acestor prevederi, art. 2 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002 dispune că "prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr. 105/1999, se înțelege persoana care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. în această categorie se includ și persoanele care s-au refugiat (...)".
Din textul ordonanței și al normelor de aplicare a prevederilor acesteia nu rezultă, în mod necesar, condiția schimbării domiciliului într-o localitate aflată sub alt regim. în acest sens, așa cum întemeiat a reținut și instanța de fond, trebuie să fie avută în vedere rațiunea reglementării, și anume, aceea de a acorda drepturi persoanei care "a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice". Deci, condiția esențială este reprezentată de motivul refugiului - persecuțiile etnice, iar nu de natura regimului sub care se află localitatea de refugiu.
în ceea ce privește refugiului și perioada acestuia, 10 aprilie 1941 - 6 martie 1945, acestea nu au fost contestate de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Cluj și au fost reținute de către instanța de fond, pe baza înscrisurilor existente la dosarul de fond.
Totodată, în mod întemeiat, instanța de fond a reținut că, întrucât numitei P.D., care s-a aflat într-o situație similară cu cea a intimatei-reclamante P.C., Casa Județeană de Pensii Cluj i-a recunoscut calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum rezultă din emiterea hotărârii nr. 2277 din 30 august 2002, rezultă că la aceeași soluție ar fi trebuit să ajungă pârâta și în privința situației deduse judecății.
Față de cele arătate, a fost respins recursul, ca nefondat și a fost menținută, ca legală și temeinică, sentința civilă nr. 162 din 17 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4052/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4056/2005. Contencios → |
|---|
