ICCJ. Decizia nr. 4094/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 14 august 2002, la Judecătoria Miercurea Ciuc, reclamantul Z.A. a chemat în judecată Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și SC T. SA Băile Tușnad, solicitând constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria M.08 nr. 0836, emis la 23 martie 2000.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că suprafața de 539 mp și imobilul din str. O. i se cuvin în proprietate, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Este de menționat faptul că prin sentința civilă nr. 1787 din 4 decembrie 2003, Judecătoria Miercurea Ciuc a disjuns cererea de constatare a nulității absolute a certificatului de atestare, de celelalte capete ale acțiunii, privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantului, anularea deciziei autorității administrației locale de preluare a imobilului, anularea actelor de înstrăinare, restabilirea situației anterioare în C.F. și obligarea pârâților la restituirea terenului și a construcțiilor.
Prin sentința civilă nr. 451 din 23 martie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, referitor la cererea vizând certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, că reclamantul a efectuat procedura prealabilă cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990 și, de asemenea, a sesizat instanța, peste termenul de 1 an prevăzut de același text de lege.
împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul Z.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, reclamantul a invocat în primul rând, excepția necompetenței materiale a instanței, în raport cu prevederile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora secțiile civile ale tribunalelor sunt competente să judece toate cererile privind restituirea unor imobile, inclusiv solicitarea de anulare a unor acte administrative.
Reclamantul a mai arătat că instanța a reținut tardivitatea cererii, prin invocarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, ignorând dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora sunt lovite de nulitate absolută, actele de înstrăinare a imobilelor care intră sub incidența acestui act normativ.
în fine, reclamantul a susținut că a formulat în termen acțiunea - capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a certificatului de atestare, întrucât nu i s-a comunicat actul până la data sesizării instanței, nefiind posibilă nici declanșarea procedurii administrative prealabile.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Critica privind necompetența materială a instanței de contencios administrativ este nefondată, actul atacat fiind emis în temeiul prevederilor H.G. nr. 834/1991, natura juridică a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor fiind aceea a unui act administrativ de autoritate, caracter determinat de autoritatea emitentă și de procedura specială administrativă de emitere.
împrejurarea că dintr-un asemenea act se nasc și efecte juridice subsecvente de drept civil, nu-i modifică natura juridică, întrucât nu schimbă structura raporturilor care au stat la baza emiterii lui și nici caracterul de autoritate al certificatului respectiv.
în consecință, în mod întemeiat s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea certificatului de atestare și ulterior, soluționarea cererii de instanța de contencios administrativ, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 29/1990, prevederile Legii nr. 10/2001 nefiind aplicabile.
Referitor la critica privind respingerea acțiunii, ca tardivă, motivele invocate nu au suport probator.
Reclamantul nefiind parte în actul administrativ atacat, nu există obligativitatea de a i se comunica, termenul limită de 1 an pentru sesizarea instanței, prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, curgând de la data luării la cunoștință despre conținutul certificatului de atestare.
Astfel cum a reținut instanța de fond, reclamantului, parte în dosarul nr. 1569/1999 al Judecătoriei Miercurea Ciuc, i s-a comunicat documentația depusă de SC T. SA Băile Tușnad, inclusiv actul contestat emis la 23 martie 2000 - tot în anul 2000, în cursul acelui proces, Z.A. formulând acțiunea la 14 august 2002, iar cât privește procedura prealabilă, obligatorie potrivit legii, aceasta a fost îndeplinită după sesizarea instanței, de-abia la 10 septembrie 2003.
în raport cu cele expuse mai sus, Curtea, reținând ca fiind justificată respingerea, ca tardivă, a acțiunii, a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4101/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4093/2005. Contencios → |
|---|
