ICCJ. Decizia nr. 4069/2005. Contencios
| Comentarii |
|
La data de 7 ianuarie 2004, SC R.I. SRL Baia Mare a chemat în judecată Autoritatea Națională a Vămilor, pentru a fi obligată să-i elibereze autorizația de comisionar în vamă și să-i plătească despăgubiri bănești, pentru prejudiciul cauzat, în valoare de 200.000.000 lei/ lună.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a funcționat în această calitate, cu începere de la 24 ianuarie 2003, în baza autorizației nr. 266 din aceeași dată.
Prin decizia nr. 1569 din 28 octombrie 2003, Directorul general al Autorității Naționale a Vămilor i-a retras, însă, autorizația de comisionar în vamă, pentru considerentul că societatea nu mai îndeplinește condiția prevăzută de art. 83 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, referitoare la deținerea de către solicitant, a unui spațiu de depozitare de cel puțin 500 mp în zona de supraveghere a biroului vamal de interior.
Demersurile întreprinse pentru revocarea acelei decizii, la 29, 31 octombrie și 5 noiembrie 2003, au rămas fără rezultat, pentru că pârâta ignoră constatările favorabile, precum și acordul expres al Biroului Vamal Baia Mare, pentru conectarea reclamantei la sistemul vamal.
Prin sentința civilă nr. 864 din 29 iunie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea, obligând pe pârâtă să elibereze reclamantei, autorizația de comisionar în vamă și să-i plătească suma de 4.350.000 lei, cheltuieli de judecată.
Capătul de cerere accesoriu privind acordarea unor despăgubiri bănești pentru prejudiciul material suferit, a fost respins ca nefondat.
Instanța a reținut că refuzul autorității publice pârâte de a da curs cererii reclamantei, este nejustificat și în contradicție cu propriile recomandări anterioare.
Că în realitate, societatea comercială, care a obținut în anul 2003, o autorizație de comisionar în vamă, pentru Biroul Vamal Baia Mare, a înregistrat rezultatele economico-financiare pozitive și îndeplinește toate criteriile legale, în vederea reautorizării.
Pe de altă parte, la stabilirea numărului de comisionari vamali, care satisface necesitățile biroului vamal mai sus menționat, s-a avut în vedere și activitatea reclamantei.
în sfârșit, s-a motivat că în cadrul apărărilor formulate, pârâta a invocat aceleași argumente, referitoare la existența a două spații de depozitare diferite, a căror suprafețe sunt inferioare limitei legale, demonstrând, astfel, inconsecvența motivelor de refuz.
împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Cluj.
Recurenta a susținut că în mod greșit, prima instanță a admis în parte acțiunea, deoarece s-a dovedit cu probele administrate, că reclamanta nu deține în zona de supraveghere a Biroului Vamal Baia Mare și nici nu are închiriat un spațiu de depozitare, de cel puțin 500 mp. Că, la controlul efectuat s-a constatat că societatea comercială deține două spații în suprafață de 372,5 și respectiv, 180,40 mp, la adrese diferite, și nu în zona respectivă, astfel cum se stipulează în art. 83 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, aprobat prin H.G. nr. 1114/2001.
Critica este neîntemeiată.
Nu se contestă nici de autoritatea vamală pârâtă, faptul că SC R.I. SRL Baia Mare a funcționat în calitate de comisionar în vamă, cu începere de la data de 24 ianuarie 2003, în baza autorizației nr. 266 din aceeași dată.
Prin decizia nr. 1569 din 28 octombrie 2003, emisă de către Directorul general al Autorității Naționale a Vămilor, s-a dispus încetarea valabilității autorizației, întrucât, urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că reclamanta nu mai îndeplinește condiția prevăzută de art. 83 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal și deține două spații de depozitare situate la adrese diferite, având fiecare o suprafață sub 500 mp.
în răspunsul dat reclamantei, la petiția pentru revocarea actului administrativ, înregistrată sub nr. 80 din 29 octombrie 2003, pârâta a invocat același argument (adresa nr. 63.090 din 7 noiembrie 2003), pentru ca ulterior, cu adresa nr. 63944 din 5 decembrie 2003, să-i comunice că cererea nu poate fi rezolvată favorabil, deoarece numărul actual de societăți autorizate în calitate de comisionar vamal pe lângă Biroul Vamal Baia Mare se înscrie în coordonatele optime de desfășurare a activității acestuia.
Curtea de apel a reținut în mod judicios caracterul inconsecvent al motivelor de refuz invocate de pârâtă, ca și împrejurarea că verificările efectuate în cauză de către Direcția Regională Vamală Oradea, Serviciul Regimuri și Operațiuni Vamale, contrazic opiniile formulate în adresele de răspuns ale organului ierarhic superior.
Din conținutul raportului de cercetare rezultă că în obiectul de activitate al reclamantei este inclusă activitatea de comisionar în vamă. De asemenea, că societatea are închiriat un spațiu de depozitare în suprafață de 600 mp, situat în localitatea Satu Nou de Sus, în zona de supraveghere a biroului vamal, în baza contractului de subînchiriere nr. 150 din 10 octombrie 2003, încheiat cu SC A. SRL.
în fine, s-a apreciat că societatea comercială reclamantă îndeplinește condițiile stabilite de art. 83 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, aprobat prin H.G. nr. 1114/ 2001 (filele nr. 12-13).
Având în vedere considerentele expuse și reținând că refuzul pârâtei de a elibera reclamantei, autorizația de comisionar în vamă, este nejustificat, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 15 din aceeași lege organică,
| ← ICCJ. Decizia nr. 4096/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4097/2005. Contencios → |
|---|
