ICCJ. Decizia nr. 4113/2005. Contencios

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, reclamantul A.I. a solicitat anularea hotărârii nr. 1534 din 23 decembrie 2004, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara și obligarea pârâtei să îi recunoască calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 22 iunie 1944 - 6 martie 1945.

în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în luna iunie 1944, mama sa, împreună cu reclamantul minor au fost nevoiți să se refugieze din localitatea Cojocna, aflată sub ocupație hortystă, în localitatea Cojocna Nouă și Turda, fiind persecutată pe motive etnice, de către trupele de ocupație maghiară care au învinuit-o pentru spionaj.

Prin sentința civilă nr. 54 din 4 martie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul A.I., a anulat hotărârea nr. 1534 din 23 decembrie 2004, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara și a obligat pârâta, să emită o hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 22 iunie 1944 - 6 martie 1945.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a refugiat împreună cu mama acestuia, din localitatea Cojocna, prin punctul de frontieră Tunel, la Cojocna Nouă și Turda, ca urmare a cedării Ardealului de Nord, prin Dictatul de la Viena, iar întoarcerea din refugiu a avut loc în cursul lunii septembrie 1945.

împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Hunedoara, care a motivat că doar în ceea ce o privește pe mama reclamantului, a existat o persecuție exercitată de autoritățile hortyste de ocupație, și că reclamantul s-a născut la data de 22 iunie 1944, deci aproximativ la 2 ani de la data dovedită a refugierii mamei sale.

Recursul este nefondat.

Din declarațiile martorilor rezultă că reclamantul s-a refugiat împreună cu mama acestuia, din localitatea Cojocna, prin punctul de frontieră Tunel, la Cojocna Nouă și Turda, ca urmare a cedării Ardealului de Nord, prin Dictatul de la Viena, iar întoarcerea din refugiu a avut loc în cursul lunii septembrie 1945.

Față de cele ce preced și de faptul că sentința instanței de fond este legală și temeinică, recursul declarat a fost respins ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4113/2005. Contencios