ICCJ. Decizia nr. 4119/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea introdusă la data de 19 septembrie 2003 și precizată ulterior, B.M.A. a chemat în judecată Ministerul Economiei și Comerțului, SC D.F.E.E.E. SA și SC D.F.E.E.M.S. SA, solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.03 nr. 4919 din 13 octombrie 1999, emis de primul pârât, în favoarea C.N.E. E. SA, în ceea ce privește terenul în suprafața de 372,20 mp, situat în București, strada L.T.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara terenului respectiv, în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea normelor legale și exercită asupra lui o posesie continuă și netulburată. De asemenea, a intabulat dreptul său în C.F. și a plătit impozitele datorate în această calitate.
A precizat că la data de 8 iulie 2003 a fost acționată în judecată de către SC E.M.S. SA București, pentru restituirea bunului imobil și anularea titlului de proprietate al autorilor săi.
Odată cu citația i s-a comunicat și certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat C.N.E. E. SA București, care parțial este nelegal și îi vatămă propriul drept asupra terenului intravilan.
Prin sentința civilă nr. 504 din 15 martie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată.
între altele, instanța a reținut că prin încheierile de ședință din 13 octombrie și 10 noiembrie 2003, s-au respins, ca neîntemeiate, excepția privind tardivitatea introducerii acțiunii, ridicată de pârâta SC F.D.F.E.E.M.S. SA, excepția de inadmisibilitate a acțiunii și excepția privind lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâtei SC E. SA.
S-a motivat, totodată, "că reclamanta a făcut dovada respectării termenului de 30 de zile pentru înregistrarea reclamației administrative prealabile, depunând recipisele poștale de expediere a plângerii, cu data de 8 august 2003".
Prin aceeași sentință, Curtea a stabilit că în cauză, condiția existenței dreptului vătămat, prevăzut de lege, a fost îndeplinită la data introducerii acțiunii, reclamanta prevalându-se de dreptul de proprietate dobândit pe baza unui contract de vânzare-cumpărare din anul 2002.
Hotărârea a fost atacată cu recurs de către pârâții Ministerul Economiei și Comerțului, SC E. SA București și SC F.D.F.E.E.M.S. SA.
în cadrul unei critici comune, recurenții Ministerul Economiei și Comerțului și SC F.D.F.E.E.M.S. SA au susținut că în mod greșit prima instanță a respins excepția de tardivitate a introducerii acțiunii al cărei obiect îl constituie un act administrativ care a fost emis la data de 13 octombrie 1999.
Că instanța de fond a calculat eronat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, pentru exercitarea plângerii administrative prealabile, care a expirat la data de 7 august 2003.
în opinia Ministerului Economiei și Comerțului, acțiunea în contencios administrativ era și inadmisibilă, din moment ce nu se contestă faptul că la data emiterii actului administrativ, reclamanta nu deținea în proprietate terenul în suprafață de 372,20 mp.
Recurenta SC E. SA București a susținut că în mod greșit curtea de apel a respins excepția privind lipsa calității sale procesuale pasive, deoarece imobilul în discuție figurează în patrimoniul pârâtei SC F.D.F.E.E.E.M.S. SA București.
Recursurile sunt fondate.
Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, înainte de a cere tribunalului, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația, în termen de 30 de zile de la aceasta.
Termenul de 30 de zile stabilit prin aceste norme juridice cu caracter imperativ, este un termen de prescripție, iar calculul său se face în conformitate cu dispozițiile art. 1887 și 1889 C. civ.
în conformitate cu aceste prevederi, ziua în cursul căreia prescripția începe nu intră în calcul, iar prescripția nu se socotește câștigată, decât după împlinirea celei de pe urmă zile a termenului defipt de lege.
în speță, cum deja s-a arătat, reclamanta B.M.A. a precizat în acțiune, că despre existența și conținutul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria M.03 nr. 4919, eliberat C.N.E. E. SA București, în ziua de 23 octombrie 1999, a luat cunoștință la data de 8 iulie 2003, când a fost chemată în judecată de către SC E.M.S. SA, pentru restituirea terenului intravilan și anularea titlului de proprietate al autorilor săi.
Recipisa poștală anexată în dosar atestă faptul că reclamanta a formulat plângerea administrativă prealabilă, la data de 8 august 2003, adică după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, atunci în vigoare (termen împlinit la 7 august 2003),
Rezultă, așadar, că în mod eronat, prima instanță a respins excepția de tardivitate a exercitării recursului administrativ, grațios de către reclamantă, apărare invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Comerțului și de pârâta SC F.D.F.E.E.M.S. SA.
Pe cale de consecință, este nelegală soluția de admitere în fond a acțiunii introduse pentru anularea actului administrativ la data de 19 septembrie 2003.
Concluzia respectivă se impune, însă, și pentru considerentul că la data emiterii actului administrativ, reclamanta nu deținea în proprietate suprafața de teren menționată în acțiunea precizată, împrejurare sesizată, de altfel, de către pârâți, prin întâmpinările depuse.
Or, una din condițiile de fond, de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, este dovedirea caracterului ilegal al actului administrativ supus controlului jurisdicțional, care rezultă din vătămarea unui drept subiectiv al reclamantului.
Actul respectiv trebuie să fie ilegal în momentul emiterii lui și tot atunci, trebuie să existe și vătămarea dreptului subiectiv al reclamantului.
Având în vedere că reclamanta B.M.A. a invocat un drept de proprietate dobândit în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2002, eronat s-a considerat că acțiunea introdusă la instanța de contencios administrativ era totuși admisibilă.
De altfel, nu se contestă de toți participanții la proces, că în prezent, stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului situat în București, strada L.T., formează obiectul unui dosar civil, de revendicare aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București.
Față de considerentele expuse, au fost admise recursurile și a fost modificată sentința rectificată prin încheierea din 14 iunie 2004, pronunțată în Camera de consiliu, în sensul respingerii acțiunii.
Văzând și dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990,art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4120/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4106/2005. Contencios → |
|---|
