ICCJ. Decizia nr. 4151/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 5 aprilie 2004, reclamanta B.L. a chemat în judecată Casa C.N.A.S., solicitând anularea deciziei nr. 91 din 3 februarie 2004, emisă de președintele C.N.A.S., repunerea sa în situația anterioară și obligarea pârâtei la plata diferenței dintre funcția de director și cea de consilier juridic clasa I superior, a sporului de conducere și a salariului de merit, actualizate, pentru perioada de la data emiterii deciziei și până la data achitării sumelor cuvenite, precum și obligarea la daune morale.
în motivarea acțiunii, reclamanta arată, în esență, că prin decizia contestată s-a dispus nelegal și netemeinic, încetarea promovării sale temporare în funcția de director al Direcției juridic și contencios, cu toate că funcționează la pârâtă, din anul 1999 și în fiecare an a primit calificative de foarte bine sau excepțional și a beneficiat de salariu de merit.
Mai arată că în urma adoptării Legii nr. 188/1999 a fost numită în funcție publică de conducere, iar în urma emiterii Ordinului nr. 218/2003, al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, a fost obligată să ceară trecerea pe funcție publică de execuție, până la data concursului pentru ocuparea funcției devenită vacantă, dar a fost promovată temporar în funcție publică de conducere, până la ocuparea postului, prin concurs, pentru o perioadă de 6 luni.
Menționează că până la data de 7 iulie 2004, președintele C.N.A.S. nu avea dreptul să hotărască încetarea promovării temporare a sa și că faptele ce i s-au imputat, nu fac parte din categoria abaterilor disciplinare.
Susține că nu s-au îndeplinit cerințele art. 71 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, privind cercetarea prealabilă și audierea sa, au fost nesocotite prevederile art. 268 alin. (1) lit. a) - f) C. muncii, iar nota de informare care a stat la baza emiterii deciziei, dovedește reaua-credință și lipsa unor cunoștințe elementare de drept, a directorului general.
Prin cererea depusă, reclamanta își completează acțiunea, precizând cuantumul daunelor morale la suma de 1 miliard lei, care urmează să fie actualizată prin aplicarea indicelui de inflație, aducând și unele precizări suplimentare la cererea introductivă.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1536 din 23 iunie 2004, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că reclamanta a ocupat temporar un post de conducere vacant, ceea ce nu reprezintă un drept, ci o vocație, iar revocarea numirii temporare într-o funcție publică de conducere nu contravine prevederilor legale în materie, nefiindu-i vătămat un drept recunoscut de lege, cel de stabilitate în funcție și nu i-au fost afectate raporturile de serviciu ori prestigiul profesional.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, considerând că este nelegală.
Susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate, care erau hotărâtoare pentru soluționarea pricinii, și anume, nu s-a pronunțat asupra notei nr. 225 din 3 februarie 2004, a directorului general al C.N.A.S., în baza căreia s-a emis decizia contestată, din care rezultă concluzia că încetarea trecerii sale temporare pe funcția de director apare ca o sancțiune disciplinară, sancțiune care, însă, putea fi propusă numai de către comisia de disciplină și numai după cercetarea prealabilă a faptelor ce i s-au imputat și după ce era audiată.
Mai susține că instanța a reținut greșit că măsura dispusă împotriva sa ar fi efectul organizării eficiente a unei structuri din cadrul C.N.A.S., fără ca pârâta să dovedească faptul că reorganizarea invocată a afectat și funcția de director al Direcției juridic și contencios.
Menționează că a fost obligată nelegal să plătească taxă judiciară de timbru, în sumă de 344.000 lei și timbru judiciar de 6.000 lei, fără să se motiveze modul de determinare a acestora.
Consideră că instanța a nesocotit prevederile art. 75 lit. e) și art. 80 din Legea nr. 188/1999, nereținând că în situația sa a intervenit o modificare a raporturilor de serviciu, pentru că ocuparea postului era pe o perioadă determinată și nu se puteau unilateral modifica raporturile de serviciu înaintea expirării acestei perioade.
Arată că eronat a reținut instanța că nu i-au fost afectate raporturile de serviciu ori prestigiul profesional și că n-a făcut dovada vreunei vătămări morale sau atingerii imaginii profesionale, cu toate că a prezentat dovezi în acest sens, dar asupra cărora instanța nu s-a pronunțat.
Analizând motivele de recurs invocate de recurenta-reclamantă, instanța reține următoarele:
Prin decizia nr. 91 din 3 februarie 2004, emisă de președintele C.N.A.S. (contestată în prezenta cauză), s-a dispus încetarea promovării temporare a recurentei în funcția publică de conducere de director în cadrul Direcției juridic și contencios și trecerea sa pe funcția publică de execuție de consilier juridic clasa I superior, în cadrul aceleiași direcții.
Decizia s-a emis, avându-se în vedere prevederile Legii nr. 188/1999 și ale O.U.G. nr. 192/2002, deciziile nr. 384/2004 și nr. 391/2003 ale președintelui C.N.A.S., precum și nota nr. 225 din 3 aprilie 2004, a directorului general al C.N.A.S. și rezoluția președintelui C.N.A.S.
Recurenta a fost numită temporar în funcția publică de conducere de director al Direcției juridic - contencios, până la ocuparea postului, prin concurs, numire făcută prin decizia nr. 391 din 7 iulie 2003, iar prin decizia nr. 13 din 8 ianuarie 2004 s-a dispus să mai exercite temporar această funcție, pe o perioadă de maximum 6 luni, până la ocuparea postului prin concurs.
Anterior, în baza hotărârii nr. 11 din 19 mai 2003 a Consiliului de Administrație al C.N.A.S., prin decizia nr. 301 din 3 iulie 2003, a președintelui C.N.A.S., s-a aprobat noua organigramă a C.N.A.S., ca urmare a reorganizării activității instituției și s-a dispus ca toate posturile de conducere să fie scoase la concurs, cei care ocupau aceste posturi urmând a fi numiți în funcții publice de execuție.
Ca atare, prin decizia nr. 384 din 7 iulie 2003 a președintelui C.N.A.S., recurenta a fost trecută în funcția publică de execuție de consilier juridic AIA, iar prin decizia nr. 391 din 7 iulie 2003 a fost reîncadrată în funcția publică de execuție de consilier juridic clasa I superior și promovată temporar, în funcția publică de conducere de director, promovare prelungită prin decizia nr. 13 din 8 ianuarie 2004, pentru o perioadă de alte 6 luni, până la ocuparea postului, prin concurs, pentru ca prin decizia nr. 91 din 3 februarie 2004 să se dispună încetarea promovării temporare în această funcție.
Recurenta susține că încetarea promovării sale temporare are caracterul unei sancțiuni disciplinare și că, în această situație nu s-a îndeplinit procedura legală, respectiv nu s-a făcut propunerea sancționării de către Consiliul de disciplină, în urma efectuării cercetării prealabile și a audierii sale.
Dar, așa cum a reținut și instanța de fond, măsura încetării promovării temporare în funcția de director nu reprezintă o sancțiune disciplinară, ci este o măsură luată de președintele C.N.A.S., în calitatea sa de conducător al instituției, pentru buna organizare a activității acesteia.
De aceea, nu sunt aplicabile prevederile art. 65 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Corect a reținut instanța de fond și că revocarea numirii temporare într-o funcție de conducere a unui funcționar public încadrat într-o funcție de execuție, nu contravine prevederilor legale în materie, recurentei-reclamante nefiindu-i încălcat un drept subiectiv recunoscut de lege prin această măsură.
Instanța n-a considerat că prezintă relevanță nota directorului general al C.N.A.S., chiar dacă în emiterea deciziei s-a avut în vedere și această notă.
Președintele C.N.A.S. avea, însă, dreptul să revoce pe recurentă din funcția în care a fost numită provizoriu și temporar pe o perioadă de maximum 6 luni, revocare ce putea avea loc în toată perioada celor 6 luni, în raport cu modul în care persoana respectivă îndeplinea atribuțiile funcției sau în funcție de necesitățile instituției.
Chiar dacă apare ca o modificare a raportului de serviciu în sensul art. 75 lit. e) din Legea nr. 188/1999, încetarea numirii temporare într-o funcție publică de conducere putea fi dispusă fără acordul funcționarului respectiv, acesta fiind un atribut exclusiv al organului de decizie care l-a numit provizoriu în această funcție, ținându-se cont de caracterul special al unor astfel de raporturi de serviciu.
Instanța de fond a avut în vedere materialul probator pe care l-a considerat că ajută la dezlegarea pricinii și nu se impunea să analizeze separat fiecare probă aflată în dosar.
Nu este întemeiată nici susținerea recurentei, că a fost obligată să achite taxă judiciară de timbru și timbru judiciar peste limitele legale, instanța procedând în conformitate cu prevederile Legii nr. 146/1997 și ale O.G. nr. 32/1995.
Prin măsura luată asupra recurentei nu i s-au afectat raporturile de serviciu, pentru că aceasta era numită în funcția publică de execuție de consilier juridic și numai temporar îndeplinea o funcție de conducere, prin revocarea din funcția de conducere revenind la funcția de execuție.
Nu s-a făcut dovada de către recurentă, nici că ar fi fost afectată în prestigiul profesional sau că ar fi fost vătămată moral sau material, prin revocarea măsurii numirii temporare în funcția de director.
De altfel, din probele dosarului rezultă că în perioada de la revocarea din funcția de director cu statut temporar și până la data soluționării cauzei la instanța de fond, recurenta s-a aflat în concediu medical, perioadă în care a primit o retribuție mai mare decât cea ce i se cuvenea dacă era menținută în funcția de director.
Pentru toate considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ., a fost respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4153/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4150/2005. Contencios → |
|---|
